Coana Tanţa, primul meu critic literar

Cum tot a fost ziua de azi una de hoinărit prin oraş, am zis să fac un drum şi pe la oficiul poştal din zonă, să expediez unor prieteni câte un exemplar din cartea mea proaspăt ieşită de sub tipar. Acolo, coadă mare, ca de obicei. De data asta, parcă şi mai mare, pentru că mă nimerisem exact când se schimbau turele.
- Fiţi amabilă, vă rog...
- Staţi la rând! veni prompt răspunsul oficiantei.
- Ştiţi, eu aş vrea...
- La noi toţi vrea câte ceva. Că nu vine nimeni doar să mă vadă pe mine.
Aştept liniştit la rând şi, când ajung în faţa duduii pe ecusonul căreia am citit „Tanţa”, cer politicos patru formulare pentru expediţie colete poştale şi patru formulare de mandat poştal. Mi-a luat ceva timp să le completez. Rubrici multe, spaţii înghesuite. După altă aşteptare, ajung iar în faţa doamnei Tanţa.
- Nu e bine, îmi zice, după ce îşi aruncă privirea peste primul formular.
- Ce nu e bine, îndrăznesc eu să întreb
- Nu e bine valoarea. Aţi trecut 13 lei. Ce face 13 lei?
- Cartea...
- Păi, cartea dumneavoastră valorează numai 13 lei?
- Aşa au stabilit cei din tipografie. Hârtia, cerneala, manopera...
- Treaba lor, nu mă intersează! Da` nu-i bine. Noi nu lucrăm cu valori mai mici de 20 de lei. Luaţi alte formulare şi treceţi la valoare 20 de lei!
Mă conformez, ce să fac! După ce se uită pe formularul de expediţie, dar şi pe mandatul poştal, doamna Tanţa mă fulgeră cu privirea.
- Dumneata ai timp de pierdut? Eu n-am.
- Păi, acum ce mai e?
- Nu se pupă. La valoare aţi trecut 20 de lei şi la ramburs numai 13. Mata nu ştii cât valorează cartea?
- Păi, atât valorează. 13 lei.
- Dacă valorează 13 lei, de ce aţi trecut 20 la valoare? Ca să vă daţi mare scriitor?
Am lăsat-o pe doamna Tanţa cu formularele în mână, am luat cărţile şi am plecat furios. Acum, una din două. Ori mă las de scris, ori scriu ceva mai acătării, pe măsura pretenţiilor doamnei Tanţa. Ca să se potrivească la rubrici...