Mare adunare, mare...

Mă, fraţilor, dacă nu aflarăţi până acu, vă zic io. Azi fu adunare mare la Cercul Militar Naţional, ăla de-i zicea, înainte de `89, Casa Armatei şi care, şi mai înainte de `89, să chema Casa Oştirii. Fu adunare mare, ce mai! Să deteră pişcoturi, să dete şampanie şi nu`ş ce să mai dete, că io mă supărai şi plecai. Nu mai stătui pân` la sfârşit. Ba, unii să deteră în stambă. Da` să deteră rău de tot. Primul să dete în stambă generalu` ăla cu un kilogram de stele pă umeri, care nu`ş dacă nu şi-o fi scris pă monomentul de la Ghencea 1, dupe gradul, numele şi prenumele, şi foncţia de-o s-o aibă el până dă în primire, cea de preşedintele al ANCMRR, că, mai mult ca sigur, ăstuia n-o să-i ia nimeni locul. Nu ăla de la Ghencea, că ăla-i plătit. Locul din fruntea Asociaţiei n-o să i-l ia nimeni, cât va trăi el mult şi bine. Acu`, io nu ştiu cât de mult o trăi generalu`, da` bine va trăi cu siguranţă. Că-i făcu Oprea pensia mare, da` mare de tot, cât păntru 4-5 colonei de-alde mine.
Uns cu toate alifiile generalu` ăsta! Mă, fraţilor, cum află el, în timp ce urca pă scări, spre Sala de Marmură, că domnu` Ponta nu mai vine la întâlnire, cum îşi schimbă discursu`. Din mers îl schimbă, ce mai! Acu`, io cred că nici nu fu mare lucru să-l schimbe că doar mai băgă o vorbă acolo şi, în loc de „Domnule prim ministru”, zise „Domnule vice prim minsitru...” Cum, care vice prim ministru? Oprea, mafiotul şef al lui Năstase, reevaluat de Băsescu şi pus pă cai mari de Ponta.
Dupe ce îşi esprimă mulţumirea nemărginită faţă de domnu` Oprea, care nu`ş ce făcu şi drese, în calitatea de ministru pă care o avea el din fragedă pruncie, păntru ca pensiile noastre să nu mai fie nesimţite, generalu`începu să-şi esprime nemulţumirea faţă de Dobriţoiu care să înhăită cu unii de-alde Dogaru şi Pricină. Că cică ăştia trei, împreună cu nişte tiliviziuni pă care nu le mai numi, că le ştiam şi noi, aruncară cu noroi păste Oprea şi munculiţa lui.
Onţanu... A, uitai să vă spui! Onţanu fu invitat de onoare. Da` el, să ştiţi, nu să dădu în stambă, că nu-i dete generalu` cuvântu`. Acu`, părerea mea, putea să-i dea şi lu Onţanu cuvântu`, că doar şi el dete şampania şi pişcoturile.

Al doilea, şi cel mai tare, să dădu în stambă Oprea. Nu prea fusei io atent la cele spuse de el, că v-aş povesti mai multe. Ca să nu-mi sară muştaru`, în timp ce el turuia vrute şi nevrute, io belii ochii pă pereţi, admirând alea de le zic unii motive decorative de evidentă inspiraţie antică, cu stilizări şi prelucrări în stilul epocii. Ce motive, mă fraţilor, că io nu văzui decât niscai săbii, niscai stilete, niscai scuturi, niscai lănci şi nu`ş ce erau nişte alea cu aripi.
Atât reţinui din ce turui Oprea: că cât să zbătu el pentru ca niciunui militar în rezervă să nu-i scază pensia, că cum umbla el cu demisia în mână, gata s-o puie pă masa lu` Boc, dacă ăla să va încontra şi ne va tăia nouă din pensii, că când fu numit vice prim ministru puse iar în discuţie problema pensiilor militare, că Cabinetu` lucrează, că cată soluţii, aşa că camarazii care să treziră cu mâna lu Boc în buzunaru` lor să şază liniştiţi, că care nu crede că Cabinetu` să preocupă...
Io, unu`, nu-l crezui şi de-aia vă zisei că nu mai stătui până la şampanie şi pişcoturi. Să-ntâmpla, Doamne, iartă-mă, fun necaz şi-mi rămânea pişcotu` în gât, dacă trecea Oprea păn preajma mea...