Cântecul premierului

(după „Cântecul redutei”, de George Coşbuc)

În cazărmi, armată - ioc,
Tancurile sunt pe stradă,
Apeviştii, prin zăpadă,
Se căznesc să facă loc.
Cine vine, făcând semne,
O fi vreun mahăr pesemne?
Unul, Ciaca-Paca-Boc!

Cinci sau şase înstelaţi
Îşi flanchează premierul,
Care nici nu simte gerul
Şi-i îndeamnă pe soldaţi
Să dea tare la lopeţi.
„Aşa se face, băieţi,
Luaţi seamă şi-nvăţaţi!”

Şi luând o lopăţică,
Una pe măsura lui,
În vârful troianului
Se avântă şi-l despică.
Chicotesc soldaţii, vere,
Minunaţi de-aşa putere,
Câtă are... puştiulică.

Ei, să vezi, acu-i acu,
Dete Ciaca-Boc poruncă
Să vină, urgent, la muncă
Toţi jandarmii şi să nu
Mai alerge ciumpalacii,
Să i lase la toţi dracii!
Şi-acest ordin îi plăcu.

Strigă Boc: „Vă fac păsat!
Încurcaţi pe-aicea treaba
Şi luaţi banii degeaba!
Nu v-ajunge cât v-am dat?
Mi-aţi tăiat, deodată, chefu`
Şi-o să vă pârăsc la şefu`,
Fiindcă el v-a-ncurajat!”

Gândeau drumarii: „Poftim!
Ăsta, care-i dus cu capul,
Vrea s-o facă pe casapul”,
Dar strigară: „Aferim!”
Şi, gândind cum că Boc, bietul,
Le închide robinetul,
Au mai zis: „Deszăpezim!”

Şi-au sărit asfaltatorii,
Care cum putu, în grabă,
Şi cu târnuri, şi cu roabă,
De cum se iviră zorii.
De uimire-s muţi jandarii,
Îşi fac cruce ghinărarii,
Când văzură... salvatorii.

Boc strigă atunci, din drum:
„Bateţi, cât e roşu, fierul!
Eu plec cu elicopterul
Şi-o să merg să mai îndrum,
Aşa c-o să fac o tură
Pe şoseaua de centură,
Unde sunt nămeţi – duium”.

Abia zbură ăla mic,
Mulţumit de ce făcu,
Şi-auzii că le dădu
Şi ceai cald, din polonic,
Celor scoşi de sub nămeţi.
„Hai, băieţi, luaţi şi beţi.
Că nu vă costă nimic!”

Acest cântec îl făcui
Eu, numitul B. Ilie,
Uimit de câtă prostie
E în capul dumnealui.
Dacă-ţi place şi socoţi
Că-i bine să-l ştie toţi,
Mai departe poţi să-l spui!

Ilie Bâtcă