Barba lui Ponta. La Guvern

(după Grigore Alexandrescu)

Ale copertinei umbre peste ierburi stau culcate,
Către gardul de la stradă se întind, se prelungesc
Și-ale soarelui lungi suliți, în catran încins muiate,
Din înalturi se pogoară, drept în creștet te izbesc.

Este două după masă; o mașină se oprește,
O fantomă aplecată din ea iese... o zăresc...
Merge... vine către trepte... în baston se opintește,
Oprea înapoi se trage... sepepiștii se feresc.

Sting țigările în grabă și se-nclină trepădușii,
Secretarele-și fac cruce și dau cu fugiții bir,
În birouri intră toate și, prin căpătura ușii,
Trag cu ochiul și se-ntreabă: ”E chiar Marele Vizir?”

Este el, cum îl arată, neschimbată, uitătura,
Premierul ce, din țară, pe neve, plecase spân,
Dar acum două tuleie ce-i acoperă figura
Dintr-o dată ni-l arată fiind altul... Mai bătrân.

”Victor!”, murmură Rovana, ”Pon-ta!”, Gabriel scandează,
Acest nume-i înfioară pe toți cei aflați pe hol,
Și Rovanei și lui Oprea, după ce-i îmbrățișează,
Victor Ponta le șoptește: ”Vreau să îmi reintru-n rol!”

”Mai întâi, dragă cumetre, îți spun sincer, m-am crucit
Când mi-ai apărut în față chiar așa nisam-nitam,
Am crezut, Doamne, ferește! că pe-acolo te-ai turcit,
De-ai venit cu barba asta și fără să faci tam-tam.

Și acuma, doi la mână, află că eu, subsemnatul,
General cu patru stele, date de doi președinți,
Cu onoare și virtute mi-am îndeplinit mandatul,
Acceptând, în loc de stele, numai treizeci de arginți.”