Microbul puterii

(după „Bacilul lui Koch”, de George Topârceanu)

Prea onorate doamne, distins auditor,

Subiectul odei mele pot spune că-i minor,

De nebăgat în seamă, e un subiect banal,

Deci nu ştiu câţi citi-vor ce scriu, pân` la final,

Chiar Muza, altădată prea darnică cu mine,

M-a părăsit de-o oră jumate şi mai bine,

A pretextat că are de rezolvat o treabă,

Şi-a pus pe umăr tolba şi a plecat în grabă.

Prin aburii cafelei privesc neputincios

Spre monitorul care nu-mi este de folos,

De mi-ar fi fost alături, să mă ajute, Muza,

După subiecte bune nu mi-ar mai arde buza,

Dar, de nu-mi vine Muza nici până dimineaţă,

Ce-aţi zice de subiectul ”Parlamentar... pe viaţă”?

O, nu vă fie teamă, nu eu l-am inventat,

E un subiect la modă, deci foarte discutat,

Subiectul despre care aş vrea să vă vorbesc

De multe ori include şi genul femeiesc.

Dacă, prin legea firii, egală-i cu bărbatul,

De ce n-ar fi femeia, la fel ca deputatul

Sau senatorul Y, pe viaţă-n Parlament

Iar locul să îl lase cuiva, prin testament?

Deci, firoscosul ăsta în Parlament ajuns,

Crezând că cinci mandate nu-i sunt îndeajuns,

Se-agaţă, ca-înecatul, de orişice chichiţă

Cum n-ar fi fost în stare nci neica Agamiţă,

Şi vrea alte mandate, cinci, şase, nu contează,

Că-n Parlament, se pare, nimic nu îl stresează.

Nu-i nimeni decât dânsul în ţară mai deştept,

Că nu degeaba este „parlamentar de drept”,

Pe scena mare-a vieţii e un actor teribil,

Când joacă rolul unui distins incoruptibil,

La orice oră poate, cu acte, să confirme

Că n-a avut şi n-are avere şi nici firme,

Că soacra, cam bătrână, dar încă sănătoasă,

E cea care aduce un ban muncit în casă,

Ca să îşi facă firmă, şi-a-nstrăinat, săraca,

Vreo cinci găini de ouă, o capră, dar şi vaca,

A arvunit, din vreme, şi puii din găoace,

Dar n-ar avea atâtea, de n-ar fi fost robace

Şi n-ar pune-n grădină un morcov, o verdeaţă,

Pe care să le vândă, pe mai nimic, la piaţă.

Noroc că el primeşte o diurnă de şedinţă

Cu care să-şi procure ce-i e de trebuinţă,

Cât timp, la datorie, se află-n Capitală,

Unde a sa prezenţă, desigur, e vitală.

De face sacrificii la orişicare pas,

Ca ţărişoara asta s-o scoată din impas,

Nu cere pentru sine decât un privilegiu:

Să-împartă el sarmale şi bere în colegiu,

Să stea cu-alegătorii, în sate, la taclale

Şi-alăturea de dânşii să-ncingă geamparale,

Dar, dacă e femeie, atuncea altu-i scopul,

Nu vrea decât să spele podelele cu mopul,

Într-un liceu, oricare, nu are importanţă,

Căci dânsa face treaba, oriunde, cu prestanţă.

Mai vreau, în încheiere, vreo două, trei cuvinte

Să spun despre subiectul ce mi-a venit în minte.

Parlamentarul ăsta ce „trage ca un rob”

A contactat, se pare, un oarece microb,

A cărui denumire i-au dat-o, de mult, alţii

Şi-am scris-o-n titlul astei pseudodisertaţii.