Se afișează postările cu eticheta Liliana Mincă. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Liliana Mincă. Afișați toate postările

marți, 30 octombrie 2012

Mintea românului cea de pe urmă

Doamne, ce prostie era să fac! Când tocmai eram pe punctul de a-l ruga pe domnul Dan Diaconescu, în direct şi la o oră de maximă audienţă, să mă treacă şi pe mine pe listele de candidaţi, mi-am amintit că o prezicătoare din alea aduse de el, pe vremea când avea televiziunea într-o garsonieră, a strecurat, printre fularele cu care era legată la ochi, ceva care suna mai mult a ameninţare decât a prezicere. „Vedeţi că domnul Dan vă coace ceva pentru ultima lună din 2012!” a zis prezicătoarea. Nu ştiu de ce, dar am avut impresia că prezicătoarea mi se adresează direct mie. Senzaţional!, am zis eu în gând, ca să nu-mi trezesc soţia care, fiind trecut de miezul nopţii, dormea, ce era să facă.
N-am dat importanţă atunci, dar acum am ajuns să-i dau dreptate prezicătoarei. Pentru că, iată ce i-a mai trecut prin căpuşorul ăla mic lui domnu` Dan! Să-i oblige pe candidaţii partidului său să semneze un "contract" cu clauză de reziliere, înainte de a intra în cursa pentru un loc de deputat sau senator. Potrivit acestui contract, parlamentarul ales pe listele partidului nu poate migra la un alt partid. În cazul în care o face, trebuie să vireze în contul PPDD suma de două milioane de euro.
Dacă nu mă opream la timp din elanul meu postrevoluţionar, nu eram bun de plată? Eram! Pentru că, până la urmă, tot mă certam cu cineva de prin partid, cum ar fi Liliana Mincă, de exemplu, că asta e rea de gură, şi-l părăseam pe domnu` Dan, când îi era lumea mai dragă. Plecam eu, că Liliana nu prea mai are pe unde merge, că ea a fost cu toate partidele. Şi, dacă plecam, nu scoteam eu două milioane de euro din buzunar, că în conturi nu am, să-i dau lui domnu` Dan? Scoteam!