Câtă minte!

Dă-mi, tăticule, şi mie

O bucată de hârtie

Şi un pix din ăla bun,

Fiindcă am ceva să spun,

Dar trebuie să-mi notez,

Căci nu pot să editez

Frazele, ca domnul Boc,

Câte două la un loc.

La club, mai spre dimineaţă,

O idee îndrăzneaţă

Mi-a venit deodată-n cap

Şi de ea nu pot să scap,

Dacă n-o zic la Bruxelles,

Nu am linişte defel.

Uite, dragul meu tătic,

În Parlament ce-o să zic:

„Nu mai este o surpriză

De ce am intrat în criză,

Pentru că, în România,

Toţi fac azi Economia,

Diplome fără valoare,

La tarabe-s de vânzare,

Nu-i un lucru înţelept

Să se-nghesuie la Drept

Tineretul şi să spere

Că aşa face avere.

Eu am lucrat la „Luxten”

Şi nu mi-a stricat la... ten.

Instalatori şi tâmplari

Sunt, în ţară, tot mai rari,

Ospătari, dar nici frizeri

Nu mai sunt, cum erau ieri,

Tinichigii-s pe sponci,

Nu poţi să-ţi mai faci un conci,

Fiindcă-n profesionale

Clasele-s aproape goale.”

Unii care nici de mine

Nu le plac, dar nici de tine,

Dar nu vor să merg la muncă,

S-ar putea să spună cum că

Un tâmplar aveam şi noi,

Dintre alţii, mai de soi,

Dar tu, fără a discerne,

L-ai instalat la Interne,

Fără să fi fost, măcar,

Impetuos necesar

Şi breasla lui e vădită

de o calfă erudită.

Ilie Bâtcă

Manifestul Pieţii

(după „Cântecul redutei”, de George Coşbuc)

Treaba-i groasă, alelei!
Uite-i, mă, başibuzucii,
S-au gândit să-i dea papucii,
Negreşit, şi dumneaei,
Doamna de la Dezvoltare,
Care a păpat, se pare,
Miliardele de lei.

Strâng băieţii şi opinci,
Şi ghetuţe scâlciate,
Galoşi, cizme aruncate,
Putrezind printre popinci,
Gumari, ce-i poartă săracii,
Strâng, în Piaţă, ciumpalacii,
Hotărâţi s-o prindă-n clinci.

Un galoş, egal un vot,
În „Manifest” se arată.
Mahalaua-i supărată,
Cum se vede, rău de tot.
Dârdâiesc din dinţi, mă, vere,
Cei aflaţi azi la putere,
Însă nu de frig, socot.

Într-o zi - alt vicleşug -
Dete Boc porunci să-i puie
Un scăunel, să se suie
Şi să spună că-i belşug
În ţară şi să anunţe
Că mai dă nişte grăunţe
Boilor scăpaţi din jug.

Strigă viermii: „Ciocu` mic!
Păstrează-ţi cei cinci la sută,
Că-s buni banii pentru tută,
Să-i cheltuie pe... nimic.
De nu vin la licitaţii
Verişorii sau cumnaţii,
Să-i deie unui amic!”

E un ger, de-ngheaţă mucii,
Vremea e de stat în casă,
Ciumpalacii nu se lasă,
Se fac gheaţă vălătucii,
Când lozincile îşi strigă,
Iar pe Nuţi o intrigă
Că vor să îi dea... papucii.

Ilie Bâtcă

Coana cu suliţă

(după „Iarna pe uliţă”, de George Coşbuc)


A-nceput de ieri să scadă
Numărul de ciumpalaci,
E cam ger, să dai în draci,
Viermi nu prea mai ies în stradă.
Ce să faci?
Nu mai ninge, dar nici bine
Nu prea e de stat în drum,
Boc e liniştit acum
Că mulţimea nu mai vine
Nicidecum.
Pedeliştii, tot dihănii
Hămesite au rămas,
O ţin langa, la taifas,
Nu mai fac acum mătănii,
Au prins glas!
Gură fac, precum o ţaţă
Proţăpită în uluci,
Fel de fel de mameluci,
Când rostesc cuvântul „Piaţă”,
Fac clăbuci.
Cei mai mari sunt puşi pe harţă
Şi se iau de premier
Îl vor o „doamnă de fier”,
Să nu mai fie o fleoarţă
Toţi îi cer.
De pe un fotoliu sare
Un matroz de prin Galaţi:
„Fraţilor, de ce urlaţi?
Voi, prin ţara asta mare,
Nu umblaţi?
Iarna o să se pogoare
Peste noi, să fie clar!
A spus chiar domnul tâmplar
C-o s-avem, după ninsoare,
Ger polar.
El e doct, precum se vede,
Nu i-a fost deloc uşor,
Şi-a dat bac-ul târzior,
Dar acum, iată, se crede
Că-i Topor.”
Mârâie spre el „Buldogul”,
Peste poate supărat,
Mai că nu l-a sfâşiat,
Ascultându-i monologul
Lăbărţat.
„Vă spun eu, căciula asta
E cam mare pentru Boc,
Parc-ar fi un oboroc
Care îi ascunde ţeasta,
Altu-n loc!
Ducă-se, de vrea, la coasă,
La lopată-i priceput,
Altfel, partidul – kaput!
Treaba e destul de groasă,
Aţi văzut!”
Se răstesc unii mai tare
La umilul Piticot,
Numai că, de un boicot,
Pe acesta nu îl doare
Nici în cot.

Vine-o doamnă la tribună,

Cătrănită pe acei

Vreo patru sau cinci mişei

Care vor, în corzi, să-i pună

Şeful ei.

S-oţărăşte rău cadâna

Pentru şeful Piticot.

„Aţi înebunit de tot
Şi-l daţi jos cu anasâna,
Eu socot.
Nu aveţi deloc glagole,
De vă stă şefu` în gât!
Bani de nu ne-ar fi vârât,
Mai aveam telegondole?
Nici atât!
Mai aveam noi patinoare,
În cătune, săli de sport,
Sau, la munte, eliport?
În el avem fiecare
Un suport.”
Prosternaţi, ca la icoană,
Cu gândul la chilipir,
Pedeliştii, în delir,
O ascultă pe cucoană
Ore-n şir.
Într-un sfârşit, ea aruncă
Un mesaj destul de clar:
„Să facem ce-i necesar,
Să punem viermii la muncă,
Aşadar!”


Ilie Bâtcă