Se afișează postările cu eticheta Rahova. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Rahova. Afișați toate postările

luni, 4 iunie 2012

Căldură mare, monşer!



Numai de asta nu-mi ardea mie astăzi, să stau în soare, la 33 de grade la umbră,  şi să-l ascult pe adolescentul care, de cum am coborât din maşină, mă abordase, turuind ceva despre un proiect de suflet al primarului de sector, acest proiect fiind, zicea adolescentul, învăţământul. I-am făcut semn că mă grăbesc şi atunci, mai mult alergând după mine, mi-a întins un pliant din teancul pe care îl avea în braţe. „Ce să fac eu cu ăsta?”, l-am întrebat, în timp ce căutam lista de cumpărături fără de care nu plec de acasă. „Faceţi ce vreţi! ... faceţi vânt...”, am mai auzit în urma mea.
Când mi-am aruncat privirea peste pliant, nu mi-a venit a crede ce-mi auziseră urechile. Cum adică să-i fac vânt? Tocmai lui Vanghelie care, în timp ce „ei au tăiat pensii şi salarii”, el a „susţinut familii”? Privindu-i poza care vorbeşte de la sine despre această preocupare a lui, parcă îmi şi vedeam familia, toată cu salariile şi pensiile tăiate de EI (ştiţi voi care ei), cum a fost, este şi va fi susţinută de braţele vânjoase ale lui Vanghelie. Şi atunci, cum să-i fac eu vânt peste şase zile, la alegeri? Or fi vrând alţii să-i facă vânt. Treaba lor!
Ridicând ochii de pe pliant, ca să nu fiu din nou atenţionat într-un mod cât se poate de civilizat, specific zonei Rahova (Uită-te, boule, pe unde mergi!), am răsuflat uşurat. Pe trotuar şi în piaţă, toată lumea îşi făcea vânt cu pliantul primit de la tinerii care mişunau prin zonă. Deci, asta îmi spusese tânărul! Că pot să-mi fac vânt, nu... să-i fac vânt. Surdul nu le aude...