„Ambasadorii” integrării

Pe malurile Senei, cu şapca lui de gală,
Belmondo trece palid, în gânduri adâncit,
îi pare rău de anii când nu mergea la şcoală,
căci azi, storcându-şi mintea, nu-i ies la socoteală
mai multe milioane din câte a ciordit.
Socoate, tot socoate, scobindu-se-n urechi,
cam cât ar strânge şatra, luată la un loc,
atât din alba-neagra, atât din fierul vechi,
de-o merge Pardaillanu, cu două-trei perechi,
să vândă Turnul Eiffel vreunui dobitoc.
Socoate, deci Belmondo, neîncetat socoate
cum ar putea să strângă, cu miile, lovele,
o parte miss Piranda, cu siguranţă, scoate,
ceva o să aducă, lucrând mai pe la spate,
şi Parpanghelu, meşter în strâns de... portofele.
Dar s-au dilit cu toţii franţujii aştia, vere,
îşi aminti Belmondo, oprit din socotit,
un mahăr de p-acilea lui Băse cică-i cere
să revenim în ţară, c-am fi făcut avere
din datu-n cap la oameni, ba chiar şi din cerşit.
Cum pot să zică asta franţujii, chiar mă mir!
Să merg în România, la şaibă? Ai sictir!

Ilie Bâtcă