Se afișează postările cu eticheta tari în falcă. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta tari în falcă. Afișați toate postările

miercuri, 13 aprilie 2011

Goarna pe uliță

(după George Coșbuc)

A-nceput deja să cadă
câte unul cocoţat
în vreo funcţie la stat,
dar mai sunt puşi o grămadă
pe furat.
Peste tot te înconjoară
mafioţi autohtoni,
unii hoţi, alţii "baroni",
ordinea n-ai cum, în ţară,
s-o răstorni.

Foşti miniştri, actualii,
slabi de înger, tari în falcă,
vrând să prindă câte-o halcă,
peste pradă, ca şacalii,
astăzi calcă.
DNA-ul tot "asudă"
după marii răpitori,
dar în plasă, prinsă-n sfori,
scoate numai caracudă.
Râzi de mori.
E tot criză, dar e bine,
unii ne vorbesc de boom,
Vântu-i împăcat acum,
cu mascatul ce se-aţine
peste drum.
Fel de fel de piticanii
peste ţară vin ciopor
şi, vorbind despre POPOR,
ne fac legi şi fură banii
tuturor.
Se vrea unul primministru
(ăsta e un fix al lui
ce-i stă-n creier, ca un cui),
dar nu-i bun nici de vagmistru
să îl pui.
El e moţ, precum se vede,
tac-su l-a trimis prin sat,
de copil, la semănat
şi cosit, de-aia se crede
că-i bărbat.
De atunci o ţine langa
că e mare... cocoşel,
că nu-i nimenea ca el
şi gata-i să scoată spanga
de mişel
Cei care şi-au dat obolul
la partid şi nu încap
în Guvern şi-o iau în cap
şi-şi asumă cu toţi rolul
de satrap.
Într-un filmuleţ răsare
un copil al nu ştiu cui,
că-i lovit înclini să spui,
dar, din pixeli, nu apare
vreun cucui.
E lovit, precum se vede,
de nenea-n portocaliu,
aş putea să pun pariu,
chit că mulţi români vor crede
că-s saşiu.
O fi fost bărbatul „turtă”,
o fi fost băiatul rău
şi, lăsat de capul său,
a-ncasat una, dar scurtă?
Nu ştiu, zău.
Vine-o blondă la B 1
şi îi ceartă pe acei
ce au prostul obicei
să îi critice preabunu`
şef al ei.
S-oţărăşte rău cadâna,
ca pe uliţă-n Pleşcoi,
şi-n lupta cu de-alde noi
gata e să pună mâna
pe furcoi.
Alta-n Parlamentul ţării
(o duduie fostă miss)
o hoţie a comis.
O credeam mai acătării,
dar s-a zis!
Nu mai cred în ea de-acuma,
în pedelişti nici atât,
că-mi stau ca broscoiu-n gât.
Vor să se-ntreacă cu gluma?
N-au decât.!
Au făcut-o iar de oaie,
ca-n atâtea alte dăţi,
şi-au văzut românii toţi
cum te fură de te-ndoaie
aceşti hoţi.
Nu e chip să-i faci cu buna
să priceapă rostul lor,
ba, ne iau peste picior
când îi prindem cu minciuna.
Treaba lor!
Poate ne-om uita învăţul
de-a fi paşnici, din străbuni,
şi-i vom trage de perciuni
sau ne-om repezi cu băţul,
ca la câini.


Ilie Bâtcă