Câtă minte!

Dă-mi, tăticule, şi mie

O bucată de hârtie

Şi un pix din ăla bun,

Fiindcă am ceva să spun,

Dar trebuie să-mi notez,

Căci nu pot să editez

Frazele, ca domnul Boc,

Câte două la un loc.

La club, mai spre dimineaţă,

O idee îndrăzneaţă

Mi-a venit deodată-n cap

Şi de ea nu pot să scap,

Dacă n-o zic la Bruxelles,

Nu am linişte defel.

Uite, dragul meu tătic,

În Parlament ce-o să zic:

„Nu mai este o surpriză

De ce am intrat în criză,

Pentru că, în România,

Toţi fac azi Economia,

Diplome fără valoare,

La tarabe-s de vânzare,

Nu-i un lucru înţelept

Să se-nghesuie la Drept

Tineretul şi să spere

Că aşa face avere.

Eu am lucrat la „Luxten”

Şi nu mi-a stricat la... ten.

Instalatori şi tâmplari

Sunt, în ţară, tot mai rari,

Ospătari, dar nici frizeri

Nu mai sunt, cum erau ieri,

Tinichigii-s pe sponci,

Nu poţi să-ţi mai faci un conci,

Fiindcă-n profesionale

Clasele-s aproape goale.”

Unii care nici de mine

Nu le plac, dar nici de tine,

Dar nu vor să merg la muncă,

S-ar putea să spună cum că

Un tâmplar aveam şi noi,

Dintre alţii, mai de soi,

Dar tu, fără a discerne,

L-ai instalat la Interne,

Fără să fi fost, măcar,

Impetuos necesar

Şi breasla lui e vădită

de o calfă erudită.

Ilie Bâtcă