miercuri, 15 februarie 2012

Gâlceava deputatului cu lumea


Un mârlan dintre aceia ce-au intrat în Parlament,
Cu vreo zece ani în urmă, pe bază de-aranjament,
Banul, numai, propulsându-l, la Galaţi, în cap de listă,
Acum crede că, în lume, ca el altul nu există.
Având Ţara, ca pe-o cârpă, aşternută la picioare,
Face legile să treacă, cum vrea degetul lui mare,
Ţinând cont doar de ce-i spune şefa lui, coana Roberta,
Ajunsă, din miss Piranda, în furat voturi – experta.
Insul, fostul şef mecanic de pe nu ştiu care navă,
Dădu, la tv, dovada că are mintea bolnavă,
Decretând, ca premierul, pe un ton foarte ritos,
Că românul, din născare, nu e numai puturos,
E şi un beţiv notoriu, care bea câţi alţii zece
Şi-n dus paharul la gură, nici chiar rusul nu-l întrece,
De-asta, cum a curs din ceruri un prăfuleţ de zăpadă,
Au şi început beţivii, precum muştele, să cadă,
Dintre cei 80, sau nu ştiu câţi or mai fi fost!, de morţi,
Găsiţi sloi, fie prin case, fie sprijiniţi de porţi,
Doar unul, de moarte bună, a murit, într-o maşină,
Iar în celelalte cazuri, alcoolul a fost de vină.
.........................................................................
Acum este individul cunoscut, ca un cal breaz,
Mai rămâne ca, la urne, românul să fie... treaz!


Ilie Bâtcă

11 comentarii:

  1. E greu să fii treaz la urne,
    Demonstrând că eşti fidel.
    După ce-i primit plocoane
    Şi-ai băut doar... antigel.

    RăspundețiȘtergere
  2. TOP GUN
    PESTISORULE,
    Prezidentul cred c-ar trebui, sa voteze odata legea prohibitiei, ptr.bauturile alcoolice,ca supusii lui stau tot matoliti, in loc sa fie pe baricade ,sa lupte cu iarna,cu nametii,zau asa!!!!!Si sa ia batraneii astia si oleaca de Gerovital ,sa intinereasca si sa aiba forta sa dea la lopata!!!!!A,neaparat sa fie si compensat Gerovitalul,ca la cat i-a fentat la pensii ,macar sa fie 'salon ',daca ii vor pe baricade
    O ZI EXCEPTIONALA SI,SA FITI IUBITI!!!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Păi dacă "nimeni nu e mai presus de lege", cum am citit eu pe undeva, cum vrei să promoveze Băsescu o astfel de lege? Vrei să fie primul care o încalcă? De parcă ar fi prima lege încălcată de el?!
      Să fii iubit!

      Ștergere
  3. În studenție, am cochetat cu poezia, apoi, brusc, într-un fel, am început să schițez gânduri,ocolind rima.
    De câte ori vă citesc, instinctiv, mă gândesc că ar trebui să încerc să răspund ordonând ideile în trohei sau în iambi.
    Nu-mi iese totdeauna.//
    Când am citit tema de astăzi, m-a dus gândul la „Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu din „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”.
    Pe noi ne-a acoperit zăpada.
    Paradoxal, ea a descoperit răni adânci, netratate de ani, infectate , unele maligne.
    Eu nu fac politică, nu înseamnă că stau deoparte-n-am votat niciodată după principiul„ din mai multe rele, o aleg pe cea mai puțin rea„.
    Am votat cum am judecat eu, respectându-mi principiile , crezul,speranțele.
    Mulți cunoscuți îmi spun că au votat „ corect”.
    Cum se întâmplă că a ieșit altfel??
    Am văzut pe ecran atâtea ”figuri” în aceste săptămâni de iarnă grea, că nu-mi vine să cred că aș spera vreodată ca atunci, când aș avea o problemă, să mă pot adresa lor.
    Trebuie să recunoaștem că noi, ca neam, nu mai suntem ce-am fost-suntem o mulțime de indivizi- există mulți leneși, la fel de mulți învățați să trăiască doar din furat/păcălit/șantajat.
    Îmi place „să observ„ lumea- la mine la bloc, deunăzi , am ieșit la zăpadă. Treceau persoane- vârste diferite- Sărut mâna..și intrau binișor în casă.
    Generația noastră a știut să folosească deopotrivă cartea, sapa, mintea, sufletul!
    Natural, firesc!
    Am mare încredere în tineret, dar, deocamdată simt doar un gust amar , uitându-mă adânc în ochii celor pe lângă care trec..

