(după George Coşbuc)
Marine dragă, cartea mea
Găsească-mi-te-n pace,
În Bucureşti e vremea rea,
Dar, asta-i, n-ai ce-i face,
Aşa că-n casă, stând la geam,
Îi duc naturii dorul
Şi altă bucurie n-am
Decât calculatorul.
Apoi, să ştii c-aş fi venit
Şi eu la Târgu Mureş,
Cum, mai demult, am convenit,
Aş fi venit în iureş,
Şi-acolo am fi chefuit,
Ne-am fi simţit toţi bine,
Căci astăzi, cum am auzit,
E ziua ta, Marine.
Aş fi venit, însă nu pot,
Căci trenul mă hurducă,
Şi, dacă bine eu socot,
Şi pensia-i pe ducă.
Cu dragă inimă, îţi spun,
Aş părăsi oraşul,
Însă, Marine, nu-s nebun
Să merg, pe tren, cu „naşul”.
Aş vrea, Marine, să îmi spui
Pe-acolo cum stă treaba,
Tu cum te simţi printre secui,
S-agită iar degeaba?
Curaj de nu vei fi având
Să-i vezi, lasă-le vorba
Să şază-n casele lor blând,
Că s-au mai fript cu ciorba.
Ne-or crede proşti, te pomeneşti,
Să-şi joace hopa-tropa
Pe-aceste plaiuri româneşti,
Cum cântă Tokes, popa?
Dar nu vreau să te amărăsc
De ziua-ţi, că nu-i bine
Şi-n încheiere îţi doresc
Ani cât mai mulţi, Marine!
P.S.
De ziua ta, ţi-aş fi urat
ceva mai acătării,
însă, bag seamă, m-ai luat
deja-n... cuiul cătării.
