luni, 26 septembrie 2011

Eu nu pun umărul la aşa ceva!

„Încă nu sunt maturizat politic.”, îi răspundeam, invariabil, secretarului comitetului de partid din Şcoala militară de ofiţeri activi „Nicolae Bălcescu”, ori de câte ori acesta mă întreba dacă am făcut cerere pentru intarea în partid. Până într-o zi când, mai grav ca de obicei, mi-a zis: „Tot nu te-ai maturizat politic, consătene? (Nu eram consăteni, eram doar născuţi în acelaşi judeţ!). Vezi că, mâine, poimâine, termini şi anul trei şi repartiţia bate la uşă!” Treaba asta cu repartiţia care „bate la uşă” m-a cam pus pe gânduri. Era un fel de „Bate şaua, să priceapă iapa!”. Şi eu am priceput. A doua zi, dimineaţa, cum am deschis ochii, am simţit că eram maturizat... politic şi am făcut cerere să intru în partid, pentru a întări rândurile acestuia. Dacă nu m-aş fi „maturizat”, n-aş fi pupat eu garnizoana Brăila, locul de naştere al „consăteanului” meu şi reşedinţa judeţului în care mă născusem şi în care locuiau părinţii mei. A contat, desigur, şi media de absolvire, şi faptul că eram căsătorit, dar cel mai mult a contat... maturitatea mea politică.
Acum, după mai bine de 37 de ani de la... maturizarea mea politică, am fost pus într-o situaţie dacă nu similară, cel puţin hilară. „Nu vrei să pui umărul, să schimbăm şi noi ceva în Sectorul 5?”, m-a întrebat, mai deunăzi, unul dintre foştii colegi cu care am lucrat nişte ani buni în aceeaşi structură, înainte de trecerea în rezevă. Cum să nu pun umărul, chiar dacă, într-un nefericit accident de maşină pe care l-am avut, în urmă cu vreo 15 ani, clavicula dreaptă mi-a fost făcută ţăndări? „De acord, doar trăiesc aici de vreo 30 de ani? Ce trebuie să fac pentru asta?”, l-am întrebat eu pe colegul care, din două în două minute, îşi verifica ceasul, semn că era tare grăbit. „Păi, să vii alături de noi şi e suficient. Mulţi dinte foştii colegi, dacă ar şti că eşti cu noi, ni s-ar alătura sigur.”, mi-a răspuns acesta. „Doar atât?”, m-am întrebat eu în gând, apoi am continuat cu voce tare „Şi aceşti colegi care ni s-ar alătura ce ar trebui să facă?” S-a uitat întrebător în jur şi, după o scurtă pauză, mi-a răspuns: „Deocamdată, să ne ajute să repartizăm ajutoare celor săraci din sector. Am avut vreo două astfel de acţiuni până acum, dar n-avem forţe suficiente. Sunt prea mulţi oameni necăjiţi în sector şi e păcat să nu-i atragem de partea noastră, pentru alegeri. S-au înscris în partid şi X, şi Y, şi Z, şi...”
Pe X şi Y îi cunosc. Am lucrat cu ei o perioadă. Au urcat repede treptele ierarhiei militare, aş putea spune că şi câte două deodată, până la gradul de colonel. Apoi s-au oprit. Nu că ar fi vrut ei. Odată cu schimbarea regimului, au fost schimbaţi şi şefii lor şi nu prea a mai avut cine-i susţine. Pe Z nu-l cunosc. Şi nici pe icşii, igrecii şi zeţii pe care mi i-a înşirat fostul coleg, proaspăt înscrişi în partidul care are ca principal obiectiv "ajutorarea" sărmanilor din sectorul meu. Probabil că şi aceşti icşi, igreci şi zeţi se simt frustraţi că nu au ajuns generali, cum, sigur, se simt X şi Y, foştii mei colegi. Şi atunci au sărit... să pună umărul, în speranţa că şeful partidului pentru care sunt „trup şi suflet” le va pune şi lor pe umăr mult râvnita stea de general. N-au decât! Au ajuns unii generali, din caporali! De ce nu ar ajunge şi ei, care sunt colonei cu state vechi?
„Regret, colega, dar nu pot să pun umărul. Sunt destul de maturizat politic pentru aşa ceva...”, am conchis eu, aruncându-i colegului meu o privire semnificativă... peste umăr.

