miercuri, 11 iulie 2012

Greu, Doamne, fără ei!

(după George Coşbuc)

Aveau și dânșii trei baștani,
Dar au zburat toți trei deodată
Din scaune. Sărmana gloată
De pedeliști, vopsiți prin ani,
Se dă acum de ceasul morții,
Suspină după... bani.

Nici bine nu trecu o zi,
Şi-o vajnică dacoromâncă,
Simţind că limba o mănâncă,
În lume vestea împânzi
Că micul nostru Titulescu
Precis se bolânzi.

Scria depeșe că s-a dat
În țara noastră lovitura
De stat, ca să-i închidă gura
Lui, celui neînduplecat
În lupta cu mogulii care
Nu l-au încălecat.

Și MRU, deja plângând
De drag că are să-l revadă
La Cotroceni, ieșea în stradă,
Poze cu el pe piept purtând.
Dar se-ngrozea şi, dintr-o dată,
Gemea bătut de-un gând.

Nădejdea se topea, la soare,
Și-un gând dădea năvală, rece:
Dar dacă Ordonanța trece,
Căci Curtea este schimbătoare?
El pleacă-n Modrogan, în fugă,
Să afle ce îl doare.

Buldogul, chiar, îi iese-n cale.
- Ce face Nuţi? El înteabă,
De Nuţi-i este mai cu grabă,
Căci ea era cea cu parale.
- Lipseşte. E prin Franţa, cică.
Probează nişte ţoale.

Bietul de el! Cam bănuia
Că Nuţi dusă e prin lume,
Dar astăzi, când ştia anume,
El sta năuc şi nu credea.
Să-l lase Nuţi? Acest lucru
El nu-l înţelegea.

Asta e moda! N-ai ce face!
- Dar Alma noastră cum o duce?
- La rând, la mall, căci vrea s-apuce,
De la reduceri, trei abace.
- Dar Mircea Toader? - Nu-i nici Mircea!
Mai lasă-mă în pace!

El n-a mai zis niciun cuvânt
Din câte adunase-n jalbă,
Păcat şi de cămaşa albă,
Degeaba îşi luase-avânt,
Căci pedeliştii vor, se pare,
Să-i facă şi lui vânt.

Cu pasul slab, cu ochii miopi,
El a plecat, gemând, pe stradă
Şi, cât pe-aci, era să cadă,
Să-şi rupă gâtu-n vreo trei gropi
Şi îşi ştergea mereu, sărmanul,
Sudoarea, curgând stropi.

Nu se simţea de-i viu ori mort,
N-avea puteri să se simţească,
El trebuia să s-odihnească,
Nu-i trebuia niciun confort,
De-aceea intră şi s-aşează
Pe-o bancă, într-un cort.

Şi-a stat aşa, şi mut şi surd.
Era-n amiezi şi-n toiul verii,
Abia târziu, în faptul serii,
Când cortu-au strâns cei de la SMURD,
S-a ridicat şi, pentru sine,
A zis: Totu-i absurd!


Treceau bărbaţi, treceau femei,
Dar nimeni nu-l băga în seamă,
Nici să-i fi zis ceva de mamă
Sau să-l întrebe: „Tu ce vrei?”
Şi, scuturând din cap, el zise:
Greu, Doamne, fără ei!”

13 comentarii:

  1. Super, super...ma enervezi don Bi. Eu de ce nu pot ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De ce să te enervezi? Și cine a zis că nu poți? Ai încercat? Dacă da, mai încearcă!

      Ștergere
  2. Buna dimineata,maestre!Pe cand ceva si despre....preacinstitii si iubitori de gloata don nastase,don ilici,hrebenciuci si ...alte maciuci care ne-o tot trag de 22 de cotolani?!In rest...ce mai faci?O zi buna!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu ”preacinstiții” despre care amintești chiar am început. Numele acestui blog l-am dat după rubrica pe care am inaugurat-o, pe vremea când eram redactor-șef la o publicație săptămânală, cu parodia după ”Moartea căprioarei”, de Nicolae Labiș. Am susținut această rubrică timp de vreo patru ani. Înmulțit cu 54 de săptămâni, rezultă... Cam de câte ori cei la care te gândești au fost ținta ”săgeților” mele, nu-mi mai amintesc. Pentru cei de astăzi, nu e timpul trecut. Așa, pentru a întări cele spuse, voi reproduce aici parodia despre care aminteam.

