Luaţi de la un... negru!

Postată prin aprilie 2011, când prea puţini auziseră de „Tolba cu săgeţi”, această parodie după „Scrisoarea III” a trecut aproape neobservată pe blogul meu. Graţie prietenului Ică, cel care mi-a descoperit blogul şi i-a făcut o frumoasă (nu ştiu dacă la fel de meritată prezentare) pe blogul său (http://victorvis55.blogspot.ro/), am ajuns să fiu şi eu cunoscut în... blogosferă. Pentru prietenii care trec zilnic pe aici şi vor avea răbdarea să citească până la capăt această parodie, o reproduc, menţionând că aceasta este una din modestele mele contribuţii la campania „Anti Băsescu”.

De ce un... negru? Pentru că Boureanu spune că „Vara asta se poartă alb”, iar eu nu am fost, nu sunt şi nu voi fi niciodată de aceeaşi culoare cu Boureanu!

Scrisoarea III (Biletul lui Călin)

(după Mihai Eminescu) 

La un semn, deschisă-i calea şi coboară din maşină,

Împărţind bezele-n dreapta şi în stânga, o blondină.

- Tu eşti, şefu? - Da, frumoaso. - Am venit să te mai văd

Şi să stăm la sfat, Traiane, că în ţară e prăpăd.

- Orice gând ai, păpuşico, şi-orice inima-ţi dictează,

Ai ales corect momentul, şezi colea şi croşetează!

Sau, cât scot la sticla asta nenorocitul de dop,

Vezi că, după draperie, ai o mătură şi-un mop!

După ce ştergi bine praful, deapănă-ţi în tihnă sculul,

Însă ia aminte bine la tot ce-ţi zice masculul!

Noaptea asta petrecută la Palat n-ai s-o regreţi

Şi-o să vrei şi altădată experienţa s-o repeţi.

Hă, hă, hă, n-ai vrea, frumoaso, să ne şi distrăm puţin

Şi s-o punem de-o scenetă cu... biletul lui Călin?

Mi-amintesc, cam vag, din şcoală, c-a scris unul o scrisoare

Despre Baiazid şi Mircea. N-o fi fost Vlahuţă, oare?

Chiar de nu sunt eu prea sigur cum stă treaba în scrisoare

Şi cam ce-o fi zis poetul, hai să facem o-ncercare!

Chiar cu riscul de-a mă pune opozanţii mei la zid,

Fii tu Mircea, dar nu Geoană, iar eu fi-voi Baiazid

Şi-o să-ţi demonstrez, drăguţo, că nu este nicio bârfă

Când se spune, de când lumea, că politica-i o târfă!

Aşadar, să bată gongul şi da capo cu scrisoarea,

Eu sunt turcul, tu eşti Mircea, iată mi-am făcut intrarea:

- Tu eşti Mircea? - Da-Împărate. - Am venit să mi te-nchini,

De nu, schimb a ta parcare într-un câmp plin de ciulini!

- Orice gând ai, Împărate, şi orice pofteşti a face,

Să lăsăm ameninţarea şi să discutăm în pace!

Despre treaba cu parcarea, însă, Doamne, să ne ierţi,

Căci, fiind la Primărie, pentru ea primit-ai şperţ,

Ţi-a adus Cocoş, Mărite, sarsanale cu parale,

Să ne dai ceva şi nouă din moşia dumitale.

De-o fi una, de-o fi alta, pentru noi ce este scris,

Bucuroşi le-om face toate, Împărate, cum ai zis...

Dar, când eu ţi-am stat alături la bucurii şi necaz,

Tu te-mpiedici de-o parcare şi faci azi atâta caz?

- O, tu nici visezi, frumoaso, câţi în calea mea s-au pus,

Toată floarea ce vestită a regimului apus,

Mafioţi de pretutindeni, oligarhi, moguli s-adună

Să dea piept cu marinarul suspendat pentru o lună.

Pesedişti pe care ţara nu putea a-i mai încape

Începură, pe la spate şi prin faţă, să mă sape,

Hotărâţi să mă doboare, năvăliră toţi, ca chiorii,

Liberalii lui Patriciu, ungurii, consevatorii,

Oastea lui Vadim Tribunul, risipită pe coclauri,

Ar fi vrut şi ea să smulgă, de pe frunte-mi, mândrii lauri,

Şarpele crescut la sânu-mi, ajuns mare pe la PIN,

Mă-mproşca, de pe ecrane, Guşă, cu al lui venin.

