Un
prieten de-al meu, pensionar ca şi mine, şi-a
făcut
un obicei din a colecţiona
tot felul de lucruri care, zice el, peste ani, vor avea valoare...
istorică.
Recent, şi-a
îmbogăţit
colecţia
cu o, hai să-i
zicem, scrisoare pe care a găsit-o
în cutia poştală.
De ce acest petic de hârtie va avea valoare istorică,
mă
lămureşte
tot el. Nu atât pentru cele şase
paragrafe pline de promisiuni, astea sunt simple abureli, zice el,
cât pentru ultimul paragraf, scris chiar de mânuţa
unuia dintre candidaţii
la funcţia de primar, care se încheie cu o formulă
dragă
prietenului meu - "cu sinceritate,..."
Scoţând,
cu nedisimulată mândrie, hârtia cu
pricina din buzunarul de la piept, unde o păstrează,
frumos împăturită,
ca să o aibă la
îndemână, în caz că
va fi nevoie să-şi
susţină punctul
de vedere, prietenul îşi începe
disertaţia amănunţit
pregătită:
"Priveşte, colega, câtă
elocinţă, câtă
hotărâre degajă
acest scris, un adevărat compromis între
agerimea minţii şi
încetineala mâinii. Ce mai, de un astfel de primar avem noi nevoie!
Dacă aş avea
pregătirea Dianei Simpson, cercetătoarea
care a realizat un studiu grafologic pe baza unor documente redactate
de mari pesonalităţi ale tuturor
timpurilor, ţi-aş
spune mai multe. Cred, însă, că
e suficient şi atât, ca să
te conving să mergi la vot şi
să votezi pe cine trebuie... "
Din
politeţe, îmi arunc privirea peste ţidula
scrisă "cu sinceritate", mai
mult pentru a-i face pe plac amicului. Nu mă
interesează nici dacă
scrisul este mic şi repezit, nici dacă
este apăsat şi
dezordonat, dacă este lizibil sau nu, dacă
între cuvinte există spaţii
mari sau acestea sunt înghesuite. Nu mă
interesează nici măcar
conţinutul. În aceşti
22 de ani de pretinsă democraţie,
am primit şi eu, la cutia poştală,
foarte multe astfel de scrisori din partea celor care îşi
amintesc de noi doar atunci când au nevoie de votul nostru pentru a
accede la funcţiile despre care cred că,
într-adevăr, li se cuvin. Spre deosebire
de amicul meu, eu nu colecţionez astfel de
înscrisuri, pentru că toate sunt pline de
gogoşile pregătite
într-o bucătărie
politică duhnind a rânced.
Din atitudinea prietenului dumneavoastră, înțeleg că ar fi trebuit să păstrez la „dosar„ „felicitarea„ pe care am primit-o în cutia poștală, chiar de onomastică.
RăspundețiȘtergereAdresa era scris fără nicio greșeală, conținutul a fost mai greu de înțeles- adică mi se recomnda să-i votez pe doi domni-bine ( asta am dedus din pozele de pe hârtia cu pricina), unul ca primar, celălalt consilier.
Trăim în era comunicării, așadar orice răvaș, primit de la persoane importante, devine, în timp, foarte important.
Scrisoarea mea s-a pierdut ..nu disper, gândindu-mă că aș mai avea o șansă- se apropie ziua de naștere.( înaintea alegerilor)
Aşa sunt unii, mai "norocoşi"! Eu ce să zic? Onomastica o sărbătoresc după alegerile locale, iar până la ziua de naştere se duc şi parlamentarele.
ȘtergereStii ce ar fi culmea ? Ca amicul sa afle dupa ce i-a iesit alesul primar, ca acesta nu si-a luat bacalaureatul, sau a plagiat lucrarea de licenta. Se poarta.
RăspundețiȘtergereLa noi e posibi!Traim in TARA lui CARAGIALE. SE POARTA!
RăspundețiȘtergereNea Ilie, ti-am trimis un mesaj pe facebook. Astept raspuns.
RăspundețiȘtergerePoliticienii,romani, din zilele noastre sunt precum tziganusii,care ,inca ,de la intarcare sunt cu ochii dupa furat.Toti,indiferent de sex,rasa,apartenenta politica,religie sau nationalitate.Inca de la inscrierea in partid isi fac planuri sau sperante ce si cum,n-au nici un crez politic,singurul lor crez este banul castigat necinstit.
RăspundețiȘtergere