Şoarecele şi pisica,
alta neavând ce face,
şedeau, câtu-i ziulica,
bârfind alte dobitoace.
Ba că boul, găgăuţă,
stă mereu cu gâtu-n jug,
pe când, în ham, la căruţă,
caii de răspunderi fug.
Ba că, parvenită, oaia
(unde a putut s-ajungă!)
s-a siliconat şi de-aia
nu mai trece pe la strungă,
iar Joiana, c-un noian
de ani adunaţi în cârcă,
i-a pus coarne lui Joian
şi cu alţi boi se încurcă.
Ba că porcul, care sapă
groapa altuia cu râtul,
pân' la urmă tot nu scapă
şi-o să-şi rupă singur gâtul.
Ba că zvăpăiata iadă
decât mă-sa-i mai presus
şi, cu ochii după „pradă”,
îşi ţine coada pe sus,
iar în mreje dacă-i pică
vreun ieduţ mai prostişor,
vor găsi, la o adică,
şi un ţap ispăşitor.
Ba că, ramolit, Grivei,
fără vreun canin în gură,
a găsit un retevei
şi-l roade prin bătătură.
Au mai zis despre măgarul
ce moţăia sub un pom
că nu-şi merită samarul,
dacă-i comparat c-un om.
N-a fost animal, aproape,
dintre câte-s împrejur,
fără critică să scape,
să nu aibă vreun cusur.
Neştiind pe-atunci de frică,
şoarecele fără minte
s-a legat şi de pisică.
Ultimele lui cuvinte
i-au rămas însă pe buze,
după cum se vede treaba,
căci, fără s-aştepte scuze,
mâţa l-a şi strâns cu laba..
O morală-i în acest
al pisicii simplu gest:
Criticat, mai marele
îşi arată ghearele.
Ilie Bâtcă
Ilie Bâtcă
