Pluguşorul medicilor

Aho, aho, dragi asistenţi,

medici primari, rezidenţi,

infirmieri şi surori,

roată, lângă urători,

doar cei din gărzi să rămână

şi să aibă la-ndemână

măcar strictul necesar

cerut într-un dispensar,

căci alte dotări de soi

nu prea se găsesc la noi!

Pregătiţi instrumentarul

de urat, că-i plin paharul

şi-i gata să dea pe-afară,

să cuprindă-ntreaga ţară!

Veniţi cu toţi mai aproape,

fără măşti şi stetoscoape,

fără seringi şi bandaje,

fără tuburi de sondaje,

fără acele banale

ace mici, chirurgicale,

chiar şi fără bisturie,

nelipsite-n chirurgie,

fără feşe şi branule,

fără niciun fel de scule

din domeniul sanitar,

că-s lipsă la inventar!

Dacă vrem, azi, să urăm,

trebuie să ne dotăm,

pe cont propriu, fiecare,

cu un bici cu şfichiul mare,

să nu uităm de talanga

pentru făcut „langa-danga”,

să avem, unul din trei,

un şirag de clopoţei,

pentru întregul alai,

să ne dotăm c-un buhai

şi, dacă avem şi plugul,

vom trata şi beteşugul

celor de la guvernare,

beteşug care nu doare,

căruia, precum se ştie,

românii îi zic PROSTIE.

Fiind gata cu dotarea,

haideţi să pornim urarea

şi să-ntoarcem plugu-n loc,

să ne fie cu noroc!

Hăi, hăi...

Mai întâi, noi, cei prezenţi,

s-ajungem la pacienţi,

să ne dăm toată silinţa

să le-alimăm suferinţa,

măcar cu o vorbă bună,

căci suferim împreună

când vedem că alde Boc

nu-i bagă-n seamă deloc

şi le taie, ca pe-o aţă,

primul drept, dreptul la viaţă.

După ce trăiesc ca sclavii,

mor cu zile azi bolnavii,

dându-şi ultima suflare,

până vine o Salvare

cu personal medical,

c-au rămas fără spital

şi sunt lipsiţi, realmente,

de multe medicamente,

care-ajung în farmacie

doar trecute pe hârtie.

Reţetele compensate

la icoană sunt păstrate

de pensionari, cu vraful,

curgând peste ele praful,

fiindcă X medicament

iar „lipseşte pe moment”

şi atunci găsesc, remediu,

leacuri de prin Evul Mediu,

la şale-şi pun cărămida

dată de mama Omida,

în loc de hap, înghit clisa,

cum i-a sfătuit Melisa,

şi pe răni îşi pun compresa

pregătită de Vanessa

cu fierturi de buruieni

putrezite prin poieni.

De n-ar fi de râsa-plânsa,

m-aş trata şi eu la dânsa,

să-mi meargă bine tot anu`,

precum Oanei Zăvoranu,

dar cum treaba-i serioasă,

mă cuprinde o angoasă

de-mi vine să sparg buhaiul,

ca să-mi afle lumea baiul.

Trageţi brazda, măi feciori,

spre ai noştri dregători,

ca s-asculte, tremurând,

oful omului de rând.

Hăi, hăi...

Medici fără frontiere

vom fi toţi, nu de plăcere,

dar aşa vor guvernanţii

care umilesc savanţii

şi-n becisnicia lor

îşi bat joc de-acest popor

ce-a ajuns în voia sorţii,

pradă bolilor şi morţii.

Somităţi, având în spate

zeci de ani de-activitate

dedicaţi pe frontul vieţii,

obligate-s de „băieţii

deştepţi” de prin ministere

să spună la revedere

colegilor din spital,

dar şi plaiului natal

şi să plece-n patru zări,

peregrini prin alte ţări,

copleşiţi de remuşcări

pentru anii irosiţi,

în care-au fost umiliţi,

având salariul egal

cu portarul din spital,

acuzaţi de lumea-ntreagă

că iau, pentru viaţă, şpagă.

Când l-aude pe-un proteu

c-avem rată de rateu

peste 40 la sută,

lumea intră în derută,

gândindu-se că nu minte

domnul nostru preşedinte,

care pricepe, bag seamă,

din toate câte o sleamă.

Când mai vorbesc câte unii

despre starea naţiunii,

să vadă, întâi de toate,

starea ei de sănătate,

căci, trăind ca-ntr-o enclavă,

o naţiune bolnavă,

cu moartea mereu la pândă,

nu are sorţi de izbândă

şi-n curând (tare mă tem!)

vor ieşi mulţi din sistem,

toţi pe cale naturală,

fiind ajutaţi de boală,

dar mai ales de acei

ce au prostul obicei

să-şi bage nasul în oală

şi când e vorba de boală.

Pentru „doctorii docenţi”,

mai degrabă indecenţi,

care-au distrus Sănătatea,

la fel şi societatea,

mânaţi, măi, din toţi rărunchii,

s-audă şi ei, şi unchii,

şi nepoţii, şi cumnaţii,

şi amantele, şi fraţii

cocoţaţi de ei în schemă

că nu e nicio problemă,

de o fi să operăm,

vreun organ să... amputăm,

chiar fără anestezie,

c-avem multă fantezie.

Trageţi brazdă voinicească,

medicina românească

să fie resuscitată,

cât mai poate fi salvată!

Hăi, hăi...

Ilie Bâtcă