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu ştiu cum s-a întâmplat, dar eu am votat, începând de la primele "alegeri libere", tot împotrivă. Şi, de fiecare dată, au ieşit cei împotriva cărora votasem eu. Iată ce îi scriam preşedintelui, într-o scrisoare deschisă pe care, sunt sigur, nu a citit-o şi despre care nici nu a aflat măcar:
      "Nu sunt un nihilist, domnule Băsescu. Pentru că, spre deosebire de nihilişti, care neagă rânduielile, instituţiile, morala, fără a le opune altele superioare, eu, măcar în ceea ce vă priveşte, voiam să pun ceva mai bun. Şi asta, în mod democratic. De aceea nu v-am votat niciodată. Nici când aţi candidat la Primăria Genearală a Capitalei, nici atunci când, ignorându-vă limitele, aţi aspirat la funcţia supremă în Stat. Şi aţi reuşit, iar eu m-am resemnat cu gândul că nu pot schimba nimic. Pentru că, la alegerile din 2009, cei care v-au votat au fost cu 5.275.808 mai mulţi decât mine. Câţi au fost în 2004, nu-mi mai amintesc şi nici nu cred că mai are vreo importanţă. Dintre cei care v-au dat " încrederea în decembrie 2009", unii poate chiar au crezut în dumneavoastră, alţii au zis că, votându-vă, aleg răul cel mai mic. S-au înşelat amarnic, pentru că acum îşi dau seama că au ales tocmai răul cel mare. Ar însemna să fiu cinic dacă m-aş bucura că, împreună cu mine, suferă şi ei acum. Pentru ei nu pot să spun decât "Iartă-i, Doamne, că nu au ştiut ce fac!"

      Ștergere
  4. Nene Biliuta, spasit recunosc ca recidivai:
    Incepui sa te comentez si ma trezii scriind prostii.
    Dar nu e numai vina mea, te adopt pe post de muza.
    Ce sa fac , sunt pacatos,
    mi-am ales o muza forte
    Un amic mic si barbos
    tare cat zece cohorte!

    Senatorul beţivilor

    Un mecanic din Galaţi
    Ajuns mare mare şef de tură
    S-a trezit gândind pe gură
    Ca şi alti preşturmentaţi

    Asta e .. numai vina ta Iliuta !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Marine, tocmai citisem pe blogul tău "Senatorul beţivilor". Din respect pentru adevăr, trebuie să te contrazic. Nenea mecanicu nu e senator ci deputat. Tot un drac!

      Ștergere
    2. Nene Biliuta, ai dreptate, am rectificat. Mulumesc pentru... sprijin si inspiratie..

      Ștergere
  5. POVESTEA UNEI PICATURI DE SANGE

    De cand nu mai e ministru,

    doamnei Udrea, bat-o vina,

    I-a scazut hemoglobine !...

    Iar acuma ni se plange

    - suparata si atinsa,

    ca orice doamna respinsa -,

    Ca nu-i donator de sange .

    Dar eu stau si carcotesc(u) ...

    Daca'n sage-o fi ... Basescu ?!...

    Stefan P.

    RăspundețiȘtergere
  6. Sfat pentru dom' mecanic şăf.

    Când se va topi omătul,
    Şi-n sate va fi potopul
    Scoţi bugetul din tavernă,
    Drapelu-l cobori în bernă,
    Ca să ai pace eternă!

    RăspundețiȘtergere