luni, 19 martie 2012

Ce şcoală are şi ăsta, dom`le!




La fix o săptămână (plus sau minus câteva minute) după ce, cu ochii scăldaţi în lacrimi, ne-a impresionat, spunându-ne cât de umilit a fost în această perioadă, de când s-a instalat la Cotroceni, fiind jignit, de dimineaţa până seara, de tot soiul de oameni, pe televiziuni, prin adunări publice, preşedintele ţării şi-a făcut din nou apariţia pe micul ecran. De data aceasta, la B1, postul preferat al domniei sale de pe vremea când era invitatul omului de televiziune Radu Moraru. Ca să ne spună ce? Să ne spună ce o să facă după ce nu va mai fi preşedinte. „ Fac o şcoală de politicieni, o fundaţie, o ceva. (...) O să fac o fundaţie să le spun la tinerii ăştia cum se face politica”, ne-a anunţat preşedintele, uitând că, în urmă cu o săptămână, tot domnia sa ne spunea că, în prima zi când va pleca de la Cotroceni, va pleca din viaţa politică.
De ce vrea să facă o şcoală de politicieni, o fundaţie, o ceva acolo? Foarte simplu! Pentru că s-au umplut televiziunile „de profesori care vin şi o fac pe moderatorii. Nu vreau să jignesc pe nimeni, dar în probleme europene, în probleme de gestionare a ţării, mulţi dintre ei nu ar lua nici nota doi. Am văzut gângavi, se numesc profesori, care timp de o oră nu au terminat o frază, să o ducă până la capăt, să înţelegi ce vrea să spună", a argumentat omul care, de la înălţimea fotoliolui pe care îl ocupă, a reuşit totuşi să vadă că şcoală românească scoate doar tâmpiţi, cum ar fi gângavii ăştia, de exemplu.
O fi preşedintele nostru neîntrecut într-ale politichiei, dar singur nu cred că va reuşi să le spună la tinerii ăştia cum se face politica. Sigur îşi va lua măcar nişte asistenţi care să-l ajute, nişte preparatori, ceva acolo. Aşadar, va avea nevoie de o grupă pregătitoare. Şi de unde ar putea să-i ia pe aceştia, dacă nu din partidul său? 
Se aude că, pentru prima serie de cursanţi, deja au fost pregătite câteva materiale şi au fost puse la punct metodele de predare/învăţare/evaluare, cum ar fi: prelegerea „Creşterea şi descreşterea masculocraţiei în politica românesacă”, autor Andreea Paul Vass, studiul de cazViitoarea putere economică nu va fi nici China, nici India, ci femeia!, autor Andreea Paul Vass (după rebranduire, Andreea Maria Paul), eseul Motivul vânătorii în basmul „Feciorul de împărat, cel cu noroc la branconaj”, autor Traian Igaş, dezbaterea „Să rămânem femei în politică, să nu încercăm să fim mai bărbaţi decât bărbaţii!”, coordonator Elena Băsescu; expunerea „Succesurile şi insuccesurile unei femei-politician care duce povara tinereţii şi pe frunte şi pe spate”, coautori Elena Băsescu şi Andreea Maria Paul Vass; lucrarea practică „Să învăţăm să numărăm cu Roberta Alma Anastase! Numai aşa vom trece de la mica ciupeală, la marea jecmăneală”, sub coordonarea lui Sever Voinescu Cotoi, demonstraţia  „Într-o societate misogină, pentru o femeie este TABU să aspire la funcţia de prim-ministru sau de preşedinte?”, autor Elena Udrea;  explicaţiaCum să ajungi, de pe scena de la Costineşti, pe marea scenă a politicii europene”, autor Monica Ridzi, descriereaCu publicitatea mascată, ascensiunea e garantată!”, autor Monica Ridzi,  observarea sistematică şi independentăFiecare femeie-politician poartă în geanta Hermes Birkin sceptrul de preşedinte”, coordonator Elena Udrea, simpozionul „Nu trebuie să aşteptăm10-15 ani, pentru a ajunge... grele!”, pregătit de Elena Udrea şi Roberta Alma Anastase.

Parcă-l aud pe un mai vechi prieten al meu, cum, după ce se va lămuri el ce şi cum e cu această iniţiativă a preşedintelui, va rosti: „Ce şcoală are şi ăsta, dom`le!”

