Se afișează postările cu eticheta consoartă. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta consoartă. Afișați toate postările

joi, 18 iulie 2013

Tot pe drum, pe drum, pe drum...

Estivală

De astăzi s-a deschis sezonul,
îmi fac bagajul şi,... LA MARE!
Decât să merg cu avionul,
prefer cu trenul. În picioare... 

Modestie

Când familia e mare,
dar pretenţii nu ridică,
poate merge la plimbare
cu o... motoretă mică! 


Se-ntoarce roata

„La remorcă”, ani la rând,
a purtat-o pe consoartă,
însă, astăzi, vrând, nevrând,
ea e cea care îl poartă. 


Sunt eu calm, dar...

Răbdare am, am şi tutun,
vreo două ceasuri mai suport,
dar, după aia, vreau un tun,
să-l pun pe cei de la... TRANSPORT! 


Antiradar

Amice, te averitzez
că n-are niciun rost să rişti,
las-o domol, căci detectez
un vag miros de... poliţişti!


Precizare

OK, s-a isprăvit asfaltul
sau l-a furat unul deştept,
dar, până faceţi rost de altul,
eu nu mă mişc de-aici! Aştept... 


Strictul necesar

Ce cai putere? O nimica!
Lângă laptop, să ai, măcar,
un biet catâr sau un măgar,
de vrei să-ţi epatezi amica! 


Mână spartă

Ca orice român ce-şi permite
(şi cred că-şi permit cam mai toţi),
am mers în vacanţă... pe roţi
şi-acum mă întorc... pe copite. 



vineri, 11 mai 2012

Mentalitate de ţărani




Primarul, cu a lui consoartă
şi cu odraslele mai mari
vor bate iar, din poartă-n poartă,
la casele de gospodari
şi, aruncând pisica moartă,
la ai lui Ponta, în ogradă
(cu care-a fost, cândva, „la toartă”),
lăsa-va-n urma lui, pe stradă,
o dâră de promisiuni,
că viaţa le va fi o tartă
ţăranilor şi că minuni
va face domnul Gură spartă,
cât va mai sta la Cotroceni.
Bătuţi de vremuri şi de soartă,
ce vor gândi bieţii săteni?
Că ăştia vor să îşi împartă
ciolanul, cam la patru ani,
şi de-aia bat din poartă-n poartă...
Mentalitate de ţărani!