Dialoguri absurde

„Am convingerea că ştiţi la fel de bine ca şi mine ce am făcut şi ce nu, când v-am făcut să fiţi mândri de mine sau unde am greşit. Am învăţat de la dumneavoastră şi am făcut tot ce mi-a stat în pricepere să dezvolt sectorul 5, ca un proiect personal, ca pe propia mea casă”. Cam aşa se încheie scrisoarea, întinsă pe două pagini format A 4 , care însoţea înştiinţarea de plată pentru impozitul pe acest an pe clădiri şi autovehicule. Nu ştiu cum arată casa lui Vanghelie, semnatarul respectivei scrisori, dar sectorul 5 arată rău, aşa că, după citirea scrisorii, nu am mai stat o clipă pe gânduri şi am dat fuga la CEC-ul din Cotroceni, acolo unde, de ani de zile, îmi pun eu răbdarea la încercare privind aşteptatul la coadă. Şi, slavă Domnului!, am făcut oarece progrese, ajungând astăzi să stau doar două ore într-un picior, pe treptele până la etajul doi, pe celălat neîndrăznind să-l pun jos, de teamă ca nu care cumva să mă calce pe el vreunul dintre fericiţii care coborau scările, după ce-şi achitaseră dările către stat. Hotărâţi, ca şi mine, să-l ajute, din puţinul lor, pe Vanghelie să facă „tot ce îi stă în pricepere” pentru a scoate odată sectorul ăsta la lumină, probabil că aceştia veniseră la CEC cu noaptea în cap.

Auzind eu de la unii, destui, care coborau scările, că au stat degeaba, ceasuri întregi, la coadă, pentru că înştiinţarea de plată trebuie actualizată conform reglementărilor în vigoare privind „indexarea” impozitelor pe terenuri şi clădiri cu 16%, nu am vrut să mă dau bătut şi, ajungând în faţa ghişeului, nu am mai adoptat alura unui cetăţean european, ci pe aceea a unui cetăţean... turmentat. Că doar nu aveam nimic de pierdut. În afară de timp. Dar ce mai contau câteva minute, pe lângă orele deja pierdute!

- Ne pare rău, mi-a zis funcţionara, după ce i-am înmânat înştiinţările de plată, dar trebuie să mergeţi la „Kogălniceanu”, să vi le actualizeze!

- Pardon, zic eu, păi cum să merg, domniţă, la Kogălniceanu, că ăsta, care zise, pă 9 mai 1877, în Camera Deputaţilor pă care, mai târziu, a moştenit-o Roberta Anastase, că „suntem o naţiune de sine stătătoare”, muri, săracu`, în toiu` verii, prin 1891...

- Dumneata ai chef de vorbă?!, mi-o tăie brusc funcţionara. Altul la rând!

- Staţi, domniţă, că mai am de plătit şi o amendă. Io am „transversat” strada reglementar, dar un poliţist dat dracu` o ţinu una şi bună că am încurcat circulaţia...

- Aţi TRAVERSAT strada regulamentar...

- Aşa e! Da` dumneavoastră de unde ştiţi? Eraţi prin zonă?

- Nu, dar corect aşa se zice!

- Cine zice?

- Nu zice nimeni! Aşa se spune corect.

- Corect! Şi eu ce fac cu amenda?

- Păi, dacă nu aveţi dovada, nu puteţi să o plătiţi!

- Da` impozitul? Impozitul pot să-l plătesc? Că am dovada...

- V-am mai zis! Mergeţi la...

- Ştiu! Merg la... Kogălniceanu. Ăla care a zis „La legi noi, oameni noi...”

Pentru curioşii din Sectorul 5 şi nu numai!

Cum am citit eu că publicaţia sau, mă rog, ce o mai fi ea, „Capital Top 300 - cei mai bogaţi români” este disponibilă la chioşchiurile de ziare, începând de astăzi, 29 octombrie, cum am lăsat deoparte toate treburile şi am alergat într-un suflet la cel mai apropiat chioşc, hai să nu-i zic „de ziare”, că acolo nu găseşti decât „Libertatea” şi „Cancan” care, după părerea mea, nu sunt ziare. La chioşc, lume multă. Mai multă decât pe vremea când primarul Vanghelie mai dădea câte o sticlă de ulei şi o pungă de mălai.

