Javra şi măgarul

Două oi dintre acelea ce se răzleţesc de turmă,

Iar făcură ce făcură şi rămaseră în urmă

Şi, ca-n alte dăţi, acestea se şi puseră pe bârfă:

- Ţi-am zis eu că Bucălaia, sclifosita, e o târfă,

În sulimeneli din alea, nici capra nu o întrece

Şi-i face ochi dulci întruna celui mai focos berbece.

- Asta, fato, nu-i nimica, dar văzându-l că-i robaci,

A pus ochii, homofila, de o vreme, şi pe baci.

- De măgar, ce spui, surato, pe când se bătea de muscă,

Dete peste el, săracul, cic-o amnezie bruscă

Şi-a uitat cum, într-o vreme, îl făcuse de ocară,
Fiind gata să-l mursece javra aia ordinară,

Pentru că i-a zis măgarul că a fost, cândva, iscoadă

Şi-a ajuns în fruntea haitei doar c-a dat frumos din coadă.

Acum, iată-i împreună, sunt prieteni la cataramă

Şi păşesc în fruntea turmei. - Ca să vezi ce panaramă!

Eu zic, fato, că măgarul, cu spiritul lui gregar,

A ajuns de râsul turmei, s-a făcut de... băligar!

Ilie Bâtcă

Becali vrea să o facă „oficial” cu Elena Udrea

          După ce a scos de sub nămeţi şi ultima oaie dintr-un cătun din creierii munţilor, tocmai de pe acolo pe unde au hălăduit feciorii Vrâncioaiei, până când muma lui Ştefan cel Mare, supărată pe acesta, n-a vrut să-l primească în castel şi l-a trimis să-şi adune de prin văi oastea lui zdrobită şi să moară pentru ţară, că-i va fi mormântul coronat cu flori, Gigi Becali, acest Mesia al zilelor noastre, care era hotărât să stea cu Steaua în Olanda, ca Mihai Viteazul, a revenit pe meleagurile dâmboviţene. 

Convins fiind că, la Bruxelles, nu a făcut şi nu o să facă mare brânză, se gândeşte tot mai des la turma Domnului, pe care ar vrea să o păstorească el. Cum altfel decât ajungând premierul României, adică un fel de „general al lui Hristos”?! De ce acest sacrificiu din partea unui simplu muritor? Pentru că, "dacă am avea 100 de Becali, ţara asta ar întrece Germania şi Franţa". A spus-o chiar el, vorbind despre sine la persoana a treia. "Becali are dragoste, dacă nu ai dragoste pentru oameni, nu faci nimic".

         Tocmai pentru ca are prea multă dragoste, el vrea s-o facă cu Elena Udrea. Dar nu oricum, ci „oficial”. "Am fost contactat de doamna Udrea, am fost întrebat dacă mergem mai departe în aceeaşi formulă în Capitală. Am spus da, urmează în viitorul apropiat să o facem oficial pentru a avea mai multă putere de imagine”, a mai declarat el pe un post de televiziune. După oficializarea dragostei celor doi vor avea de câştigat bucureştenii şi nu numai. Vom putea spune, după alegerile locale, că, oficial, ne merge bine. Până atunci poate se schimbă şi Constituţia şi se legalizează prostituţia. Prostituţia politică, desigur...

Rugă pentru anii care vin

Doamne, stăpân al muncilor agrare,

mai dă o ploaie, după cum ţi-e voia,

căci s-a uscat pe câmpuri toată soia

şi greu ne-o fi la anul, Doamne, tare!

Ce-o să ne facem fără-această plantă,

când altele s-o-nlocuiască nu-s?

Prezentă astăzi în orice produs,

îi va rămâne partea, deci, vacantă

şi untul nu mai fi-va, Doamne unt

şi gustul şi-l va pierde untdelemnul,

dă-ne o ploaie, măcar una – semnul

că toate vor rămâne precum sunt.

Mai dă o ploaie, soia să ne crească,

s-avem salam „de vară” şi la iarnă,

căci lipsa soiei, Doamne, îţi răstoarnă

a lucrurilor ordine firească!

Nu crede în străinii de la mare,

aceştia, Doamne, încă au rezerve

de soia-ncorporată în conserve

de porc, de vită şi de alte fiare,

pe când la noi, în orice galantar,

nici şunca, aşa-zisă, azi, „de Praga”

n-o mai găseşti, chiar roşie ca fraga

şi gust de iască sau de cauciuc, măcar.

O, ploaia asta mult prea necesară,

de va veni, schimba-va-n ţară multe,

dar cine, oare, ruga să ne-asculte,

când toate se petrec pe dos în ţară?

Când vezi că milioane de nerozi,

căci altfel, Doamne, n-ai cum să le spui,

nici dup-atâta vreme nu-s sătui

să-şi ducă existenţa umilă pe la cozi,

căci piaţa noastră, astăzi prea săracă,

nici strictul necesar nu li-l oferă

iar ei, îndoctrinaţii, încă spreă

că „epoca de aur” o să treacă.

Un vis din mult prea multele deşarte,

căci „aurul” ştiut e că rezistă

şi altă cale, Doamne, nu există

decât să-l dăm cu „epoca” deoparte.

În timp ce crema ţării, cum se zice,

trăieşte ca în sânul lui Avraam,

o, Doamne-al nostru, încă mai speram

mânia-ţi contra lor să se ridice.

Redă-ne, Doamne, mintea de pe urmă,

c-avem de dânsa mare trebuinţă!

Puterea noastră întru biruinţă

nu stă în oi răzleţe, ci în turmă.

Învaţă-ne să fim din nou uniţi,

cum ne-am ştiut de-atâtea ori prin vreme,

căci, de-i unit, poporul nu se teme

să lupte şi cu diavoli şi cu sfinţi!

Puterea stă în noi, o ştim prea bine,

să radem răul de la rădăcină

din „epoca de glorii şi lumină”,

dar gândul ne e, Doamne, tot la tine,

credinţa tot în tine ne-a rămas,

chiar dac-au fost biserici dărâmate,

pe drumul nostru către libertate

învaţă-ne să facem primul pas!

Un pas, atât, un pas e necesar

şi ceilalţi urma-vor de la sine,

căci, Doamne-al nostru, de atâta „bine”,

un strop nu mai încape în pahar.

Tot răul existent eradicându-l,

să punem punct calvarului de faţă

şi, începând, firesc, o nouă viaţă,

să ne-ndreptăm spre Tine iarăşi gândul

cum floarea se îndreaptă spre lumină,

rugându-te de rău să ne fereşti

şi-asupra noastră neam de Ceauşeşti

în veci de veci să nu mai laşi să vină.

Ilie Bâtcă  

octombrie 1986