      Moartea căpriorului
      (după Nicolae labiş)

      Seceta a ucis şi ultima boare,
      deşi apă nu e, vegetaţia-i mare,
      e pericol ca, din urmă venind, vânătorii
      să nu poată vedea, alergând, căpriorii
      şi, desigur, atunci, oricât de dibaci,
      oricâţi secretari de stat voi avea eu gonaci,
      întâiul, în acte şi-n fapt, vânător,
      cu arma-ncărcată voi sta, la picior,
      umbla-voi degeaba, hai-hui, pe coclauri
      şi-acasă veni-voi, spăşit, fără lauri.
      Mă iau după Sârbu pe deal, printre rugi,
      şi ţepii mă zgârie, răi şi uscaţi,
      păcat c-o să-mi stric bunătate de blugi,
      c-o seară în urmă de Dana spălaţi.
      Deja e amiază, dar eu sunt sătul,
      mă năruie setea şi văd că în taşcă
      nu am nicio cola, nu am un redbull
      să beau, ca tot omul. Găsesc doar o ceaşcă,
      dar ceaşca-i uscată, vagi urme de zaţ
      mai poartă pe fundu-i, rămase de-aseară,
      şi-o gură de apă aş bea cu nesaţ,
      de-aş fi la izvoru-ţi ştiut, căprioară.


      Lui Sârbu i-arăt ceaşca şi-mi face semn să tac,
      înghit în sec şi gura mi-o ţin, se înţelege,
      nu pentru că-i ministru şi eu îi fac pe plac,
      dar vânătoarea, astăzi, oprită e de lege.
      Cu foşnet de aramă, pădurea mă-nfioară
      şi stele, câte una, răsar încet pe boltă,
      când mă gândesc că moartea-ţi i-aproape, căprioară,
      o latură din mine, cea bună, se revoltă,
      instinctul de-a ucide e însă mai puternic,
      când fierul rece-al armei îl simt vibrând în mână,
      la vânătoarea asta, ministrul prea cucernic
      mi-a dat chiar dezlegare, de-acum o săptămână.
      Sub razele de lună ce-nvăluie izvorul,
      privind în jur cu teamă, urmat de căprioare,
      spre apa susurândă se-ndreaptă căpriorul,
      privirea aţintind-o spre mine, prin cătare.

      Şi văile vuiră... Îngenuncheat a rugă,
      cu fruntea sprijinită în iarba-nsângerată,
      mai vede căpriorul cum ciutele, în fugă,
      dispar, tăcute umbre-n pădurea întunecată.
      Sub razele de lună, s-a înroşit izvorul,
      nici susur, nici răcoare nu simte căpriorul
      şi-n trista lui privire, mai rece decât fierul,
      îşi oglindeşte, falnic, surâsul... premierul.


      Mulțumit? Să nu/mi ceri acum să reproduc și altele, pentru că pe multe nu mi le mai reamintesc. Și, oricum, nu mai sunt de actualitate. În rest, toate cele bune!

      Ștergere
  3. Domnule bliuta, publicand si "altera pars" ai dovedit, pentru cei care credeau ca ai o obsesie cu gasca portocalie, ca esti neutru, dar critic, fata de cei care-si bat joc de electorat. Felicitari!
    SPUNETI DA LA REFERENDUM!
    JOS DICTATORUL!

    RăspundețiȘtergere
  4. Ce dictator !! Jos Papagalul!

    RăspundețiȘtergere
  5. Energetice atacuri...

    Energetice atacuri
    Pe la sediu se adună,
    Se ascund aici de miercuri-
    Nu-i a bună!

    Doar postacii lui suspină,
    Pe când Băse, negru, tace.
    Iese repede-n grădină.
    Nu-i dau pace!

    Vine Aliodor să-l scape
    Descântându-l să se culce
    Violetu-i e aproape,
    Dar s-ar duce!

    De-a campaniei feerie
    Se-ndoieşte-n clar de lună
    A fost vis şi armonie
    Nu-i a bună!

    RăspundețiȘtergere
  6. UN SCANDAL INTERNATIONAL FARA PRECEDENT ! GUVERNUL GERMAN CERE INCHIDEREA ANTENEI 3 SI DEMISIA PRESEDINTELUI CRIN ANTONESCU !
    AM PRIMIT UN MESAJ OFICIAL DIN PARTEA AMBASADORULUI GERMAN IN SUA
    " UN ATAC NEPERMIS LA ADRESA POPORULUI GERMAN "


