roată, lângă urători,
să urcăm în Dealul Spirii,
unde să dăm glas „iubirii
nesfârşite” ce-o purtăm
celor pe care-i votăm
o dată la patru ani
şi-i ţinem pe-ai noştri bani,
ca în sânul lui Avraam,
însă ei, măcar un dram,
nu-nţeleg să returneze
din multele noastre speze.
Roată mare, urătorii,
şi, cu toţi alegătorii,
pocniţi bicele cu foc
şi trageţi brazda în loc!
Hăi, hăi...
Mânaţi, măi, pentru Roberta,
fostă miss, astăzi experta
care, oricând, demonstrează
că, umblând ca o fofează,
scoate voturi din joben
sau, mă rog, din abdomen
exact de cât e nevoie,
dar le scoate zor-nevoie,
de zice şi-un psihiatru
că doi e egal cu patru.
Până frauda-i probată,
legea-i gata aprobată,
bună pentru promulgare
şi de pus în aplicare,
chiar dacă Băsescu ştie
că e vorba de hoţie,
căci hoarda portocalie
a furat din greu la vot,
durând-o de lege-n cot.
Veniţi, feţii mei, cu plugul,
c-am prins-o cu vicleşugul,
însa ea-i basma curată!
Ia mai trageţi, măi, o roată!
Hăi, hăi...
Ia mai mânaţi, măi, fârtaţi,
pentru Toader din Galaţi,
căci în anul ce s-a dus
a ţinut degetul sus,
dar colegii (ce folos!?)
au votat cu susu-n jos,
noroc că măsluitoarea
le-a mai reperat onoarea.
Ajutată de Cotoi,
a scris patru-n loc de doi,
în loc de cincizeci, 100
şi legea a fost trecută,
după cum s-a presupus,
o lege cu dosu-n sus,
fiindcă dumnealor ne fac
legea, după bunul plac.
Acum, la-nceput de an,
domnului Ioan Oltean
nu-i dorim decât atât:
să-i steie broscoiu-n gât,
şi-atunci când deschide gura
s-auzi orăcăitura,
nu şi vorbele-i de clacă
învăţate de pe-o placă,
de mult timp depreciată
şi-ntr-un colţ abandonată,
fiindcă ăsta, oameni buni,
nu spune decât minciuni.
Pentru cei groşi de şorici,
ia mai pocniţi, măi, din bici!
Hăi, hăi...
Aho, aho, dragi urători,
mânaţi pentru trădători,
pentru acei traseişti
botezaţi uneperişti,
care, printr-un subterfugiu,
şi-au găsit un nou refugiu.
Conduşi de un general
care-a fost doar port-ţucal,
îşi fac planuri de bătaie,
din ciozvârstă cum să taie
şi-n mandatul următor,
amăgind acest popor
cu trei pungi de pufuleţi.
Ia mai mânaţi, măi băieţi!
Hăi, hăi...
Feciori, ţineţi dreaptă gleba,
pân` la domnişoara EBA,
c-ar putea să ne acuze
şi să dea mărunt din buze,
dacă n-o băgăm în seamă,
lucru de care mi-e teamă!
Trageţi plugul peste şesuri,
să avem şi noi succesuri,
precum a avut mezina
lui Zeus, bătu-ar vina!,
care, peste tot, ar vrea
oameni să vorbesc cu ea
şi-a făcut un gest excentric,
donând un scaun electric,
un gest care a frapat
întregul electorat
care, fără drept de-apel,
a trimis-o la Bruxelles,
unde să îl reprezinte
mulţi ani de-acum înainte.
Până nu dăm de vreun bai,
trageţi iute de buhai!
Hăi, hăi...
Mai puneţi la plug doi boi,
să urcăm până-n Pleşcoi,
să vedem, de-a fir a păr,
dac-aici, într-adevăr,
s-a născut acea fetiţă
cu o galbenă cosiţă,
care, de mică, visase
să înalţe mii de case
şi, fiind ambiţioasă,
s-a gândit ca „prima casă”
s-o facă c-un om ocoş,
unul de-l cheamă Cocoş,
cu mulţi prieteni barosani
şi-o punguţă cu mulţi bani.
Acum, când s-a mărit, fata
învârte bani cu lopata,
având liber la tocat
banii primiţi de la stat,
construind telegondole,
fără de nicio glagole,
mari bazine de înot
ce n-au apă nici de-un cot,
săli de sport, în multe sate,
pentru babe-anchilozate
şi pentru moşnegi betegi
care-o ţin tot în câşlegi,
pentru-a fi în bună formă,
când vor urca pe platformă,
de unde să-şi ia elan
spre bazinul gol de-un an.
Sunaţi, măi, din zurgălăi,
să răsune munţi şi văi,
până, hăt, către Pleşcoi,
s-audă diva blondină
că, în curând, o să vină
vremea să îi dăm papucii,
dar nu unii marca Gucci,
ci unii de pe la noi,
cum se poartă şi-n Pleşcoi.
Ia mai mânaţi, măi, flăcăi!
Hăi, hăi...
De urat, am mai ura,
dar mă tem c-om supăra,
din partid, vreun cotizant
sau chiar un simpatizant,
care o să dea fuguţa
pân` la Kovesi Codruţa,
unde va umbla cu pâra
despre noi, ăştia cu hâra,
aşa c-o lăsăm mai moale,
să nu o luăm la gioale.
Dragii moşului flăcăi,
să n-aud că ziceţi HĂI!
Ilie Bâtcă