Bag seamă că toţi se treziseră cu noaptea în cap, după ora de iarnă, desigur, ca să pună mâna pe respectiva publicaţie. Dacă nu să o cumpere, măcar să o pipăie. Sau să se uite la vreo poză de-a ăstora de-s cei mai bogaţi români. La chioşc, nici pomeneală de aşa ceva. Acuma, una din două, ori se vânduseră toate exemplarele, ori cei de la Difuzare nu au trimis niciun exemplar în cartierul meu, având în vedere compoziţia socio-profesională a electoratului devotat trup şi suflet lui Vangelie.
Curios din fire, nu m-am lăsat şi am intrat pe Google. Aşa am aflat că România mai are doar doi miliardari, faţă de cinci, în 2011. Ion Ţiriac, Dinu Patriciu şi familia Adamescu au devenit milionari. Frank Timiş a rămas cel mai bogat român, cu o avere estimată la 1,7 -1,75 miliarde de euro, urmat de Ioan Niculae, cu 1,7 miliarde euro. Averile cumulate ale celor mai bogaţi 300 de români au scăzut cu trei miliarde de euro în ultimul an, ajungând la 26,5 miliarde euro. Acum, după ce am aflat eu toate astea, m-am liniştit. Da`, musai să-i liniştesc şi pe ceilalţi curioşi din sectorul meu. Aşa că, le dau un sfat. Să stea cu ochii lipiţi de ecranul televizorului pentru că, de azi dimineaţă, numai despre asta se vorbeşete. Sfatul este valabil pentru cei care au televizoare şi nu le-a tăiat ENEL curentul. Cei care nu au televizoare şi cei care au, dar nu au curent, să deschidă calculatorul şi să citească aceste rânduri! Cum, adică, nu au calculatoare? Atunci să se scoale şi mâine dimineaţă cu noaptea în cap şi să se aşeze frumos la coadă la chioşcurile unde găsesc, sigur, „Libertatea” şi „Cancan”! Numai dacă, până mâine, nu le trece... curiozitatea.

Gata cu alegerile!

(o scrisoare de la Fane Sucitu)

Mă, fraţilor, degeaba stătui io la pândă zilele astea, ca nu care cumva funu din şobolanii pripăşiţi pă lângă PDL-ul lu` Băsescu să să furişeze în sectoru` nostru, binecuvântat de Dumnezeu, da` mai ales de Vanghelie, că tot scăpă unu`. E drept că şobolanu` ăsta nu-i de la PDL, ci de la partidu` lu` Oprea, da` tot un drac! Acu`, că scăpă, scăpă, da` io cum de nu-l văzui? Probabil că să strecură pă când io mă proţăpisem în faţa oglinzii şi probam costumu`de ginerică`, pă care muierea îl scoase de la naftalină şi mă obligă să-l îmbrac, punându-mă să-mi sug burta, până la refuz, şi să aplic metoda "stânga păste dreapta şi cămaşa-n pantaloni", ca să vază dacă are cu se să mă înţolească, pă 10 iunie, când o să meargă ea la vot, iar io e musai s-o însoţesc, păntru că nu a avut timp până acu` să-şi ia permisu` de conducere.

Mă, fraţilor, degeaba efortu` meu cu suptul burţii, degeaba să dădu muierea de ceasu` morţii ca să mă pregătească să merg, pă 10 iunie la vot, că soarta noastră fuse crudă astă dată, păntru că, fără acordul meu şi al muierii, să stabili cine să fie primar în sectorul nostru. Adicătelea, la noi în sector, nu mai e nevoie de alegeri, pentru că, deja, să hotărî cin să fie primar. Carevasăzică, scăparăm de Vanghelie şi în locu` lui veni unu` nou, Romanescu, care, cum să văzu la Primărie, cum îşi făcu carte de vizită şi o trimise la toată lumea din sector. Nu ştiu dacă o iexpedie cu Poşta Română, că ăştia, cică, ar avea nişte probleme pă care musai să le rezolve! Da`, oricum, io o primii. Şi, ca să mă credeţi, vo arăt şi vouă. Iaca, na!

