sâmbătă, 26 mai 2012

Scrisuri şi... înscrisuri


Un prieten de-al meu, pensionar ca şi mine, şi-a făcut un obicei din a colecţiona tot felul de lucruri care, zice el, peste ani, vor avea valoare... istorică. Recent, şi-a îmbogăţit colecţia cu o, hai să-i zicem, scrisoare pe care a găsit-o în cutia poştală. De ce acest petic de hârtie va avea valoare istorică, mă lămureşte tot el. Nu atât pentru cele şase paragrafe pline de promisiuni, astea sunt simple abureli, zice el, cât pentru ultimul paragraf, scris chiar de mânuţa unuia dintre candidaţii la funcţia de primar, care se încheie cu o formulă dragă prietenului meu - "cu sinceritate,..."
Scoţând, cu nedisimulată mândrie, hârtia cu pricina din buzunarul de la piept, unde o păstrează, frumos împăturită, ca să o aibă la îndemână, în caz că va fi nevoie să-şi susţină punctul de vedere, prietenul îşi începe disertaţia amănunţit pregătită: "Priveşte, colega, câtă elocinţă, câtă hotărâre degajă acest scris, un adevărat compromis între agerimea minţii şi încetineala mâinii. Ce mai, de un astfel de primar avem noi nevoie! Dacă aş avea pregătirea Dianei Simpson, cercetătoarea care a realizat un studiu grafologic pe baza unor documente redactate de mari pesonalităţi ale tuturor timpurilor, ţi-aş spune mai multe. Cred, însă, că e suficient şi atât, ca să te conving să mergi la vot şi să votezi pe cine trebuie... "
Din politeţe, îmi arunc privirea peste ţidula scrisă "cu sinceritate", mai mult pentru a-i face pe plac amicului. Nu mă interesează nici dacă scrisul este mic şi repezit, nici dacă este apăsat şi dezordonat, dacă este lizibil sau nu, dacă între cuvinte există spaţii mari sau acestea sunt înghesuite. Nu mă interesează nici măcar conţinutul. În aceşti 22 de ani de pretinsă democraţie, am primit şi eu, la cutia poştală, foarte multe astfel de scrisori din partea celor care îşi amintesc de noi doar atunci când au nevoie de votul nostru pentru a accede la funcţiile despre care cred că, într-adevăr, li se cuvin. Spre deosebire de amicul meu, eu nu colecţionez astfel de înscrisuri, pentru că toate sunt pline de gogoşile pregătite într-o bucătărie politică duhnind a rânced.

vineri, 25 mai 2012

De la furcă, la otravă



Printre problemele prioritare din programele electorale ale candidaţilor la Primăria Capitalei se numără şi cea a câinilor vagabonzi. Silviu Prigoană se angajează să rezolve această problemă în şase luni, prin strângerea de pe străzi a câinilor comunitari şi adăpostirea acestora în spaţii amenajate pe terenuri ale Primăriei. Sorin Oprescu, principalul contracandidat al lui Prigoană, e cu un pas înaintea acestuia, având deja unele realizări în domeniu, cum ar fi inaugurarea unui Dogtown în judeţul Giurgiu, cu o capacitate de 2.000 de locuri. Mihai Atănăsoaie, fostul prefect de Bucureşti, încă mai visează la o lege privind eutanasierea câinilor fără stăpân.
Cel mai radical dintre toţi pare a fi însă Gigi Becali care, într-o emisiune televizată, a declarat, în stilu-i caracteristic: „Omor 50 de milioane de câini pentru un singur om. Eu îi eutanasiez pe toţi. Şi care-i problema?” Problema este că latifundiarul din Pipera nu s-a hotărât încă ce metodă să folosească. „Pac, pac, şi nici nu simte!”, asta însemnând că o cale ar fi împuşcarea nevinovatelor patrupede. Gândindu-se, probabil, că procurarea muniţiei aferente ar greva bugetul Primăriei, s-a corectat repede: „"Îi strâng pe toţi. Nu-i împuşc, îţi dai seama că am glumit. N-am de ce să-i împuşc, când pot să le fac o injecţie şi gata! Îi omor pe toţi, ca să nu mai existe niciun câine, ca să nu mai muşte niciun om".
În orice caz, dacă Jiji va ajunge primar general, maidanezii ar trebui să-şi facă griji serioase, pentru că stimabilul cadindat nu numai că nu ia în calcul construirea de adăposturi, dar le-a pus gând rău la toţi. "Nu le fac niciun adăpost. Dau eu bani să-i dau de mâncare la câine ? Să-l ţin eu pe câinele vagabond în nu-ştiu-ce rezervaţie de câini ? Le dau eu numai otravă şi mor, nu le dau mâncare. (...) Fac adăpost pentru câini, şapte milioane de euro. Nici şapte euro nu dau!"
Aşadar, dacă va ajunge primar, Becali va trebui să aleagă între puşcă, injecţie şi otravă pentru a salva Capitala de invazia câinilor vagabonzi. Furca, pe care o folosea în tinereţe când, cioban fiind, ca şi acum, dar fără cheagul de astăzi, o înfigea în dulăii ce săreau la gâtul mieilor, iese din discuţie. Este prea mare efortul. Şi nici eficienţa nu este aceeaşi...

