(după „Iarna pe uliţă”, de George Coşbuc)
A-nceput de ieri să scadă
Numărul de ciumpalaci,
E cam ger, să dai în draci,
Viermi nu prea mai ies în stradă.
Ce să faci?
Nu mai ninge, dar nici bine
Nu prea e de stat în drum,
Boc e liniştit acum
Că mulţimea nu mai vine
Nicidecum.
Pedeliştii, tot dihănii
Hămesite au rămas,
O ţin langa, la taifas,
Nu mai fac acum mătănii,
Au prins glas!
Gură fac, precum o ţaţă
Proţăpită în uluci,
Fel de fel de mameluci,
Când rostesc cuvântul „Piaţă”,
Fac clăbuci.
Cei mai mari sunt puşi pe harţă
Şi se iau de premier
Îl vor o „doamnă de fier”,
Să nu mai fie o fleoarţă
Toţi îi cer.
De pe un fotoliu sare
Un matroz de prin Galaţi:
„Fraţilor, de ce urlaţi?
Voi, prin ţara asta mare,
Nu umblaţi?
Iarna o să se pogoare
Peste noi, să fie clar!
A spus chiar domnul tâmplar
C-o s-avem, după ninsoare,
Ger polar.
El e doct, precum se vede,
Nu i-a fost deloc uşor,
Şi-a dat bac-ul târzior,
Dar acum, iată, se crede
Că-i Topor.”
Mârâie spre el „Buldogul”,
Peste poate supărat,
Mai că nu l-a sfâşiat,
Ascultându-i monologul
Lăbărţat.
„Vă spun eu, căciula asta
E cam mare pentru Boc,
Parc-ar fi un oboroc
Care îi ascunde ţeasta,
Altu-n loc!
Ducă-se, de vrea, la coasă,
La lopată-i priceput,
Altfel, partidul – kaput!
Treaba e destul de groasă,
Aţi văzut!”
Se răstesc unii mai tare
La umilul Piticot,
Numai că, de un boicot,
Pe acesta nu îl doare
Nici în cot.
Vine-o doamnă la tribună,
Cătrănită pe acei
Vreo patru sau cinci mişei
Care vor, în corzi, să-i pună
Şeful ei.
S-oţărăşte rău cadâna
Pentru şeful Piticot.
„Aţi înebunit de totŞi-l daţi jos cu anasâna,
Eu socot.
Nu aveţi deloc glagole,
De vă stă şefu` în gât!
Bani de nu ne-ar fi vârât,
Mai aveam telegondole?
Nici atât!
Mai aveam noi patinoare,
În cătune, săli de sport,
Sau, la munte, eliport?
În el avem fiecare
Un suport.”
Prosternaţi, ca la icoană,
Cu gândul la chilipir,
Pedeliştii, în delir,
O ascultă pe cucoană
Ore-n şir.
Într-un sfârşit, ea aruncă
Un mesaj destul de clar:
„Să facem ce-i necesar,
Să punem viermii la muncă,
Aşadar!”
Ilie Bâtcă
