vineri, 30 decembrie 2011

Pluguşorul poliţiştilor



Aho, aho, dragi caschetari,
inspectori şi comisari,
voi, agenţi aflaţi prin secţii
sau „plantaţi” în intersecţii,
şefi de post, având ghereta,
drept sediu, şi bicicleta,
ca mijloc de deplasare,
când sunteţi în patrulare,
lângă noi veniţi, cu toţii,
să se îngrozească hoţii,
văzând că nu a rămas
ţara asta de pripas,
cum ar vrea conducătorii,
mai precis, neguţătorii
ce au scos-o la mezat,
în mod sistematizat.
Cei care o mai aveţi,
puneţi sirena, băieţi,
decibelii să huiască
peste glia strămoşească,
să se ştie-n România
că vă faceţi datoria
şi vă luptaţi cu hoţia!
Hăi, hăi...

Zornăiţi, măi, din cătuşe
pentru acele căpuşe
care sug şi sug de zor
vlaga acestui popor,
fără să dea socoteală
şi să intre la popreală,
să mai termine cu jaful,
că se-alege de noi praful,
dacă nu le spunem STOP!
celor ce fură nonstop.
Trageţi plugul auster,
până către minister,
ca să-şi noteze ministrul,
dacă-l are, în registrul
de cereri şi reclamaţii
ale noastre situaţii
despre care habar n-are.
Urmând cu-ncăpăţânare
indicaţiile date
de la unul din Palate,
doar un obiectiv el are,
să facă restructurare,
să scape neapărat
de cei ce l-au supărat
pe iubitul preşedinte,
care şi-a ieşit din minte
când strigam să ias-afară
la o javră ordinară.
Veniţi, fraţilor, cu băţul
sau, mai bine, cu juvăţul,
dacă n-aveţi în dotare
alte arme necesare!
Hăi, hăi...

Mânaţi, măi, cu tot curajul,
să sfârşim cu „branconajul”,
să nu mai fie vânaţi
poliţişti nevinovaţi
de către un fost dulgher,
ajuns mare-n minister.
Am vrea să ne lase-n pace,
treaba să ne-o putem face,
căci sunt în ţară destule
lighioane nesătule,
puse doar pe prăduială
şi-avem noi o bănuială
că acestea-s protejate
de cei cu care-şi fac parte.
Legea-i una pentru toţi,
dar ne-am săturat de hoţi,
criminali, violatori,
şuţi, şpringari sau ciorditori,
de camarila coruptă
care din şpagă se-nfruptă.
Aho, aho, oameni cinstiţi,
trebuie să fim uniţi,
fiindcă va veni o zi
când cu toţi ne vom trezi
şi-n anul ce stă să vină
grâul fără de neghină
să rămână, iar în case
s-avem clipele frumoase,
s-avem pe mese bucate,
de noroc şi sănătate
să avem cu toţii parte,
pungile, pline cu bani,
LA ANUL ŞI LA MULŢI ANI!

Ilie Bâtcă 

2 comentarii:

  1. Cam prolific sfarsitul lui 2011. Frumos plugusor ai scris pentru politisti. Daca nu stiam ca ai fost la MApN as fi jurat ca te-ai pensionat de la MAI.
    LA MULTI ANI!

    RăspundețiȘtergere