miercuri, 4 iulie 2012

Roberta şi valoarea



Până ieri, aşa mai spre seară, habar nu aveam că Roberta Anastase este o valoare fundamentală a UE. Şi nici pe Vasile Blaga nu-l bănuiam de acest lucru, cu toate că, în comparaţie cu fosta miss, valoarea lui este mult, mult mai mare. În legătură cu cealaltă „valoare fundamentală a UE”, Gheorghe Iancu, nici atât, deoarece abia ieri am aflat prima dată de el. Ştiam că există Avocatul Poporului, dar cine este acesta nu m-a interesat niciodată. Mai ales că, mai demult, mi-am pus întrebarea de ce, când ajunge la ananghie, un infractor mai cu dare de mână angajează o liotă de avocaţi care să-l apere, iar poporul abia de îşi permite unul. Iar acesta nici măcar nu îl apără cum trebuie, mulţumindu-se doar să încaseze onorariul gras.
Aşadar, ieri am aflat că avem în ţară trei „valori fundamentale ale UE”. Or mai fi şi altele, dar preşedintele nu a vrut să le scoată la vedere. Le păstrează pentru vremuri mai grele. Nu se ştie când e nevoie de ele. Mai ales că Victor Ponta şi Crin Antonescu şi-au pus lămpaşele, au scos picamerele de la conservare şi, ajutaţi de ortacii Gabriel Oprea şi Kelemen Hunor, au început să sape vârtos la temelia, şi aşa fragilă, a democraţiei româneşti. Şi dacă ungurenii lui MRU nu-i vor opri la timp, se duce dracului şandramaua. Asta am înţeles eu de la domnul Băsescu care, ne-a asigurat, nu-şi face griji pentru suspendarea sa, cât pentru „punerea sub control a justiţiei”. De parcă, până acum, justiţia nu ar fi fost sub control...

8 comentarii:

  1. Păi da, da' a fost sub controlu' lui, dom-le, şi aia nu se pune, e controlu' bun!
    Iar Roberta, Blaga şi Iancu nu-s oameni bre, ăştia-s instituţii, că d-aia a zis Băse că majoritatea parlamentară şi guvernu' atacă instituţiile statului dom-le, ce dracu' e aşa greu de-nţeles?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asta n-aveam de unde să ştiu io că Roberta e o instituţie. Şi ăştia, alde Crin şi Victoraş, ce vor? S-o pună la pământ? Ditamai instituţia?!

      Ștergere
    2. Da dom-le, că doară văzuşi câtamai ie. Io nu mi-aş pune mintea, da' ăştia, Ponta, Antonescu, oameni mari bre!

      Ștergere
  2. Orice vaporean de vază, ca dovadă că e sus,
    Pe teugă și-n cabină, e slujit de câte-un mus.
    Căpitan peste o țară, ditai foncția sus pusă
    Presupune o schimbare, deci în loc de mus, o musă.

    Și cum e bonton acuma, și se poartă-n lumea nouă
    Blondă-n păr dar și la minte, marinaru' și-a luat două.
    O Robertă, fostă miss, ce-i expertă cu abacu
    Și-o Elenă-a lu’ Cocoș, ce le are cu pitacu.

    Însă cum pirateria și-n politică–i o plagă
    Au urcat pe punte lotrii și acum vor să i-o tragă.
    Și încep, marinărește, siluirea la blondine,
    PDL-ul, Blaga, Iancu, iar la urmă bosu vine.

    Măcar EBA poate scapă, dar măcar pe ea, silfida,
    Cu așa multe succesuri, în final o s-o ia SYDA.
    Disperat, el se așteaptă, rămas singur pe teugă,
    Să îl scape licuriciul, chiar de-o fi iar să i-o sugă.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Revin cu întrebarea de la postarea anterioară: Pe când un blog personal?

      Ștergere
    2. Există o vreme pentru toate. Probabil va veni si vremea unui blog personal.

      Ștergere
  3. Salut Iliuţă! Am conspectat din postările anterioare. Formidabile creaţii poetice! Văd că îţi ţine isonul şi kara'. Foarte frumos! "Succesuri" la suspendare, ca să ai un week-end răcoritor!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Weekendul n-a fost răcoritor, dar a fost odihnitor. Am stat şi departe de calculator. Nu mi-a fost chiar uşor!

      Ștergere