sâmbătă, 24 septembrie 2011

Jim Henson si păpușile Muppets. România şi păpuşile ei

Printr-un nou logo, Google, cel mai mare motor de căutare din lume, aniversează astăzi 75 de ani de la naşterea lui Jim Henson, publicând şase imagini animate cu  personajele create de acesta. Cine nu-şi aminteşte de păpuşile lui Jim Henson - Kermit, Miss Piggy, Big Bird, Oscar Grouch, Elmo, Zoe, Bert, Ernie, Cookie Monster, Grover, Abby Cadabby şi contele Count von Count - cunoscute în întreaga lume sub numele de Muppets? Acest termen a fost inventat de papuşarul englez, din doua cuvinte englezeşti: marionettes (marionete) şi pupets (papuşi).
Lansat în anul 1969, ”Sesame Street” este unul dintre cele mai lungi seriale de televiziune, fiind turnate peste 4.100 de episoade, în 38 de sezoane. Serialul a rămas în amintirea tuturor pentru personajele sale, ”Muppets”, sau ”Los Teleñecos”, cum le spun spaniolii. Serialul a fost difuzat în 140 de ţări, inclusiv România, India, Japonia, Bangladesh, Kosovo sau teritorii precum Palestina. Premiera show-ului a avut loc la data de 10 Noiembrie 1969, în Statele Unite. Personajul principal este Kermit Frog, prezentatorul spectacolului, care încearcă să păstreze controlul asupra celorlalte personaje precum şi a interacțiunii cu oaspeții emisiunii, aceştia fiind în general persoane celebre.
Rememorând acele timpuri, când, alături de copii, urmăream cu sufletul la gură acest serial, gândul m-a dus dintr-o dată la păpuşarul nostru şef şi la marionetele din Guvern şi din Parlament, pe care acesta le manevrează după cum îi este voia. Ce Kermit, ce Miss Piggy, Big Bird, Zoe, Bert sau Ernie? Pe lângă Boc, Roberta Anastase, Oprea, Olteanu sau Sulfina Barbu, păpuşile lui Jim Henson ca şi cum nici nu ar fi fost...

miercuri, 21 septembrie 2011

Telegrama a III - a




(după Mihai Eminescu)


Un yankeu dintre aceia ce-au venit şi-n ţară noastră,
Să vadă dacă, pe bune, situaţia-i albastră
Şi românii trăiesc zilnic neştiutele lor drame,
S-apucă el să trimită fel de fel de telegrame
Despre una, despre alta, bossului dându-i de ştire
Că românii, cum se spune, chiar au rupt-o-n fericire,
Fiindcă, dacă, în Moldova, vor fi iarăşi represalii,
Prezidentul vrea să-i mâne la bătaie cu muscalii.


Şi abia sfârşi yankeul alarmanta lui misivă,
Că-n Bucureşti dădu goarna semnalul de ofensivă.
Praştii cu bătaie lungă de la conservare-s scoase
Şi rachetelor... de tenis li se montează focoase,
Avioane... de hârtie, adunate de prin parcuri,
Să dezlănţuie sunt gata decisivele atacuri,
Hotărât ca, într-o oră, să-i facă pe ruşi arşice,
Oprea-şi înarmează oastea c-un lot nou de... polonice,
Bucătari cu şorţuri albe vin cu toţii, la un semn,
Şi-n capacele de oală bat cu linguri noi de lemn,
Igaş îşi trimite-ndată cel mai dotat echipaj,
Să-i lase fără puşcoace pe cei prinşi la branconaj
Şi, cu săbii confiscate de la şuţi şi cocalari,
Până-n dinţi să-şi înarmeze un pluton de comisari,
Pe care-i ţine-n rezervă, gata de trimis, la ţanc,
Muscalilor să le cadă, când nici nu gândesc, în flanc.
O-ntrebare, zi şi noapte, pe un dregător îl roade:
Câte să reactiveze dintre vechile iscoade
Care cunosc limba rusă şi sunt aşi în meserie,
Unele fiind, odată, şi-n a ruşilor simbrie?
Ţara-ntreagă se agită şi-i pe picior de război,
De la moşul paralitic, pân` la ultimul mboi.
În zadar striga yankeul, ca leoaica în călduri,
S-o lase moale românii cu-ale lor înjurături,
În zadar voia să spună c-au fost vremuri şi mai proaste,
Flamura portocalie se înalţă peste Oaste.
Oprea însuşi mână-n luptă acea oaste încropită,
La a cărei măreţie, orice inimă palpită
Şi visează ca aceasta, sub culoarea pedelistă,
Rusia o face pulberi, chiar şi numai c-o... balistă.


Pe când oştenii se-aşează, ordonaţi, în şiruri lungi,
Să-şi primească, fiecare, pomenile puse-n pungi
Pe care întreg poporul le primeşte, la votare,
Umbra nopţii se întinde tot mai mare, şi mai mare...
Doamna nopţilor, sfioasă, printre nouri face breşă,
Luminând cu blânde raze o parfumată depeşă
Pe care-o silabiseşte fiul unui mare domn,
De emoţie, acesta neavând nici pic de somn:
De din centru de Bruxelles,
Vă trimit un bileţel,
Chiar de mine scris, din taste,
Celor plecaţi azi la Oaste.
V-aş ruga, mări, ruga
Să citiţi ce-oi îndruga
În frazele de mai jos,
Că-s... debitate frumos.
De aici, cu-acest răvaş,
Un sărut trimite-v-aş,
Dar mi-s buzele mărite
Şi n-aş vrea să vă irite,
De aceea vă transmit,
Printr-un olăcar năimit,
S-aveţi forţă să răzbiţi,
Pe muscali să îi zdrobiţi
Şi-n ale voastre demersuri
Să aveţi numai succesuri!”


Ilie Bâtcă