Sunt cetăţean european!

Dimineaţă, după ce am repetat, de vreo 20 de ori, în faţa oglinzii de la baie, replcile băiatului ăla dintr-o reclamă care sună cam aşa: „Ştiţi cine sunt eu? Sunt cetăţean european şi am drepturi!”, m-am hotărât. M-am mai privit încă o dată în oglindă, ca să îmi fixez bine în memorie ultima expresie a feţei, mult mai convingătoare decât cuvintele din reclamă, şi am plecat, val-vârtej, spre punctul ENEL „Petre Ispirescu”. De ce s-o fi chemând acest punct „Petre Ispirescu”, n-am înţeles şi nu o să înţeleg niciodată. Cum nu o să înţeleg de ce o şcoală de şoferi amatori, tot din zona mea, se cheamă, aţi ghicit!, tot... „Petre Ispirescu”. Dacă, în Secorul 5 al Capitalei, ar fi făcut Vanghelie o bibliotecă pe care să o boteze „Petre Ispirescu”, mai înţelegeam. Dar, aşa?!

Ei, bine, până am ajuns la punctul ENEL „Petre Ispirescu”, am tot repetat, în maşină, replica aceea cu cetăţeanul european, uitându-mă, totodată, în oglinda retrovizoare, ca să-mi păstrez în minte cea mai potrivită expresie a feţei pentru întâlnirea cu doamnele de la ghişeu. Expresia feţei mi s-a schimbat, după ce am luat numărul de ordine de la aparatul montat în sala de aşteptare. Eu aveam numărul 54, iar la „vorbitor” ajunsese abia cel cu numărul 4.

După vreo trei ore de aşteptare, am ajuns la unul dintre ghişee. Exact la cel la care aş fi vrut să ajung, pentru că, de cum am intrat, mi-a atras atenţia doamna cu ecusonul pe care scria... Nu vă spun cum o cheamă, pentru că nu am acceptul dumneaeei. În timp ce mă aşezam pe scaunul indicat, după ce mi-a făcut un semn îmbietor cu mâna, am început: „Ştiţi cine sunt eu? Sunt cetăţean european...” Văzând privirea pe care mi-a aruncat-o doamna, am uitat să-i mai spun şi că am drepturi şi am tăcut mâlc. După ce s-a uitat pe factura recentă şi pe ultimele 20, pe care le adusesem cu mine, şi a verificat ceva în calculator, am auzit, ca prin vis: „Dacă, dumneavoastră consideraţi că este defect contorul, faceţi o cerere, plătiţi o taxă de 340 de lei şi, poate, după câteva luni, o să vi se scadă din factură suma de 300 de lei care spuneţi că v-a venit în plus luna aceasta”. I-am mulţumit frumos pentru sfat şi m-am ridicat. În timp ce îmi adunam hârţoagele de pe birou, mi-a aruncat o ultimă privire, întrebându-mă: „Chiar suneţi cetăţean european?”

Poliţia ştie!

De vreo două zile, de când pe uşa de la intrarea în bloc a apărut un anunţ prin care noi, locatarii, suntem informaţi că se fură componente ale liftului, obiecte din apartamente şi de la subsol, mă simt mai în siguranţă. Ştiam şi înainte de apariţia anunţului pe uşă că hoţii fură orice. Dar acum aflu asta oficial, chiar de la Poliţia Română, ai cărei reprezentanţi au lipit respectivele anunţuri.

Acum să nu care cumva să credeţi că mă simt mai în siguranţă pentru că organul ştie cam cu ce se ocupă hoţii. Nu! Mă simt mai în siguranţă pentru că şi hoţii vor şti că Poliţia ştie ce fac ei şi se vor lăsa păgubaşi. Şi nici în blocul meu nu vor mai fi păgubaşi. De exemplu, vine hoţul la uşa blocului şi, în timp ce aşteaptă liniştit să-i deschidă vecinul la al cărui număr de interfon a sunat, ca să nu se plictisească, pentru că vecinul se mişcă mai greu, începe să citească anunţurile de pe uşă. Când dă cu ochii de anunţul pus de Poliţie, bănuiţi cam ce reacţie are.

De-asta mă simt eu mai în siguranţă.

Drama lui Gigi Becali

(după Muma lui Ştefan cel Mare)

Pe un tron de aur, tocmai în Dubai,
Unde merge lumea plină de parai,
Se frământă Gigi şi nu-i vine-a crede,
Când la „Al-Jazeera” ştirile el vede,

Căci comentatorul spune răspicat

Că, la el în ţară, a fost condamnat.

Îşi face în grabă trei sau patru cruci

Şi, în timp ce-njură, îi apar clăbuci

Pe la colţul gurii, ochii stau să-i iasă

Ambii din orbite, inima îl lasă...

Iute, camerista i-aduce-ntr-o pânză

O bucată mare, proaspătă, de brânză.

Gigi face semne, fata să priceapă

Că nu merge brânza, dacă nu-i şi-o ceapă...

Orologiul bate, în alt fus orar,

Oare cine sună pe un celular?

„Eu sunt, fă, tâmpito, ce nu mă cunoşti?

Sunteţi hahalere, sunteţi nişte proşti,

O s-aveţi, de-acuma, rating, proasto, ciuciu

Şi vă lasă Ghiţă fără de serviciu,

Lasă-mi microfonul şi mai tacă-ţi clanţa,

C-o făcu de oaie, în ţară, Instanţa,

Lasă-mi microfonul, să audă Crin

Că, atâta vreme cât sunt peregrin,

Să îşi ia adio, să-şi scoată din minte

C-o să mai ajungă dânsul preşedinte,

Să nu se aştepte să-i trimit „mălai”,

Chiar de-mi prisoseşte, de-aici, din Dubai.”

Juna jurnalistă face-o încercare:

„Doamna e acasă sau e-n... deplasare?”
„Tu nu vezi, deşteapto, că mai eşti şi proastă?

Cum să plec, din ţară, io fără nevastă?!

Sunt cu mine-aicea, printre arăbeţi,

Ambele fetiţe, că nu am băieţi,

A rămas acasă numai a bătrână,

Să supravegheze trebile la stână,

Fiindcă eu, în ţară, nu o să mai calc,

Nici de mă invită Ţiriac la Balc...”

Când moderatoarea vrea să-l întrerupă,

Răcneşete Becali: „După mine! După...”

„Nu se poate, Gigi, sunt mâhnit amarnic,

Intervine unul, pe un ton slugarnic,

Zic că nu se poate să fii condamnat,

Să trăieşti departe, precum un damnat.

Cred că îţi dai seama cine-s, după ton...”

„Te ştiu, hahalero! Eşti tu, Aghaton!”

Aghaton se-ntoarce către invitaţi:
„Ăsta este Gigi, vă rog să-l scuzaţi!”,

Zice el atuncea, cu o voce gravă

Şi începe iarăşi să-l ridice-n slavă.