sâmbătă, 10 decembrie 2011

Gaura lui Boagiu



Şi-a zis premierul nostru cel micuţ că este timpul
să-şi arate vitejia, luând cu asalt Olimpul
şi, gândind că, după luptă, o s-o pună de-o paradă,
a trasat pe harta ţării o nouă autostradă,
după mintea lui puţină, dar şi după bunu-i plac,
a decis s-o construiască din Arad pân` la... Nădlac.
Nefiind lucrarea asta chiar aşa o bagatelă,
om cu suflet, premierul s-a gândit la clientelă,
bun prilej de-a scoate banii necesari pentru scrutin,
şi-a chemat asfaltatorii la afaceri şi festin
şi, la urmă, hotărâră, după ce au dat cu banul,
cine, pentru drumul ăsta, să ia banii cu toptanul.
Au lucrat asfaltatorii zi de vară până-n seară,
să facă autostrada la termen şi... lineară,
de cum apărea pe boltă steaua de-i zicem Zorel,
erau toţi la datorie, veri şi fraţi de-ai lui Dorel
(prostănacul din reclama la un distilat din vin),
fără să îşi piardă timpul preţios la vreun turvin
şi, fiind autostrada terminată la soroc,
a venit şi premierul, ca să dea cu ei noroc.
Panglica fiind tăiată, după vechiul obicei,
i-a dat Ancăi Boagiu, amintire, un crâmpei.
Două luni se bucurară arădenii şi slovacii
din Nădlac, dar se treziră fără drumul lor, săracii,
pentru că asfaltatorii lui Emil, să vezi toroapă!,
făcură pe harta ţării un nou obiectiv – o groapă.
Văzând eu toate acestea, mă întreb, ca zurbagiu`:
N-ar fi bine să îi zicem „Gaura lui Boagiu”?

Ilie Bâtcă 

3 comentarii:

  1. Acuma sigur este, propunerea-i întemeiată
    Da’ ea ridică o dilemă, la fel de-adevărată
    Căci se impune întrebarea: aşa un găuroi
    Să aibă Boagiu, sau blonda din Pleşcoi

    RăspundețiȘtergere
  2. @ Cârcotaşu:
    Dacă n-am spus, o repet:
    Gaura e la... buget.

    RăspundețiȘtergere
  3. @ Biliuţă,
    Ehe! Venii de-acasă
    Bugetu’ însă nu ne lasă
    Că cel mai mare... bugetoi
    E tot la blonda din Pleşcoi!

    RăspundețiȘtergere