Numai de asta nu-mi ardea
mie astăzi, să stau în soare, la 33 de grade la umbră, şi să-l ascult pe
adolescentul care, de cum am coborât din maşină, mă abordase,
turuind ceva despre un proiect de suflet al primarului de sector,
acest proiect fiind, zicea adolescentul, învăţământul. I-am
făcut semn că mă grăbesc şi atunci, mai mult alergând după
mine, mi-a întins un pliant din teancul pe care îl avea în braţe.
„Ce să fac eu cu ăsta?”, l-am întrebat, în timp ce căutam
lista de cumpărături fără de care nu plec de acasă. „Faceţi
ce vreţi! ... faceţi vânt...”, am mai auzit în urma mea.
Când mi-am aruncat
privirea peste pliant, nu mi-a venit a crede ce-mi auziseră
urechile. Cum adică să-i fac vânt? Tocmai lui Vanghelie care, în
timp ce „ei au tăiat pensii şi salarii”, el a „susţinut
familii”? Privindu-i poza care vorbeşte de la sine despre această
preocupare a lui, parcă îmi şi vedeam familia, toată cu salariile
şi pensiile tăiate de EI (ştiţi voi care ei), cum a fost, este şi va fi susţinută de
braţele vânjoase ale lui Vanghelie. Şi atunci, cum să-i fac eu
vânt peste şase zile, la alegeri? Or fi vrând alţii să-i facă
vânt. Treaba lor!
Ridicând ochii de pe
pliant, ca să nu fiu din nou atenţionat într-un mod cât se poate
de civilizat, specific zonei Rahova (Uită-te, boule, pe unde mergi!), am răsuflat
uşurat. Pe trotuar şi în piaţă, toată lumea îşi făcea vânt
cu pliantul primit de la tinerii care mişunau prin zonă. Deci, asta
îmi spusese tânărul! Că pot să-mi fac vânt, nu... să-i fac vânt.
Surdul nu le aude...
