Într-o zi, spre seară, s-a gândit sultanul
că ar fi mai bine să dea iar cu banul,
ca să vadă dacă merge după bir,
la Mihai Viteazul, marele vizir
sau va merge dânsul, fiindcă, în serai,
doar printre cadâne, nu mai e de trai.
Căutând el banul cu care să dea,
a văzut că n-are nicio mahmudea
și, ca să nu iasă iarăși cu discuții
că își însușește alte atribuții
decât cele care îi revin de drept,
s-a gândit că este mult mai înțelept
să plece tot Sinan, iar el să rămână,
ca să nu îi scape pe viziri din mână.
A plecat vizirul, însă, la derută,
a ales să meargă pe o altă rută,
ca să nu-l aștepte, la Călugăreni,
Mișu Caftangiu, cu ai lui oșteni,
căci, de-l întâlnește, cât e el de pașă,
o ia, de la Mișu, iarăși, pe cocoașă.
......................................................
Așteptând să vină Sinan cu ducații,
număra sultanul chiar și dumicații
pe care cadâna, una favorită,
îi ducea la gură, fără să-i înghită.
- Dar de ce, vizire, îți sunt goi coburii,
nu și-au plătit birul stabilit ghiaurii
sau te-a-împins păcatul să joci la barbut,
ca și altădată, banii din tribut?
întrebă sultanul, când bietul Sinan
reveni acasă fără niciun ban.
- Iertare, Mărite! Eu n-am nicio vină,
dar Mihai Viteazul e în carantină,
când să bat la poartă, unul cocoțat
pe Turnul Chindiei striga, ca turbat:
”Unde mergi, Sinane, cu acești voinici?
Fără măști pe față, nu intrați aici!
Dacă nu ai mască, fă bine și pleacă
și ține-ți, măi vere, sabia în teacă!
Dă-te mai aproape și să-mi spui tu mie,
la Constantinopol nu e pandemie?
Când eu știu că este, îți permiți să vii
la poarta cetății cu atâți spahii
care stau grămadă trupuri lângă trup?
Ia repartizează-i câte trei în grup
și-între ei să fie cel puțin trei coți,
iar contaminații vreau, din rând, să-i scoți
și, cu izoleta, să-i duci unde știi!
Nu ai izolete? Treișcinci de mii
de galbeni de-ai voștri ni-i scazi din tribut
și îți dau eu două. Ce n-ai priceput?
Păi și Unifarm-ul tot atât a dat
pe o izoletă când le-a cumpărat.”
I-am zis: ”Măi băiete, nu mă mai cunoști?
Eu sunt Sinan Pașa. Ale voastre oști
le-am bătut în luptă de atâtea ori.
Vezi că urc la tine și te fac să zbori!”
”Poți să fii matale chiar și Baiazid,
că nu pui piciorul dincolo de zid,
căci eu, nici de-al dracu`, nu o să te las.
mi-a răspuns ghiaurul, râzându-mi în nas.
Cum să vă dau drumul în cetate, frate,
că n-aveți niciunul mâinile curate?
Dacă, pe deasupra, ai temperatură,
nu te las să intri nici în bătătură,
nicidecum în casă, la Mihai Viteazul.
Vezi că-mi ies din pepeni și schimbăm macazul!”
Am scos și țidula pe care mi-ai dat-o
ca să strâng eu birul și i-am arătat-o.
”Nu-i bună țidula, bagă-ți-o în...!” Jur
că eu îi fac felul acestui ghiaur.
Ce nerușinare are nesimțitul,
să se îndoiască el de Prea Măritul!
- Lasă-mă cu astea, că sunt amănunte!
Mișu Caftangiu, care-i cât un munte,
stă răpus de boală în odaia lui
și dă ortul popii? Asta vreau să-mi spui!
- Ca să îi înduplec pe acei ghiauri,
am luat, îndată, primele măsuri,
trimițând la piață un aghiotant
după măști cu filtru și dezinfectant,
dar să știi, Mărite, că în toată zona
nu se mai găsește nici chiar spirtul ”Mona”,
pentru că ghiaurii îl beau ca pe apă,
când petrec la crâșmă sau când merg la sapă.
- Treci peste detalii! Spune ce-ai făcut!
Ți-a dat ăla drumu`? - Păi, nu prea a vrut.
Când să plec de-acolo, un ghiaur bătrân
mi-a făcut, cu mâna, semn ca să rămân,
a venit la mine, dar nu prea aproape,
stătea la doi metri și, clipind din pleoape,
mi-a zis: ”Bre Sinane, dacă ai parale,
îți vând eu, la negru, măști chirurgicale,
cu temperatura, însă te descurci,
pentru că, la poartă, cât sunteți de turci,
vă termoscanează. Ăsta e ucazul
ce l-a dat aseară chiar Mihai Viteazul.”
Că n-aveam parale, nu a mea e vina,
dar erau măști proaste, aduse din China,
așa că, Mărite, nu le-am cumpărat.