luni, 21 mai 2012

Un preşedinte „eficient”



Am văzut multe spectacole de circ la viaţa mea. Unele ţinute în aer liber, pe o scenă improvizată din caroseria unui camion, altele în sălile devenite neîncăpătoare ale căminelor culturale din comunele patriei, sau, uneori, în saloanele unor restaurante de lux. Cele mai multe le-am văzut însă, în urmă cu mulţi ani, peste 40 la număr, sub cupola circului „Capitol”, pe vremea când, „plictisit” de şcoală şi fiind în căutarea unei meserii, am încercat-o şi pe cea de „circar”. Minte de copil!
Aşadar, am văzut multe spectacole de circ. Unele mai bune, altele mai rele. Cel oferit de Traian Băsescu unui grup de români, probabil simpatizanţi, în sala de conferinţe a hotelului The Drake, situat pe 140 East Walton Place din Chicago, le întrece însă pe toate. Imaginile pe care le-am văzut la televizor m-au dus cu gândul în urmă, peste ani, la cei doi clovni ai noştri de la „Capitol”, Grigo şi Bebe. În afara unor numere proprii cu care, atunci când nu te făceau să te îneci de râs, te ţineau cu sufletul la gură, aceştia mai aveau şi nişte numere „de umplutură”. Mai precis, în timpii, aşa-zis morţi, când, în arenă, se pregătea recuzita pentru trupa următoare (acrobaţi, dresori etc.), Grigo şi Bebe, împiedicându-se în pantofii lor „doi la metru”, cu vârfurle amintind de botul unui aligator, se opreau în faţa copiilor aflaţi în primele rânduri şi începeau să se scălâmbe, făcând tot felul de giumbuşlucuri, spre deliciul acestora.
Ei, bine, ce a făcut Bebiţă al nostru în timp ce ministrul de externe, profesorul Andrei Marga, răspundea la întrebările asistenţei legate de politica externă a României?! Ostentativ, i-a întors acestuia spatele şi a început să discute cu cineva din sală. Şi, pentru ca numărul său să fie complet, dând dovadă de o totală lipsă de respect faţă de cel care vorbea, a început să facă poze cu copiii prezenţi în sală, sub privirea admirativă a ex-ministrului Cristian Diaconescu, pe care, oricât m-am străduit, nu am putut să mi-l imaginez în rolul lui Grigo.
Ce explicaţie a dat Traian Băsescu gestului său? „Eu sunt mai eficient!”, le-a zis el, printre hăhăituri, celor prezenţi, dându-le de înţeles că ştie să folosească... timpii morţi. 

PS
Pentru că unul dintre vizitatorii acestui blog  (Anonim, ora 12,30) spune că nu a  văzut respectivele secvenţe, am căutat filmul pe Youtube. Vă invit şi pe ceilalţi să-l vedeţi!


sâmbătă, 19 mai 2012

Furând în taină...


(după Mihai Eminescu)

Furând în taină, am făcut avere,
Ştiind că asta ţie o să-ţi placă,
O fată nici bogată, nici săracă,
Cu un noian de visuri de plăcere.

Dar nu mai pot! Al dracului să fie
Cin' te-o minţi, căci azi în ministere
Nu mai am prieteni care să-mi ofere
Cât aş fi vrut să îţi ofer eu ţie.

Nu vezi că am rămas fără contracte
Şi viaţa mea-i un semn de întrebare,
Căci Ponta vrea să-mi caute prin acte?

