Javra şi măgarul

Două oi dintre acelea ce se răzleţesc de turmă,

Iar făcură ce făcură şi rămaseră în urmă

Şi, ca-n alte dăţi, acestea se şi puseră pe bârfă:

- Ţi-am zis eu că Bucălaia, sclifosita, e o târfă,

În sulimeneli din alea, nici capra nu o întrece

Şi-i face ochi dulci întruna celui mai focos berbece.

- Asta, fato, nu-i nimica, dar văzându-l că-i robaci,

A pus ochii, homofila, de o vreme, şi pe baci.

- De măgar, ce spui, surato, pe când se bătea de muscă,

Dete peste el, săracul, cic-o amnezie bruscă

Şi-a uitat cum, într-o vreme, îl făcuse de ocară,
Fiind gata să-l mursece javra aia ordinară,

Pentru că i-a zis măgarul că a fost, cândva, iscoadă

Şi-a ajuns în fruntea haitei doar c-a dat frumos din coadă.

Acum, iată-i împreună, sunt prieteni la cataramă

Şi păşesc în fruntea turmei. - Ca să vezi ce panaramă!

Eu zic, fato, că măgarul, cu spiritul lui gregar,

A ajuns de râsul turmei, s-a făcut de... băligar!

Ilie Bâtcă