Cine e umilit?

Am fost coleg şi cu Carmen şi cu Marcel Hâncu. Cu Carmen, doar trei luni, la un curs postuniversitar de comunicare şi relaţii publice. Pe Marcel îl cunosc mai de mult. De pe vremea când uceniceam amândoi în aspra dar frumoasa meserie a armelor. De atunci, ne-am mai întâlnit de câteva ori, pe timpul ducumentării mele jurnalistice în garnizoana în care lucra. Astăzi i-am revăzut pe amândoi, într-o emisiune tv având ca temă scrisoarea pe care locotenent-colonelul în rezervă Marcel Valerian Hâncu i-a adresat-o ministrului Apărării. Privindu-i la televizor, după un car de ani, n-am reuşit, oricât m-am străduit, să descopăr o cât de mică urmă din trăsăturile care, altădată, le luminau chipul. Privirea şi glasul nu exprimau decât o durere surdă, suportată cu resemnare, dar şi cu demnitate.
Cum invitaţii emisiunii criticau aspru măsurile luate de Guvern în legătură cu revizuirea pensiilor fostelor cadre militare, era de aşteptat ca Tiberiu Frăţilă să sară în apărarea şefului său pe linie de partid şi de stat. Şi chiar a făcut-o. Vehement, ca de fiecare dată, mai că nu le-a zis-o direct soţilor Hâncu: „Ce tot vă mai plângeţi, măi, amărâţilor, când vă bucuraţi de atâtea privilegii? Aţi uitat că fiul vostru a fost înaintat, de la gradul de caporal, la cel de sublocotenent? Sau că domnul Traian Băsescu, în persoană, l-a decorat pe acesta cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler pentru militari, cu însemn de război? Şi, dacă toate astea nu vă sunt de ajuns, aflaţi că numele fiului vostru, Bogdan Valerian Hâncu, apare scris pe o placă comemorativă realizată,  în Bucureşti, prin contribuţia domnului Oprea şi a primarului Sectorului 4!”
Şi mai au soţii Hâncu un privilegiu despre care domnul contraamiral de flotilă T.F. nu a mai pomenit. Acela de a-şi vedea fiul, ori de câte ori îi prinde dorul de el, răsfoind albumul cu fotografii sau privind înregistrările video în care acesta apare, doar până la vârsta de 28 de ani. La această vârstă Bogdan şi-a încheiat socotelile cu viaţa, departe de ţară, tocmai în Irak, fiind ucis într-un atentat, în timp ce executa o misiune de patrulare, într-o patrulă mixtă româno-italiană. A fost primul militar român mort în Irak. 
„Ori de câte ori mulţumim post-mortem unui militar trebuie să ne gândim că, în viaţa de zi cu zi, trebuie să ne gândim cu recunoştinţă la Armata Română, o armată care îşi apără poporul departe, alături de aliaţi, în lupta cu cel mai mare flagel al lumii moderne  - terorismul. Încă o dată, mulţumesc familiei Hâncu, îţi mulţumesc ţie, sublocotenent post-mortem Bogdan Hâncu!” Acestea au fost cuvintele prin care preşedintele Traian Băsescu, prezent pe Baza Militară 90 Otopeni, aducea, în faţa unui sicriu învelit cu Tricolorul, un ultim omagiu unicului fiu al familiei Hâncu. În ce constă astăzi, la aproape şase ani de la acel tragic eveniment, mulţumirea preşedintelui Băsescu? În diminuarea pensiei tatălui lui Bogdan cu aproape 1.000 de lei.
Pe tot timpul emisiunii tv, pe ecran era titrat: „Tată de erou, umilit”. Cred că mergea foarte bine şi fără virgulă.