N-aş vrea s-ajung, iubito, la răcoare
Şi-ncerc să îmi păstrez măcar, intacte,
Opt conturi ce le am peste hotare.

joi, 17 mai 2012

Iarăşi, despre leu



Leul este dub asediu!,
scrie presa, alarmată,
cei de la Garda de mediu
stau cu... garda ridicată.
Şi pe-afară, şi prin sediu,
guvernanţii toţi aleargă
să găsească un remediu.
Leul zace-ntins pe targă...

miercuri, 16 mai 2012

Moare leul



Moare leul, moare bietul,
moare-ncetul cu încetul,
a rămas din el scheletul,
nu mai are nici burletul.
Moare leul, e pe ducă,
multe zile nu apucă,
ne anunţă o duducă.
Lumea parcă e năucă.
Strâns de gât având juleul,
moare bietul, moare leul,
nu apucă jubileul.
Jubilează PDL-ul.

marți, 15 mai 2012

Gunoiul de la Primărie



Hai cu noi să scăpăm de GUNOI!” scrie, cu litere de-o şchioapă, pe benerele electorale de înălţimea unui bloc cu patru etaje care ni-l înfăţişează pe Corin Romanescu, candidat din partea UNPR la Primăria sectorului 5. După cum îşi îndreaptă, ameninţător, arătătorul către noi, amărăştenii, ai crede că acest slogan nu seamănă a îndemn, a chemare ci, mai degrabă, a poruncă, iar mie, cel puţin, după o viaţă de executat ordine, acest lucru îmi repugnă.
Fiind însă vorba de o problemă arzătoare, cea a gunoaielor, am zis să trec peste asta şi să dau şi eu o mână de ajutor la salubrizarea sectorului în care locuiesc. Numai că, domnul candidat n-a învăţat de la şeful său de partid, generalul cu patru stele Oprea, că, atunci când organizezi o activitate, e musai să precizezi data (ora), locul şi ţinuta. Să zicem că de precizarea ţinutei nu era nevoie, pentru că nu aş fi mers la adunat gunoaie îmbrăcat la costum şi cravată, cum i-am văzut eu pe unii candidaţi de prin alte sectoare. Dar, locul? Locul şi ora? Cum să le ghicesc? Că doar n-oi fi eu băiatul ăla, mentalistul Cristian Gog, care, în finala concursului “Românii au talent”, a reuşit să pună mâna pe marele premiu de 120.000 de euro!
Neavând, aşadar, datele necesare, nu-mi rămâne decât să aştept, ţinând permanent la îndemână un sac de plastic şi mătura din dotare. Şi unde aş putea să fac mai bine acest lucru, adică să stau şi să aştept, dacă nu pe balcon, de unde pot să admir, în toată măreţia lui, benerul de pe peretele blocului de vizavi?!
Dar, ia stai! Dacă în sloganul domnului Romanescu nu este vorba de gunoiul nostru obişnuit, cel de toate zilele? Dacă, sfătuit de cineva (de Oprea, în niciun caz, că nu-l duce mintea!), încearcă să ne sugereze că gunoiul de care trebuie să scăpăm se află la Primărie? Din păcate, cu acesta ne-am obişnuit. Așa că, până la urmă, ce o să facem? Scăpăm de el și punem altul în loc?

luni, 14 mai 2012

Numai mamă să nu fii!



