Toamna la ţară

Peste-ntinsele podgorii, liniştea-i ca de mormânt,
Pe la prânz, culegătorii au intrat parcă-n pământ,
Nici ţipenie pe dealuri, nici pe văi, nici pe drumeaguri,
Parc-ar fi sfârşitul lumii pe pustiile meleaguri.

Palid, soarele dispare, înghiţit de negrii nori,
Pe araci se-aliniază, hămesite, mii de ciori,
La semnalul dat de una, pe-a lor limbă păsărească,
Se reped şi fac ravagii în Cadarcă şi Fetească.

Ghiftuite peste poate, ciorile îşi iau avânt,
Se ridică dintre rânduri şi plutesc, duse de vânt.
Dinspre munte, peste dealuri, lin se lasă înserarea,
În podgorii stă de pază, singură, sperietoarea.
.................................................................................
Crâşma „La fata nurlie” e luată cu asalt,
Vin din satele vecine, peste câmp sau pe asfalt,
În căruţe arhipline, vin bărbaţi şi gospodine
Gata să o facă lată, numai să se simtă bine.

Că-i bărbat sau că-i muiere, nu contează, beau de sting,
Din ură sau de plăcere, între ei se mai ating,
Încing sârbele pe masă, prea departe-i bătătura,
Crâşmăriţei nici că-i pasă, ea îşi vinde băutura.

Înjurând de mama ciorii, doi săteni mai chibzuiţi
Pentru ăia mici comandă un pachet de biscuiţi
Şi-i repetă crâşmăriţei ce motiv au să se-mbete,
Căci, rămaşi fără recoltă, vor fi muritori... de sete.