joi, 23 octombrie 2014

Cu guzganul nu te pui!


Un guzgan dintre aceia care-s purtători de "ciumă",
care n-a ştiut vreodată nici de tată nici de mumă,
el ţinând şobolănimea la respect prin catacombe,
într-o zi era, săracul, gata, gata să sucombe,
pe când şi-a văzut urmaşul îndreptându-se, în goană,
către caşcavalul proaspăt pus, momeală, în capcană,
dar, cumva, să îl oprească, n-a făcut măcar un gest,
socotind că, pân` la urmă, nu-i decât un simplu test
prin care, dacă-l va trece, punând ghiarele pe caş,
şoricelul dovedi-va că îi este demn urmaş.
Morala ar fi aceasta: Încolţiţi, guzganii laşi
nici de mumă, nici de tată nu mai ştiu. Nici de urmaşi...


luni, 13 octombrie 2014

Reflecţii pe marginea unui banner

 Prietenii ştiu de ce...

Vasăzică, asta-i miza!
Dacă vor mânca bătaie,
îşi vor face toţi valiza
şi vor merge la... pârnaie!


duminică, 12 octombrie 2014

Reclama, sufletul comerţului




Gogoşi, în ţară, cât cuprinde,
dar dacă îţi susţii reclama
cu poza celui ce le vinde,
să vezi cum dau clienţii iama!

luni, 6 octombrie 2014

Ia gogoaşa, neamule!


Constat că, de o vreme-ncoace,
toţi candidaţii sunt zeloşi
şi, îmbrăcaţi la patru ace,
umblă prin ţară cu... gogoşi.

Ba, câte unul, mai locvace,
cu ochii din orbite scoşi,
lovindu-şi pumnul în torace,
ne toarnă în urechi... gogoşi.

O tipă calcă prin băltoace
(vai de pantofii ei fiţoşi!)
şi din poşeta mov, Versace,
ne-mbie cu nişte... gogoşi.

Dar, cine ştie ce ne-or coace,
când s-or vedea, din urnă, „scoşi”!
Îi vom vota, n-avem ce face,
că numai ei ne vând... gogoşi.

sâmbătă, 4 octombrie 2014

Toamna la ţară


Peste-ntinsele podgorii, liniştea-i ca de mormânt,
Pe la prânz, culegătorii au intrat parcă-n pământ,
Nici ţipenie pe dealuri, nici pe văi, nici pe drumeaguri,
Parc-ar fi sfârşitul lumii pe pustiile meleaguri.


Palid, soarele dispare, înghiţit de negrii nori,
Pe araci se-aliniază, hămesite, mii de ciori,
La semnalul dat de una, pe-a lor limbă păsărească,
Se reped şi fac ravagii în Cadarcă şi Fetească.


Ghiftuite peste poate, ciorile îşi iau avânt,
Se ridică dintre rânduri şi plutesc, duse de vânt.
Dinspre munte, peste dealuri, lin se lasă înserarea,
În podgorii stă de pază, singură, sperietoarea.

.................................................................................
Crâşma „La fata nurlie” e luată cu asalt,
Vin din satele vecine, peste câmp sau pe asfalt,
În căruţe arhipline, vin bărbaţi şi gospodine
Gata să o facă lată, numai să se simtă bine.


Că-i bărbat sau că-i muiere, nu contează, beau de sting,
Din ură sau de plăcere, între ei se mai ating,
Încing sârbele pe masă, prea departe-i bătătura,
Crâşmăriţei nici că-i pasă, ea îşi vinde băutura.


Înjurând de mama ciorii, doi săteni mai chibzuiţi
Pentru ăia mici comandă un pachet de biscuiţi
Şi-i repetă crâşmăriţei ce motiv au să se-mbete,
Căci, rămaşi fără recoltă, vor fi muritori... de sete.