La sapă, la sapă, c-aţi neorocit ţara voi, ziariştii şi televiziunile! La sapă! La muncă! Să vedeţi cum e la sapă! Ia uitaţi, filmaţi! Să vedeţi!” Unii dintre ziariştii aflaţi, în urmă cu un an şi zece luni, pe sălile tribunalului chiar i-au filmat mâinile Smarandei Stoica, zisă Mimi Cămătăreasa, mama cunoscuţilor interlopi Sile şi Nuţu Cămătaru. Ce-i drept, nu prea se vedeau urmele de sapă. Sau astea, urmele, nu se văd la televizor. Şi nici nu am auzit ca vreunul dintre ziariştii admonestaţi atunci să fi urmat sfatul Cămătăresei şi să schimbe microfonul sau pixul cu sapa. Unii dintre ei nici la sapă nu ar fi buni.
Zilele acestea i-m văzut iarăşi pe ziarişti bulucindu-se în preajma doamnei Mimi, care îi asigura că Sile s-a predat poliţiştilor germani de bună voie şi nesilit de nimeni, iar Nuţu o să facă şi el acelaşi lucru, în ţara sa de baştină, „după ce îşi aranjează şi el toate situaţiile”. ”Când am văzut că se ia aşa o amploare degeaba, i-am zis du-te şi te predă acu'. Fiul meu nu a plecat din ţară sau a fugit de pedeapsă. Neştiind că se dă această pronunțare, acum trei zile a plecat în Germania după nişte medicamente, pentru el care suferă de diabet cu inima şi cu ochii şi pentru mine, care sunt femeie bătrână şi foarte bolnavă. Când a văzut pe la toate televiziunile ce s-a întâmplat, m-a sunat şi i-am spus să se predea imediat”. Deprins de mic să nu iasă din vorba mamei, Sile a căutat cu înfrigurare un poliţist şi, neştiind germana, i-a arătat acestuia buletinul, după care a întins resemnat mâinile pentru ca acesta să-i prindă cătuşele.
Numai mamă să nu fii!” îmi ziceam, de fiecare dată când deschideam televizorul şi, indiferent pe ce post de ştiri aş fi dat, o vedeam pe această femeie necăjită căinându-se şi pledând pentru nevinovăţia celor doi feciori pe care "Cine a venit acum iar la putere i-a băgat la puşcărie, că nu le-a dat atunci pentru campanie". Noroc cu una dintre televiziuni care, în încercarea de a stabili un echilibru precar între starea de nelinişte, dusă până la disperare, provocată de drama unei mame care-şi va vedea din nou fiii nevinovaţi după gratii şi bucuria ce ne-a prilejuit-o echipa noastră de gimnastică, a adus-o în faţa telespectatorilor, pentru câteva minute, pe mama Cătălinei Ponor. "Sunt foarte fericită pentru rezultatele Cătălinei. Am avut emoţii enorme. Emoţiile le-am retrăit după cinci ani. Are o dorinţă enormă să-şi demonstreze sieşi că mai poate. Concursul din Bruxelles a fost un pariu cu ea, iar pariul cel mare va fi la Olimpiada de la Londra. Mi-e teamă pentru Olimpiadă pentru că este mult mai grea şi este nevoie de foarte multă muncă. Trebuie să muncească de trei ori mai mult până la Olimpiadă", a declarat aceasta.
Poate că, pe timpul Olimpiadei şi după aceasta, mama Cătălinei sau a oricăreia dintre gimnastele noastre va avea posibilitatea să vorbească mai mult despe eforturile şi sacrificiile pe care fetele  le-au făcut pentru ca, datorită lor, în acordurile Imnului naţional, Tricolorul să se înalţe pe cel mai înalt catarg. Dacă nu cumva, şi atunci, Cămătarii şi alte clanuri de interlopi vor fi cap de afiş...

P.S.
Aproape trei zile a durat căutarea celor doi interlopi, despre care televiziunile noastre de ştiri au venit cu foarte multe amănunte. Primul zbor al unui român în spaţiul cosmic, Dumitru Prunariu, a durat 7 zile, 20 de ore şi 42 de minute şi începea pe 14 mai 1981. Cine să-şi mai amintească?!

vineri, 11 mai 2012

Nedumerire



Singurii oameni de afaceri pe care îi cunosc şi cu care mă întâlnesc zilnic, când scot căţelul la plimabre, sunt femeia de serviciu şi soţul acesteia. De vreo câteva luni, aceştia îşi mai rotunjesc veniturile primite de la Asociaţia de proprietari, adunând de prin resturile menajere şi vânzând sticlele de plastic aruncate de locatari, unele pe toboganul ghenei de gunoi, cele mai multe, însă, direct pe spaţiul, fost cândva verde, din jurul blocului. Dar aceştia nu locuiesc în bloc. Şi nici acei „întreprinzători” care mai scot şi ei un ban, vânzând la centrele de colectare a fierului vechi ba o ţeavă de la bătătorul nostru de covoare, ba o porţiune smulsă din gardul ce împrejmuie blocul, ba un calorifer luat de pe scara blocului. Şi sunt destui de astfel de „întreprinzători” în sectorul 5.
Dar, cine ştie, or fi fiind oameni de afaceri şi în blocul meu! Altfel nu văd de ce ni s-ar fi lipit pe geamul uşii de la intrare un anunţ, format A 3, prin care suntem invitaţi să participăm sâmbătă, 19 mai, ora 11, 00, la „Forumul oamenilor de afaceri”, ce se va desfăşura la Palatul Parlamentului.