Adunaţi pe Dealul Spirii, vreo treisute douăjdoi,

În a lor nesăbuinţă, îmi declarară război,

Ca bezmeticii, porniră, de la Parlament, asaltul,

Nea Ion, cu trei mandate puse unul peste altul,

Agita, deasupra hoardei, ca pe un stindard, toiagul

Şi, punându-mi sula-n coaste, m-ar fi vrut răpus - moşneagul.

Când văzui a lor mulţime, câtă frunză au copacii,

M-apucară, dintr-o dată, păsărica mea, toţi dracii

Şi-am jurat ca, peste dânşii, să trec falnic, fără păs,

Cum trecui odinioară peste Roman şi Duvăz.

N-am avut decât cu mâna sau cu ochiu-a face semn,

Şi-apăru Boc, la comandă, pe căluţul lui de lemn,

Stolojan, cu mercenarii, a picat şi el la ţanc,

Lovind hoardele din spate şi-mpungându-le din flanc,

Vorbă mi-a trimis Becali că-i şi el la Golden Blitz

Şi m-aşteaptă, după luptă, să ne răcorim c-un şpriţ.

El, „războinicul luminii”? Hahalera de la Steaua

Se gândea la băutură, când mie-mi crăpa măseaua!

La referendum, văzut-ai gloatele cum au venit,

Ca să steie împrejuru-mi, ca un zid de neclintit?

Explicaţia e simplă, căci acest stupid norod

M-a văzut, cu muncitorii, la Mărăcineni, pe pod,

M-a văzut cum, în mulţime, baie fac mai des ca-n cadă

Şi să fac cu dânşii poze, puradeii vin grămadă,

Iar ţăranii, peste care a trecut din nou potopul,

Îşi pun voturile-n urnă, cum scot eu, la sticlă, dopul.

Chiar de-aş da şi foc Cetăţii, precum legendarul Nero,

S-or găsi să mă aclame mulţi la kilometrul zero,

De-asta n-am eu a mă teme de aceste mici lichele

Ce se pun de-a curmezişul la ambiţiile mele.

Dumitrescu şi o haită (cum să zic?) de... piţifelnici,

Prin studiouri mă latră zi de zi. Nişte nemernici

Ce-şi închipuie că, poate, mă apucă tremuriciul

Dacă vor da iar pe sticlă filmuleţul lui Patriciu.

Analişti cu ochii umezi şi cerniţi în cerul gurii,

Pe la cele trei Antene, zilnic, îşi tocesc condurii

Şi încearcă, în talk-sow-ul nu ştiu cărui găozar,

Toţi să scormone trecutu-mi de ministru şi primar.

Între noi rămână vorba, fără foc nici fum nu iese,

Dar nu ai fi vrut, păpuşă, de-ale  lor vorbe să-mi pese,

C-am semnat, la Capitală, precum primarul (pardon!)

Şi terenuri, vile, parcuri le-am dat unora plocon.

Multe am făcut în viaţă, dar cea mai de preţ ispravă

E că, din întreaga flotă, n-am păstrat nicio epavă,

Dar, când nu petrec prin crâşme, nopţile dorm fără frică,

Pentru c-am urmat întocmai strategia lui Petrică

Şi, văzând şi eu în nave un morman de fiare vechi,

Am vândut, pe mai nimica, vasele, perechi, perechi.

Dar, văd că nu stai degeaba şi croşetezi cu mult sârg,

Până termini căciuliţa, toarnă-mi ce mai e prin târg!

- Doamne, n-aş vrea să te supăr sub niciun motiv, parol,

Dar să ştii că în sondaje am ajuns să stăm nasol,

A luat-o Boc la vale, ca purtat de avalanşă,

Şi, dacă-l mai ţii în braţe, nu mai avem nicio şansă

Nici în Parlament, în toamnă, la putere nici atât,

C-a ajuns piticu` ăsta să le stea la mulţi în gât.

Dascălii îşi pierd răbdarea, nu mai stau în banca lor,

Iar funcţionarii publici ne cam iau peste picior,

Cântăreţii şi actorii nu vor să-şi plătească birul

Pus pe capul lor, Mărite, de Mihai Şeitan, vizirul,

Medicii-şi găsesc de lucru prin întreaga Europă,

De-or să rămână-n spitale doar bolnavii şi vreun popă

Care să le fie-aproape când aceştia îşi dau duhul,

Despre pruncii arşi în august ni s-a dus în lume buhul,

Rezerviştii lui Dogaru încep şi ei să se-agite

Căci nu vor să li se taie „pensiile nesimţite”,

Cică au răbdat în viaţă tot felul de servituţi,

Iar tu îi tratezi, Mărite, ca pe ultimii recruţi,

Ba, vor, de Ziua Armatei, să vină cu toţi, în păr,

Şi să-ţi strige, sub ferestre, zic ei, crudul adevăr.