15 comentarii:

  1. Mai nene Ilie, io crez ca omu asta a facut clasa aia pregatitoare ca prea le spune ca din carte. Zic io ca musa ca are ceva scoala in plus alfel nu se iesplica cum le stie el pe toate.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Marine, s-ar putea să ai dreptate în legătură cu grupa pregătitoare. Cu spusul ca din carte, am oarece îndoieli, pentru că singura carte pe care se chinuie să o citească, de câţiva ani, este "Levantul" lui Mircea Cărtărescu. Da`, acu`, dacă Mircea Cărtărescu i-a cerut demisia, s-ar putea să-i fi cerut şi cartea înapoi, chiar dacă i-a dat-o cu autograf...

      Ștergere
  2. Dom-le, oricine ce-ar spune, cea mai tare reclamă pentru Şcoala lu' Băsescu rămâne politicianul EBA.
    Fondatoru' de acea... "o... ceva" şi-a dovedit întreaga măiestrie în pregătirea ei!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Păi, n-ar fi păcat să nu-şi folosească omu` iexperenţa? Cum altfel să asigurăm noi progresu` acestei ţărişoare?

      Ștergere
  3. HAI ce spuneti ca face DOM PRASADINTE ha face scoala de politicieni auzi la el TETEOO ce zici fa AHRIPINO pai nui bine cand vine la noi in DELEGATIUNE nu ne invata cum sa ciordim si sa numaram ca nu vine singur cica vineCU MONICA RIZI SI ROBERTA ANASTASE* HAOLEU TETEO da ce le dam sa mance ca ce puneam pe gratar nea luat acu ne ia si grataru HAOLEU pupaias chelia si scuipaias Mecla si nu iar mai muri altu inainte HAOLEUpuneias o galeata de jaratec la capatai ca tareia ia mai nacajat pe ROMANASI

    RăspundețiȘtergere
  4. Salut Iliuţă! Am văzut aseară emisiunea lui Gâdea pe această temă. Badea, Ciutacu şi Oreste au făcut spectacol. Nu au fost mai prejos nici ceilalţi invitaţi. O doamnă, Mănescu, Mircea Diaconu, Adrian Ursu şi Mugur Ciuvică.
    Gâdea a intervenit doar atât cât trebuia, şi nu a mai luat-o "pe arătură". Semn că se poate şi altfel.
    Temele propuse pentru prima serie de instruiţi băsişti trebuie supervizate de aia mică, devenită între timp mare, cu aspiraţii de a deveni grea, care va fi cel puţin prorector al acestei "...o ceva".
    PS. Sigur, vechiul tău prieten nu întreabă, în loc să exclame? Chiar aşa: ce şcoală are şi ăsta dacă-şi permite să "facă" o şcoală, o academie, o ceva?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ica,
      Gadea nu poate face altceva . Acuma incearca sa isi spele rusine invitandu-i pe altii care sa ii ridice cota si sa ii faca rating, sa il scoata din rahat. El personal nu are nici o valoare, cum deschide cuga cum spune prostii. Omul ala nu are ce cauta in televiziune .Iar de mistocarelile lui Badea, ce sa mai spun . Alta " valoare ", comentator de scara de bloc. Nu tine minte mnici macar despre cine trebuie sa vorbeasca , il intreaba mereu pe operator " cum il cheama mai, pe ala " Jalnice elemente. Ciutacu da, Oreste da, mai au ceva in cap, Ursu mai misca si el,Ciuvica .. umbla dupa dividende.

      Ștergere
  5. @Ica,
    Daca avea unchi generali si ministrii, facea si el facultatea de tente si gogoloaie ca tine. Ai inteles pilosule ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai învăţat să scrii,frustratule? Degeaba! Analfabet, prost şi rău vei rămâne pe viaţă.

      Ștergere
    2. @Biliuta - Cred ca-i bine daca-l deconspiri pe anonimul de mai sus!!
      Ii mai scade U.lui Ica!!

      Ștergere
    3. Daca nu poti , prezinta-i toate datele ,caci are el o sectiune STS si rezolva mintenas !!!

      Ștergere
    4. Stai liniştit! Ştiu că nu eşti tu. Pe tine te-aş fi nominalizat. E încă un "prieten".

      Ștergere
  6. PROFESOR LA JILAVA
    O scoala da, dar cum se fura,
    Si , fara sa clipesti , se minte
    Caci “bravul “ nostru presedinte
    E cea mai mare … secatura !...

    O scoala de ceva ce’ncurca
    Si cele mai abile minti
    Si cu gandirea sa de curca,
    O scoala chiar de … presedinti !...

    O scoala buna, asta-i treaba,
    Spre amintirea natiunii
    Si cu talentul sau, spun unii,
    Il vad profesor la … Jilava !...

    RăspundețiȘtergere
  7. Filantropul Basescu ar fi bun in rolul pe care l-a jucat Dinica in Filantropica. Dar real, nu in film .

    RăspundețiȘtergere