    Revin cu un fapt uluitor . La principala statie de televiziune din Romania Antena 3 afiliata la CNN sa organizat un atac fara precedent impotriva poporului
    german si al doamnei Merkel. Aceasta actiune fara precedent sa bucurat de participarea Presedintelui Romanie Antonescu. S-a mers atat de departe incat s-a afirmat direct ca Cancelarul German a facut parte din Stasi, echivalentul german al securitatii lui Ceausescu. Antonescu nu a infirmat acuzatia facuta de Victor Ciutacu dand chiar de inteles ca este de acord cu afirmatia acestuia.
    In calitate de jurnalist am luat legatura cu atasatul oficial al presei germane de la New York. In cursul acestei dimineti am
    avut convorbiri telefonice cu consulul german la New York
    Busso von Alvensleben care m-a asigurat ca acest caz a intrat
    in atentia autoritatilor germane .
    Am trimis in calitate de cetatean SUA, un cetatean al lumii libere am trimis un protest anbasadorului german la Washington, Peter Ammon .
    Romania face parte din E.U si din NATO. Asistam la o incercarea unui grup anti occidental de a reintoarce istoria si a introduce Romania din nou in sfera de influenta rusa. Nu ramane decat sa amintesc declaratiile fara echivoc al
    agentului KGB , Andrei Marga in fata parlamentului roman.
    "Vladimir Putin este un om foarte competent si ar fi bine ca liderii din Europa si de la noi sa fie la fel de competenti."Am avut amandoi, cu domnul Crin Antonescu, ocazia sa fim primii vizitatori la Putin ca premier
    Sunt foarte bun prieten cu un fost ministru al lui Putin, bun prieten cu Putin, Filipov, care imi spunea ca rusii cred ca vor sa cucereasca teritorii. Si i-am aratat cat de gresita e aceasta perceptie "
    Nu ramane decat sa adaug ca acest bun prieten detine gradul de general si sef de departament in serviciul secret rusesc.
    La Vorbe Grele Citez din memorie
    Ciutacu : Sunt nepot de rabin ...aproape ingropat de viu de germani. Poti avea incredere in poporul german si in doamna Merkel.............
    ...................
    In partea doua a interviului ATENTIE ATENTIE ATENTIE
    CIUTACU : ...ESTE ANUL IN CARE CANCELARUL DE AZI AL GERMANIEI DOAMNA MERKEL A SEMNAT CONTRACTUL CU STASI
    PRESEDINTELE ROMANIEI CRIN ANTONESCU : NU STIU...POATE.
    Robert Horvath Deva Nipon PRESS

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. bai horvat, ia mai du-te tu in pizda matii si lasa-ne ca esti fugit rau. sau mai bine du-te la simona fica sa ti-o traga. vezi sa nu patesi ca nati meir. esti jigodie si gata .

      Ștergere
  7. ANTONESCU UN GADAFFI DE DAMBOVITA

    Tentativa de acaparare a puterii totale în stat a îngrozit atât Bruxelles-ul, cât şi statele-cheie ale UE prin ferocitatea ei, mesajul transmis de USL şi acoliţii din Legislativ fiind analog celui al mineriadei lui Ion Iliescu din iunie 1990
    “Habar n-aveţi voi de ce suntem în stare, la noi acasă facem ce vrem, iar voi sunteţi buni doar pentru a fi mulşi de bani.”
    Ca atare, stupidele afronturi ale preşedintelui interimar şi premierului României, potrivit cărora ţara nu este o “colonie” a Bruxelles-ului sau Berlinului, nu vor fi uitate prea curând pe scena politică europeană. Cât despre Antonescu, acesta a dat, vineri, o primă audiţie pentru rolul lui Gaddafi de Dâmboviţa, decis să impună reversul Primăverii Arabe. Românii sunt cei care vor decide până la urmă dacă un asemenea destin le este pe plac sau nu.
    Românii şi în special militarii trebuie să se mobilizeze urgent dacă doresc să mai aibă parte de un destin european la ei acasă. Doar de ei depinde, în aceste clipe de răscruce, viitorul ţării şi al lor personal. Pentru că jocul de-a suspendarea a luat o turnură dramatică pentru România, miza fiind între timp cu totul alta. Din nefericire pentru români, una incomensurabilă.

