De
treci munţii, din Poiana, scurtând drumul prin păduri, Se
dezvăluie privirii sumbru lac de cianuri, Dincolo de carieră, de
omăt îţi pare tot, Din pădurea seculară n-a rămas măcar un
ciot, Pare că ăst colţ de lume l-a uitat şi Ziditorul, Că
pe-aici, de-o veşnicie, neam de neam n-a pus piciorul. Ici şi
colo, câteodată, pe o margine de grind, Vezi bobiţele de aur,
printre pietre licurind; Ele, doar, stau mărturie că le-au scos
la suprafaţă OAMENII care, se pare, n-au ţinut deloc la
VIAŢĂ Şi-au săpat în trupul ţării, nemilos, adâncă
rană Chiar pe locul unde, cică, a fost... Roşia Montană.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu