Cine să-i
mai înţeleagă pe tinerii care, de aproape o lună, demonstrează în Piaţa
Universităţii împotriva proiectului Roşia Montană!? Că nu se gândesc la
ăştia de-alde mine, de vârsta a treia, e de înţeles. Dar să nu-i
preocupe nici viitorul lor şi, mai ales, viitorul acestei ţări, e
strigător la cer. Dacă, în loc să-şi piardă timpul prin Piaţa
Universităţii şi prin alte pieţe din ţară, ar mai citi sau, măcar, ar
trage cu urechea la ce mai spune unul, altul despre efectul benefic al
cianurilor asupra vieţii sexulale, s-ar potoli dracului şi ar sta pe la
casele lor.
Asta cu efectul benefic al cianurilor am aflat-o şi eu de la Andrei Petru Cîmpian, primarul comunei Certeju de Sus, care a declarat că un consum de peşte din iazurile cu cianuri îmbunătăţeşte viaţa sexuală. Şi omu` nu vorbeşte ca să se afle în treabă. S-a convins pe... pielea lui despre efectele miraculoase ale dietei pe bază de peşte contaminat cu cianură.
Păi dacă aşa stau lucrurile şi bărbaţii s-ar apuca serios să consume peşte contaminat cu cianuri, n-ar lua-o în sus de tot indicele de fertilitate, de ni s-ar strâmba gâtul uitându-ne după el? Ar lua-o! Şi dacă indicile de feritlitate ajunge să debordeze din grafice, normal că va creşte şi indicele de natalitate. De-asta zic eu că tinerii de azi nu se gândesc la viitorul acestei ţări. Ia să vină mai repede canadienii ăia de la Gold Corporation şi să dea drumul la lucrări! Atunci să vezi consum de peşte contaminat cu cianuri! Nici măcar nu o să mai fie nevoie de reclamele alea tâmpite de dinainte de `89, gen „Nicio masă fără peşte!”
Parcă-i văd şi pe cei care-şi duc veacul prin canale cum îşi pun în pungile de plastic, în loc de aurolac, niscai cianuri. Că, de, sunt tineri şi ei şi dacă au viaţă vai de mama lor, măcar o viaţă sexuală să aibă ca lumea. Iar vara, vara, pe litoral, cine ar mai cumpăra nămolul care face bine la reumatism, vândut în sticle de plastic? Nimeni! Toate lumea se va înghesui să cumpere sticluţe cu cianuri. Nu să se ungă, din tălpi şi până în creştet, cu cianuri, că astea sunt numai pentru uz intern, ci să le aibă la nevoie. Dacă merg la o terasă şi comandă o porţie de peşte contaminat, iar chelnerul le spune că doar ce l-au terminat, ei ce să facă? Să renuţe la peşte? Nicidecum! Iau o porţie de peşte necontaminat, scot sticluţa din buzunar şi, în loc de mujdei, stropesc din belşug peştele cu cianuri.
Şi acum, un sfat! Dacă, după ce vor începe lucrările la Roşia Montană, veţi mai găsi pe tarabe peşte... dezmăţat ca ăsta din fotografia de mai jos, să nu-l cumpăraţi! Înseamnă că e vechi. Peşte proaspăt va fi doar ăla cu eticheta „Contaminat”...

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu