Învăţăturile lui nea Goe ot Basarabi către slugile sale

Veniţi şi voi, boiarii miei cei credincioşi şi slugile mele, carii mi-aţi slujit bine în toată viaţa mea şi luaţi astăzi aminte glasul gurii mele şi-l ascultaţi! Că astăzi traiul vieţii mele la Palat să sfârşaşte şi ceasul cel de apoi mi s-au apropiat. Astăzi lumina ochilor miei, cu care în toată vremea priviiam spre lucrurile cele trecătoare şi spre slava cea deşartă a lumii aceştiia şi cu carii în toată vremea vă îmblânzeam, dragii miei, şi voi luaţi de la dânşii veselie şi bucurie, iată acum că se întristară, şi altă privire dobândiiu şi de acum nu-mi mai iaste a mai privi spre voi cu veselie. Astăzi limba mea, cu carea de-a pururea vă îndulceam şi dinpreună cu voi petreceam şi ne veseleam, iar pre alţii îi împroşcam cu venin, acum să amărî şi să încue şi de acum nici o vorbă dulce nu vă poate răspunde şi să vă grăiască. Astăzi frumuseţea feţii mele, care o spălam în băile cele calde de mulţime şi în odihna cea bună din vila de protocol şi în slavă dăşartă, acum toate întunecară. Şi urechile mele, cu care ascultăm vioarăle şi tobele şi surlele lu Bercea Mondialu, la Costeşti, şi canoanele şi alte feliuri de veselii multe, acum să astupară. Astăzi anii miei şi zilele vieţii mele toate să întunecară, carii i-am cheltuit în zadar în lumea aceasta, şi slava mea trecu ca o umbră şi să uscă ca florile câmpurilor. Astăzi mintea mea cea neînţeleaptă, cu carea niciodată n-am cugetat, nici am avut gându s-o fac, acum ce folos îmi iaste mie, celuia ce n-am făcut nici un bine înaintea Dumnezeului mieu celui bun? Întâi, că n-am avut dragoste cătră dânsul; a doao, pentru înşălăciunea aceştii lumi lesne amăgitoare, care de-a pururea huiduiam; a treia, încă mai mult pentru dragostea voastră cea multă şi mare, că foarte mi-aţi fost dragi, iubiţii miei, cât am fost într-această lume înşălătoare şi mincinoasă. Iar ia mă înşală şi mă încungiură întunerecul, şi mă află această vreme de nevoe făr’ de nici un lucru bun, care să fi lucrat Dumnezeului mieu. Şi dragostea voastră cea multă, care aţi avut cătră mine, eu acum o cunoscuiu şi văz că foarte m-aţi iubit. Pentr-aceia nu-mi iaste atâta jale, căci mă dăsparţu de mărirea aceasta, nici de avuţiia mea cea multă, cât îmi iaste pentru sufletul mieu (că nu ştiu unde va merge, şi n-are cine să-i ajute, făr’ numai ce să nădăjduiaşte acum spre mila lui Dumnezeu), iar alta pentru mila voastră. Că văzui ochii voştri plini de lacrămi şi inimile voastre acum sunt săgetate cu multă jale şi obidă pentru mine. Şi văzui, iubiţii miei, că de-ar fi vreo putere, voi mi-aţi folosi într-această vreme de nevoe şi toată viaţa voastră aţi da pentru binele mieu, ci nu puteţi nimic să-mi folosiţi, nici voi mie, nici eu voao.

Şi de acum veţi începe a sluji altui domn, necunoscut şi strein, care nu va cunoaşte pre voi, nici voi pre dânsul. Deci, boiarii miei şi slugile mele cele dragi şi iubite, eu voi să vă învăţaţi şi de aceasta. Domnului sau stăpânului neştiut şi necunoscut, nevoe îi iaste a-i sluji sluga până îi va afla obiceaiul lui. Că sluga ceia ce îndrăzneşte cătră stăpânul neştiut şi necunoscut, aceia iaste ca omul cela ce să razimă pre frunza care pluteşte pre faţa apei. Deci când va să să apuce de dânsa şi să-i folosească, atunci să îneacă şi piiare. 

 

Prelucrare după: „Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie”