Recunosc, cu mâna pe
inimă, că sunt unul dintre oamenii care habar n-au despre
funcţionarea UE, dar, spre deosebire de alţii, eu nu-mi dau cu
părerea despre aceasta. Nici măcar la mine în familie, darămite
în faţa unei ţări întregi, cum fac profesorii ăia de la
televiziuni. Ca să mă dumiresc cum funcţionează această
„maşinărie complexă, democratică, dar relativ greoaie”, l-am
ascultat ieri, cu sufletul la gură, pe preşedintele nostru, scos la
bătaie de recenta Declaraţie a Parlamentului României cu privire
la reprezentarea europeană a ţării noastre.
Timp pierdut! Pentru că,
în loc să mă dumiresc, m-am afundat şi mai mult în ceaţă. Mai
ales în privinţa acelui „bucuclaş” articol 15 din Tratatul
Uniunii Europene, care spune, citez din document: „Consiliul
European oferă UE impulsurile necesare dezvoltării acesteia şi
defineşte orientările politice generale.”, dar „nu ia decizii”
(citat din domnul Băsescu). Să fie vorba de impulsuri electrice sau
electomagnetice sau de „forţă, imbold, stimul capabil să
determine o acţiune, o mişcare” (DEX)? Orice ar fi, eu cred că,
fără luarea unei decizii, nu se dă drumul impulsurilor, aşa,
aiurea, de către electricianul de serviciu de la UE, care, din
greşeală, apasă pe un comutaor, în timp ce încearcă să şteargă
urmele lăsate de trecerea unei muşte. O decizie trebuie luată de
cineva, ca să ştie electricianul măcar la ce oră dă drumul
impulsurilor şi cât le lasă să zbârnâie prin cabluri, că dacă astea, impulsurile, mai ajung până în România, să zicem, nu-l interesează pe el.
Timpul n-ar fi piedut să
văd eu ce şi cum este cu doamna UE, pentru că astăzi, undeva mai
după-amiază, preşedintele îşi reia prelegerea în faţa ziariştilor şi, prin intermediul acestora, a întregii ţări. Pe mine, însă,
m-a pierdut de muşteriu. Ce rost are să-mi pierd timpul, mai ales
că l-am auzit pe preşedinte, spunând cu gura lui: „Sunt unul
dintre politicienii români care au participat la scrierea acestui
Tratat, fără să îl scriu cu mâna”.
De-asta n-o să înţeleg
eu niciodată cum stă treaba cu UE...