Istoria se repetă

Cu 174 de voturi favorabile, 110 împotrivă şi trei abţineri, deputaţii au adoptat proiectul de lege privind alegerea primarilor dintr-un singur tur de scrutin. O fi bine, o fi rău că primarii vor fi aleşi din primul tur, Dumnezeu ştie. Pentru mine, care locuiesc în Sectorul 5 al Capitalei, nu are nicio importanţă. Marian Vanghelie, care este, tot va câştiga alegerile, fie ele din primul tur sau din al douăzecilea, dacă s-ar ajunge până acolo. Aşa că, nicio şansă! Va fi primarul meu, cât voi mai avea eu de trăit.

Deputatul liberal Victor Paul Dobre este, însă, mai categoric şi mai informat decât mine. „Acest proiect de lege este o eroare, reprezintă încă o îndepărtare de la valorile democratice şi o delegitimare a celor aleşi pentru funcţiile de primar", declara acesta, adăugând că primarul reprezintă cea mai importantă autoritate pentru cetăţeni. Cu asta sunt de acord. De aceea chiar urmăream, în urmă cu vreo câţiva ani, activitatea Federaţiei Autorităţilor Locale din România. Ba chiar am scis câte ceva despre asta, pe vremea când eram redactor şef la o publicaţie săptămânală.

Amintindu-mi de acea perioadă, am frunzărit puţin colecţia şi m-am oprit asupra discursului rostit de preşedintele de atunci al României, domnul Ion Iliescu, la Adunarea Generală a Federaţiei Autorităţilor Locale din România, din 11 februarie 2004. "Fenomenul corupţiei a afectat România de-a lungul ultimilor 150 de ani, deoarece, deşi ţara noastră a avut creşteri economice peste media europeană, avuţia s-a scurs pe căi ilegale. Aceste mentalităţi parazitare, aceste rente de bani publici au afectat România în toată istoria sa modernă prin cheltuieli inutile, consum neproductiv, parazitar. Aşa a ajuns România să se confrunte cu sărăcia structurală. Literatura română este plină de domnişori care-şi petreceau timpul în huzur şi distracţie pe la Paris şi Viena. Faliţi din aceştia avem şi astăzi printre noi şi nu trebuie să admitem cuibărirea unor asemenea mentalităţi în rândul demnitarilor noştri. Nu pot fi lăsate nesancţionate mentalităţile parazitare care duc la corupţie, îmbogăţirea pe căi ilegale prin ocolirea legii, prin folosirea reţelelor de trafic de influenţă. Făcute pe căi ocolite, fără efort şi muncă, aceste averi au o influenţă negativă asupra economiei şi asupra moralului oamenilor, pentru că pun semnul egal între cei oneşti şi cei care încalcă legea".

După ce am recitit acest fragment, aproape că m-am mai liniştit. Dacă, timp de 150 de ani, acest flagel care macină România din interior - corupţia - nu a putut fi stârpit atâta amar de vreme, la ce ne putem aştepta de la actualii guvernanţi? Fac şi ei, sărmanii, ce pot. Dezastrul economic şi moral în care a ajuns ţara este pus de actuala Putere nu pe seama guvernelor de acum 150, 100 sau 75 de ani, ci a celui care, strângându-şi catrafusele, a trecut în opoziţie. Cei incriminaţi nu se lasă mai prejos şi încearcă să arunce pisica moartă în curtea vecinului, adică în curtea vilei acestuia de la Predeal, de la Poiana Braşov, de la Sinaia, de pe litoral sau cine mai ştie de pe unde.

Asistând impasibili la aceste turnire dintre baronii locali ai partidelor de pe eşichierul politic, care se încontrează nu în spăngi, lănci sau suliţe, ci în vile, merţane, conturi în bănci şi tot felul de proprietăţi, românii de rând gândesc că vor mai trece încă 150 de ani şi urmaşii urmaşilor lor tot săraci lipiţi pământului vor fi, în timp ce progeniturile aleşilor cărora, în aceşti ultimi 20 de ani, le-a pus Dumnezeu mâna în cap vor huzuri în distracţie şi plăcere la Paris, Viena sau în alte metropole ale lumii.

E şi asta încă o dovadă că Istoria se repetă.