Se afișează postările cu eticheta prefectură. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta prefectură. Afișați toate postările

sâmbătă, 14 ianuarie 2012

Circulară

De azi, Maria Piţigoi,
dacă nu-şi pune ţoale noi,
să stea la ea în bătătură,
să nu o prind prin Prefectură,
venind cu jalba în proţap,
să ia subvenţii pentru ţap
şi pentru caprele râioase,
doar piele, toate trei, şi oase!
Păi, cum să intri la prefect
şi să miroşi aşa... infect,
a găinaţ şi bălegar,
purtând un şorţ tare murdar
şi, pe deasupra, peticit?!
A mai venit un zăpăcit,
fiind, din cap, până-n picioare,
pătat cu nu ştiu ce unsoare,
cu ponosita-i pelerină
duhnind, din greu, a motorină,
cerându-mi, ca să vezi pretenţii!,
să îşi ia banii din subvenţii,
să-şi poată cultiva pârloaga.
Vin sărăntocii cu miloaga,
dar nu au minimul respect,
când se prezintă la prefect,
doar nu mă trag de brăcinari,
de-acum, cu nişte ordinari
ce ştiu să bage doar la foale
şi nu se îngrijesc de ţoale.
Dacă îi iei la bani mărunţi
pe tineri, dar şi pe cărunţi,
vei constata că, fiecare,
măcar un rând de haine are,
dar sunt ţinute la păstrare,
că, zic ei, sunt de-nmormântare.
Nu am eu nu ştiu ce formule,
dar sunt exemple, chiar destule!,
ce ar putea să le urmeze
şi, astfel, să se cizeleze.
Elena Udrea, bunăoară,
când alte fonduri vrea să ceară
şi vine, pe-nserat, la EL,
miroase numai a Chanel
şi n-o vezi renunţând, sărmana,
la bluza „Dolce$Gabbana
sau la pantofii scumpi, cu tocuri,
când merge prin diverse locuri
şi bate ţara-n lat şi lung.
Degeaba unii o împung
şi spun că este prea cochetă,
ea ţine doar la... etichetă.
În Prefectură, am decis,
accesul este interzis,
de-acum, oricărui îngălat
sau cetăţean neţesălat!

Semnează,
pentru prefectul de Vâlcea,

Ilie Bâtcă