Acum, taie-mi capul, că te-am supărat!
ca să vadă dacă merge după bir,
la Mihai Viteazul, marele vizir
sau va merge dânsul, fiindcă, în serai,
doar printre cadâne, nu mai e de trai.
Căutând el banul cu care să dea,
a văzut că n-are nicio mahmudea
și, ca să nu iasă iarăși cu discuții
că își însușește alte atribuții
decât cele care îi revin de drept,
s-a gândit că este mult mai înțelept
să plece tot Sinan, iar el să rămână,
ca să nu îi scape pe viziri din mână.
A plecat vizirul, însă, la derută,
a ales să meargă pe o altă rută,
ca să nu-l aștepte, la Călugăreni,
Mișu Caftangiu, cu ai lui oșteni,
căci, de-l întâlnește, cât e el de pașă,
o ia, de la Mișu, iarăși, pe cocoașă.
......................................................
Așteptând să vină Sinan cu ducații,
număra sultanul chiar și dumicații
pe care cadâna, una favorită,
îi ducea la gură, fără să-i înghită.
- Dar de ce, vizire, îți sunt goi coburii,
nu și-au plătit birul stabilit ghiaurii
sau te-a-împins păcatul să joci la barbut,
ca și altădată, banii din tribut?
întrebă sultanul, când bietul Sinan
reveni acasă fără niciun ban.
- Iertare, Mărite! Eu n-am nicio vină,
dar Mihai Viteazul e în carantină,
când să bat la poartă, unul cocoțat
pe Turnul Chindiei striga, ca turbat:
”Unde mergi, Sinane, cu acești voinici?
Fără măști pe față, nu intrați aici!
Dacă nu ai mască, fă bine și pleacă
și ține-ți, măi vere, sabia în teacă!
Dă-te mai aproape și să-mi spui tu mie,
la Constantinopol nu e pandemie?
Când eu știu că este, îți permiți să vii
la poarta cetății cu atâți spahii
care stau grămadă trupuri lângă trup?
Ia repartizează-i câte trei în grup
și-între ei să fie cel puțin trei coți,
iar contaminații vreau, din rând, să-i scoți
și, cu izoleta, să-i duci unde știi!
Nu ai izolete? Treișcinci de mii
de galbeni de-ai voștri ni-i scazi din tribut
și îți dau eu două. Ce n-ai priceput?
Păi și Unifarm-ul tot atât a dat
pe o izoletă când le-a cumpărat.”
I-am zis: ”Măi băiete, nu mă mai cunoști?
Eu sunt Sinan Pașa. Ale voastre oști
le-am bătut în luptă de atâtea ori.
Vezi că urc la tine și te fac să zbori!”
”Poți să fii matale chiar și Baiazid,
că nu pui piciorul dincolo de zid,
căci eu, nici de-al dracu`, nu o să te las.
mi-a răspuns ghiaurul, râzându-mi în nas.
Cum să vă dau drumul în cetate, frate,
că n-aveți niciunul mâinile curate?
Dacă, pe deasupra, ai temperatură,
nu te las să intri nici în bătătură,
nicidecum în casă, la Mihai Viteazul.
Vezi că-mi ies din pepeni și schimbăm macazul!”
Am scos și țidula pe care mi-ai dat-o
ca să strâng eu birul și i-am arătat-o.
”Nu-i bună țidula, bagă-ți-o în...!” Jur
că eu îi fac felul acestui ghiaur.
Ce nerușinare are nesimțitul,
să se îndoiască el de Prea Măritul!
- Lasă-mă cu astea, că sunt amănunte!
Mișu Caftangiu, care-i cât un munte,
stă răpus de boală în odaia lui
și dă ortul popii? Asta vreau să-mi spui!
- Ca să îi înduplec pe acei ghiauri,
am luat, îndată, primele măsuri,
trimițând la piață un aghiotant
după măști cu filtru și dezinfectant,
dar să știi, Mărite, că în toată zona
nu se mai găsește nici chiar spirtul ”Mona”,
pentru că ghiaurii îl beau ca pe apă,
când petrec la crâșmă sau când merg la sapă.
- Treci peste detalii! Spune ce-ai făcut!
Ți-a dat ăla drumu`? - Păi, nu prea a vrut.
Când să plec de-acolo, un ghiaur bătrân
mi-a făcut, cu mâna, semn ca să rămân,
a venit la mine, dar nu prea aproape,
stătea la doi metri și, clipind din pleoape,
mi-a zis: ”Bre Sinane, dacă ai parale,
îți vând eu, la negru, măști chirurgicale,
cu temperatura, însă te descurci,
pentru că, la poartă, cât sunteți de turci,
vă termoscanează. Ăsta e ucazul
ce l-a dat aseară chiar Mihai Viteazul.”
Că n-aveam parale, nu a mea e vina,
dar erau măști proaste, aduse din China,
așa că, Mărite, nu le-am cumpărat.
Acum, taie-mi capul, că te-am supărat!