Mentalitate de ţărani




Primarul, cu a lui consoartă
şi cu odraslele mai mari
vor bate iar, din poartă-n poartă,
la casele de gospodari
şi, aruncând pisica moartă,
la ai lui Ponta, în ogradă
(cu care-a fost, cândva, „la toartă”),
lăsa-va-n urma lui, pe stradă,
o dâră de promisiuni,
că viaţa le va fi o tartă
ţăranilor şi că minuni
va face domnul Gură spartă,
cât va mai sta la Cotroceni.
Bătuţi de vremuri şi de soartă,
ce vor gândi bieţii săteni?
Că ăştia vor să îşi împartă
ciolanul, cam la patru ani,
şi de-aia bat din poartă-n poartă...
Mentalitate de ţărani!

luni, 7 mai 2012

Luaţi de la Băsescu!



Luaţi de la Băsescu, luaţi o portocală,
Luaţi şi-un colţ de pâine, numai să fiţi cuminţi
Şi nu uitaţi că are românul o zicală:
Când e de dar mârţoaga, n-o căuta la dinţi!

Luaţi de la Băsescu, luaţi încă o sută,
Din sfertul de salariu ce el vi l-a luat!
Cu aţă albă treaba aceasta e cusută,
Cât încă vă mai crede un simplu aluat.

Luaţi de la Băsescu, luaţi chiar un grăunte
(Bobiţă cu bobiţă, se face mare sacul!)
Şi nu-l băgaţi în seamă când trece peste punte,
Ţinându-se de mână cu fratele său, Dracul!

