Se afișează postările cu eticheta casa scării. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta casa scării. Afișați toate postările

marți, 21 iunie 2011

Viitor de aur...


Că hoţii-au întrecut măsura
în ţara asta scăpătată,
o dovedeşte şi factura,
pe casa scării afişată.
Cu pensia recorelată,
această “fabuloasă”sumă,
de guvernanţi, în scârbă, dată,
cu întreţinerea... postumă
rămâi la bloc. Nemângâiată,
bătrâna ce o laşi în urmă
va fi văzută, câteodată,
de zor, prin tomberon, cum scurmă,
sperând că, poate, o bucată
de pâine fi-va prin gunoaie,
mucegăită sau uscată,
ca foamea să şi-o mai înmoaie.
Dar, deziluzie totală,
nici chiar vecinii de la bloc
nu au ce pune, azi, în oală,
iar, prin gunoaie, resturi... ioc!


Ilie Bâtcă