    RăspundețiȘtergere
  8. PONTA = MILOSEVICI
    Sa clarificam lucrurile. Basescu nu trebuie suspendat ci impuscat. Procesul trebuie sa fie
    public, legal si televizat. Deschideti in limita timpului blogul meu Robert Horvath Deva.
    Nu veti gasi nici o virgula favorabila scursurii de port. DOSARUL CRIMINAL SI DE TERORISM remis catre FBI are 62 de pagini. El se refera in special la fapte care intra in domeniul legislatiei SUA, Cu alte cuvinte …..are scaunul electric asigurat.
    Eu ma refer la un puci parlamentar fara precedent in perimetrul
    lumii occidentale. Tentativa de acaparare a puterii totale în stat a îngrozit atât Bruxelles-ul, cât şi statele-cheie ale UE prin ferocitatea ei, mesajul transmis de USL şi acoliţii din Legislativ fiind analog celui al mineriadei lui Ion Iliescu din iunie 1990 .
    Din informatii precise…… Antonescu a incercat sa vorbeasca la telefon cu Obama si acesta i-a trantit dupa cateva politeti telefonul in nas.
    O comparaţie între actualul premier român şi foştii potentaţi din Balcani relevă că Ponta aduce cel mai mult cu Slobodan Miloşevici. Iar Occidentul a tras învăţăminte extrem de dureroase de pe urma dramei fostei Iugoslavii şi a propriilor eforturi zadarnice pentru a preveni apocalipsa declanşată de fostul lider sârb tot de dragul puterii absolute în stat !

    RăspundețiȘtergere
  9. REPARATI IMAGINEA ROMANIEI...MAINE VA FI PREA TARZIU !
    Punerea fustelor în cap de către pirandele politicii româneşti ne va costa mai mult decât ne imaginăm.



    Un sat întins cât vezi cu ochii, plin de case netencuite şi străbătut de uliţe deasupra cărora se strâng nori de praf. Copiii goi şi murdari care fugăresc gâşte completează acest tablou, aproape sinistru, al unei Românii despre care aproape nimeni nu înţelege cum de a fost posibil să fie acceptată în Uniunea Europeană.



    In loc sa aratam fata adevarata adevarata si civilizata

    a unei tari cu o vasta cultura se fac eforturi speciale de a distruge totul . In loc sa aratam fata luminoasa si curata a tarii aratam doar dezastrul adus de politicienii hoti., prosti si mincinoasi



    Lumea se uita la Romania si o compara cu Belarus

    Pe cei din tara nu-i intereseaza... pentru ca noi din diaspora ne lovim......Si ne arata lumea cu degetul

    RăspundețiȘtergere
  10. "Armata Romana cere respectarea democratiei si se ridica impotriva loviturii de
    stat parlamentare. Orice actiune de scoaterea Romaniei din EU si din perimetrul democratiilor occidentale se vor lovii de vointa militarilor. In fiecare zi la conducerea armatei sunt numiti ofiteri rusofili,sau fosti ofiteri de securitate."
    Asa incepe un document care circula in randurile ofiterilor................

    C.I.A : SEMNALE DE REVOLTA IN ARMATA ROMANA


                                      RIVALITATEA ARMATA SERVICIILE SECRETE

    Se observa  la toate nivelele cresterea tensiunii intre serviciile speciale care au luat conducerea in Romania si grupuri de ofiteri tineri organizati in celule politice. 
    Cazul Alexandru Gheorge este definitoriu pentru starea de spirit din armata romana. Rivalitatea institutionala devine exploziva. ................................. In armata romana functioneaza sute de celule secrete care se pregatesc de revolta. S-a pus pe picioare un program politic de actiune. I
    In manifestul politic al ofiterilor se spune :
    "Asistam in ultima perioada la un atac asupra imaginii Armatei in scopul firesc al discreditarii acesteia si desfintarii ca si componenta importanta a statului roman. Actiunea este coordonata de clasa politica romaneasca. De ce este necesara aceasta campanie de discreditare? Pentru ca Armata a ocupat, in mod constant, un loc de frunte in topul increderii populatiei, pe cand clasa politica s-a aflat in permanenta la coada acestuia. Astfel, Armata ramanea singurul opozant al unei clase politice incapabile sa-si defineasca optiunile, altele decat cele politicianiste: punerea mainii pe putere........ 

             GRUPUL PATRIOTIC AL OFITERILOR PROPUNE
    Militarilor sa li se acorde drepturile constitutionale ce se cuvin fiecarui cetatean roman:
    - dreptul de a face politica si dreptul de a fi ales;
    - dreptul de a desfasura activitati economice;
    - dreptul de a lucra doar 8 ore;
    - dreptul de asociere, crearea de sindicate care sa aduca in dezbatere si aprobare: desfintarea de unitati militare, dislocarea acestora, organizarea sau nu a aplicatiilor, participarea sau nu a unitatii in teatrele de operatii la misiuni.
    - infiintarea de organizatii de partid (a oricarui partid) in fiecare unitate pentru coordonarea de buna calitate a muncii si vietii in unitatile militare.


    Cand armata cheama trimiterea clasei politice la puscarie revolta este la doi pasi !

    RăspundețiȘtergere