vineri, 4 mai 2012

Nimic nu e bătut în cuie


Până mai acum câteva luni, când una dintre tablele ce îl maschează s-a desprins pe una din părţi şi a început să lovească puternic în peretele de la capul patului meu, producând zgomote pe măsură, nu m-am întrebat ce rost are acel rost dintre cele două corpuri ale blocului în care locuiesc. Ca să mă dumiresc, am apelat la cunoştinţele unui vecin, constructor de meserie, astăzi şomer cu state vechi, ca mai toţi vecinii mei, care mi-a explicat că acel spaţiu îngust, căruia i se spune rost, lăsat între două construcţii alăturate sau între două părţi ale unei construcţii, permite mişcarea lor relativă sub acţiunea forţelor interioare sau a variaţiilor de temperatură. Tabla care îl acoperă ar fi aşa, doar pentru esteică.
Destupat la minte vecinul! Numai că nu vrea să creadă, în ruptul capului, că, de la o vreme, după ce mai multe table s-au desprins şi, umflate de vânt, încep să bată la unison în peretele meu, acesta începe să vibreze. Şi nu vibrează singur, pentru că îi antrenează şi pe ceilalţi pereţi din apartament, ba chiar şi pe ai vecinului de deasupra, dându-ţi senzaţia că eşti martorul unui cutremur cam de cinci grade pe scara Richter. Şi nici doamna administrator nu m-a crezut. De-asta, cred, nu a luat nicio măsură să fixeze tablele desprinse sau, chiar dacă dă prost la estetica blocului nereabilitat încă, să le dea jos.
La ultimul cod galben de furtună, nu am mai rezistat şi am sunat-o pe doamna administrator, invitând-o să vină la de mine, să vadă cum se cutremură patul cu noi. Nu ştiu ce o fi înţeles, că a închis telefonul. Eu, insistent, nu l-am închis. Am sunat la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi l-am rugat pe cel care mi-a răspuns să trimită de urgenţă la scara noastră un echipaj de pompieri, cu o scară, să dea tablele jos, până când acestea nu pică cu bloc cu tot. Mi s-a răspuns că nu e de competenţa pompierilor. Altfel ar fi stat lucrurile dacă i-aş fi spus că o pisică (nu din alea pe care doamna Udrea ar putea să le calce de zece ori cu maşinuţa pe care tocmai şi-a cumpărat-o şi acestea tot ar sări la gâtul lui Ponta), o prăpădită de mâţă, ca să scape de maidanezi, s-a urcat pe bloc şi, spre nenorocul ei, a căzut în rostul al cărui rost ştiu acum care este. Ce ziceţi, ar fi venit pompierii şi ar fi dat jos toate tablele, şi de pe o parte şi de pe alta a blocului? Eu zic că da, mai ales dacă îi spuneam celui de la 112 că am anunţat şi vreo două, trei televiziuni. Că pentru mai multe n-ar fi fost loc în jurul blocului. Nu m-am orientat. Asta e! Noroc că, în loc să bată spre portocaliu, codul galben a început să-şi piardă din intensitate. La fel şi vântul.
Ei, bine, s-a potolit el, vântul, dar eu nu m-am potolit. Am mers la Primărie, să vorbesc cu unul dintre specialiştii care pun buline roşii pe clădiri, să cer şi eu una, cu împrumut, s-o lipesc la intrarea în bloc, doar aşa, ca să o vadă doamna administrator când vine să recupereze restanţele la întreţinere. Credeţi că acesta m-a crezut? Ei, aş! Degeaba i-am explicat eu că rezonanţa mecanică, precum cea indusă de vânt sau de marşul în cadenţă al unei trupe de militari pe un pod, poate genera oscilaţii cu o amplitudine atât de mare încât să provoace, în cel mai grav caz, prăbuşirea podului. Treaba cu cadenţa şi podul o ştiam încă de pe vremea când uceniceam într-ale ostăşiei. Mai proaspătă (de prin august 2007) era imaginea cu podul din Minneapolis, care făcea legătura între două state americane şi traversa fluviul Mississippi, rupt pe o secţiune destul de mare şi prăbuşit în apă, datorită vibraţiilor care au atins nivelul de rezonanţă. Nu l-a convins nici aceasta. Şi nici trimiterile pe care le-am făcut la evenimente din urmă cu 5.000 de ani, consemnate în Biblie (Iosua 6. 1-20), când, după scanarea, timp de şase zile, a frecvenţei de rezonanţă a zidurilor, prin folosirea a şapte trâmbiţe, în cea de-a şaptea zi, prin mărirea amplitudinii până la valoarea critică, zidurile cetăţii Ierihon s-au prăbuşit.
În timp ce eu mă străduiam să reproduc cât mai exact citatul din Biblie („Atunci au trâmbiţat preoţii din trâmbiţe. Şi, cum a auzit poporul glasul de trâmbiţă, a strigat tot poporul împreună cu glas tare şi puternic şi s-au prăbuşit toate zidurile împrejurul cetăţii până la temelie şi a intrat tot poporul în cetate, fiecare din partea unde era şi au luat cetatea“), funcţionarul de la Primărie a pus mâna pe telefon şi a format un număr din trei cifre. Am tras cu coada ochiului şi am văzut că formase 112. Cum la acest număr răspund nu doar pompierii, ci şi cei de la Salvare, am salutat scurt, milităreşte, am făcut stânga împrejur şi am părăsit încăperea.
Aşadar, nimic nu e bătut în cuie. Nici măcar nişte nenorocite de table ruginite, care, fără nicio exagerare, pot provoca o nenorocire, darămite un program prin care Guvernul României (nu Guvernul Ponta, pentru că nici celui care poartă acest nume nu-i place să i se spună aşa!) îşi propune să repare multe din nedreptăţile pricinuite acestui popor în ultimii ani. Dacă nu se va întâmpla aşa, nu ne mai rămâne decât să sunăm la 112. Sau, mai bine, să îi luăm la rost...

miercuri, 2 mai 2012

Doar o simplă întrebare

Astăzi, Victor Ponta a dat mâna cu Gabriel Oprea! Mâine, probabil, îi va pupa mâna lui Traian Băsescu! Noi pe mâna cui mergem?

Reverie


(după Vasile Alecsandri)


De data asta, purtând o ie
Pe ai săi umeri albi, rotunjori,
Juna Elenă nervoasă scrie,
Scrie pe blogu-i, încă din zori.


Ea, cu grăbire, ne dă de veste
Şi-i plânge lui Ponta de milă
Că astăzi Guvernul lui este
Ceva ca o... struţo-cămilă.


Trăgându-şi ea spuza pe turtă,
Ne dă de-nţeles că-n Guvern,
După o perioadă, dar scurtă,
Va fi iar PDL-ul... etern.


Cu vorbe de duh ea-şi presară
Al său comentariu pe blog
Şi gândul aiurea îi zboară
Spre alt minister sau, mă rog,...