- Uite ce e, păpuşico, te-aş ruga să nu insişti,

Că simt că m-apucă greaţa, când aud de apevişti!

Nu i-am pus eu să devină, ca tâmpiţii, militari,

Când ţara avea nevoie de frezori şi ospătari.

Îţi zic eu, păpuşă scumpă, c-aveau drepturi căcălău,

Ca activi, chiar şi-n rezervă. Ia să mă scutească, zău!

După câte ţin eu minte, primeau gratis şi izmene,

Chiar din mâinile lui Oprea, cel cu clipitul din gene.

Cât au stat prin aplicaţii, n-au avut nimic a pierde,

Căci au stat, pe banii ţării, la aer şi iarbă verde,

Dac-au mers, când a fost cazul, şi la niscai inundaţii,

Au primit mâncare gratis, la gamelă, ca soldaţii,

Au primit grade la termen, unii chiar şi decoraţii,

Aşa că s-o lase moale cu tot felul de-aberaţii!

Fesul ăla tot nu-i gata, ca să pot să îl probez?

Dă din andrele mai iute, că-ncep să mă enervez!

Cât împleteşti tu acolo, unul pe dos, trei pe faţă,

Ia să-mi chem aghiotantul, că-n pahar mai am doar gheaţă

Şi-aş avea, după aceea, o dorinţă, dar expresă,

Vreau să aflu de la tine ce mai zic ăia prin presă!

- Să nu-ţi dea prin gând, Mărite, c-aş fi eu prăpăstioasă,

Dar să ştii că treaba asta cu imaginea e groasă,

Ziariştii şi-analiştii au înebunit cu toţii

Şi strigă prin studiouri, zi şi noapte, „Hoţii, hoţii...”,

Alta neavând ce face, stau cu toţii la taclale

Şi se iau, fără ruşine, de neamul Măriei Tale.

Ca să vezi ce îndrăzneală la unul ciufut, Ciuvică,

Să se ia de armamentul traficat de Mirciulică,

Ca să nu mai zic de faptul că ziariştii, în goana

După câte-o ştire-bombă, s-au legat şi de Ioana,

Cum că ar fi primit casa şi biroul de serviciu,

Drept plocon pentru matale, de la Puiu Popoviciu.

Bârfe, Doamne, numai bârfe, doar asta ţi-i dat s-auzi,

Bine-ar fi să ieşi pe sticlă, la B-1, să-i acuzi

Pe nemernicii aceştia care nu mai ştiu de frică

Şi-au luat-o în tărbacă până şi pe aia mică,

De-a ajuns, biata, s-o lase cât mai moale şi cu clubul

Şi cu casele de modă, fiindcă s-a cam strâns şurubul

Şi netrebnicii din presă dau tot felul de-nţelesuri

Năzuinţei ei, ca-n viaţă, să aibă numai... succesuri.

- Vezi că ţi-au scăpat trei ochiuri, ai grijă să le repari!

Dă-i în mă-sa de nemernici, de moguli şi găozari!

Dacă văd că latră-ntruna şi nu înţeleg să tacă,

Le dau, ca lu` ăla micu`, una scurtă peste moacă

Şi-o să ştie toţi rataţii şi tâmpiţii ce e frica,

Să nu se mai ia de mine, ca Chitic, la Cireşica.

Şi cu astea fiind zise, lecţia e încheiată!

Sper c-ai înţeles destule din a mele vorbe, fată.

Apropos, de-o fi să fie să avem remaniere,

Eşti dispusă, păpuşico, să-ţi mai dau trei ministere?

Şi abia tăcu-Împăratul, ce mai zbucium, ce mai freamăt,

Se-auzeau prelungi suspine şi un mult prea dulce geamăt.

SPP-işti, copii de suflet ai jandarmului Pahonţu,

Alergau pe coridoare ca, scăpat din puşcă, glonţu`.

Neştiind acele stranii zgomote de unde vin,

Nici nu bănuiau sărmanii că biletul lui Călin,

Bine pitulat la sânu-i de pârdalnica Elenă,

Penetrase obiectivul şi-acum, fără pic de jenă,

Fostul comandant al navei botezată „Biruinţa”,

Din sutienul blondinei, să-l scoată îşi da silinţa.

Când, într-un târziu, străjerii pricepură cum stă treaba,

O lăsară pe-altădată cu-alergatul lor degeaba,

Revenind, tăcuţi, la posturi, negândind la vreo Isoldă,

Ci la banii de chirie şi la ciopârţita soldă...