Constatarea Joianei

Azi, după amiază, până-n ora şase,
Joienel „scrisese” doar trei bastonaşe,
două linii curbe, două verticale,
o ghirlandă simplă, cinci sau şase zale,
trei steluţe duble, patru linii frânte,
dar lăsă creionul şi-ncepu să cânte:
„În rândul patru, banca de la geam,
şedeam cu un viţel de vârsta mea
şi amândoi, de foame, noi mugeam,
dar nimeni lapte nu ne aducea...
Param-pam-pam-pam-pam-pam-pam-param,
param-pam-pam-pam-pam-pam-pam-paa...
În randul patru locul meu era,
şi-oriunde-aş fi, cât voi trai, nu-l voi uita!”
Maică-sa, Joiana, robotind prin tindă,
reuşi doar versul de final să-l prindă
şi gândi că, poate, pe Joian, feciorul,
de Joian, bătrânul, îl cuprinse dorul,
căci plecase, bietul, prin străinătăţuri,
doar, doar câştiga-va bani pentru nutreţuri,
ca să se descurce niţeluş mai bine.
Zise, deci, Joiana, mai mult pentru sine:
„Când ţara-i condusă de porci şi măgari,
boi, să poarte jugul, sunt azi tot mai rari!”