vineri, 8 aprilie 2011

Cizmarul paranoic


Pe malul Dâmboviţei, cu şapca lui de gală,
cizmarul trece palid, în gânduri adâncit.
Îi pare rău de anii când nu mergea la şcoală,
căci azi, storcându-şi mintea, nu-i ies la socoteală
mai multe miliarde din câte-a cheltuit.

Socoate, tot socoate, pe degete, fireşte,
câte-a-nghiţit canalul, câte palatul nou,
după o vreme, însă, din nou se poticneşte,
căci adevărul simplu, voit, îl ocoleşte
şi ia iar socoteala de la-nceput, mereu...

Socoate, deci, cizmarul, neîncetat socoate
şi lumea o priveşte în juru-i cu obidă,
căci orologiul vremii să-l ţină-n loc nu poate
măcar până îşi vede palatele-înălţate
şi-alăturea de ele, tronând, o piramidă.

Iar el, neîntrecutul într-a minciunii artă,
în vârful piramidei să se înalţe stoic
şi-mbrobodind poporul cu vorba lui deşartă,
şi-avere, şi onoruri la neamuri să împartă.
- Aşa gândeşte astăzi bătrânul paranoic...

Zâmbirea lui neroadă, pe chipu-i buhăit,
răs-retuşat în ziare de nimeni căutate,
se vrea raza ce anii aceştia îi străbate
spre timpul demnităţii ce ni l-am fi dorit
neeclipsat de steaua-i gemândă de păcare.

Căci, ce păcat mai mare şi mai ucigător
decât acela care – chiar din prostie, fie -
de-atâţia ani poporul, ţinut în sărăcie,
ca vitele, din urmă, să-l mâni spre abator
şi să îţi faci, din ţară, familiei moşie?

Urât, pe zi ce trece, mai tare de norod,
întruchipând trufia atâtor potentaţi,
îşi face carapace din veri, cumnaţi şi fraţi,
croiţi fiind cu toţii pe-acelaşi calapod,
o liotă de nemernici corupţi şi psihopaţi...

Ilie Bâtcă  

ianuarie 1987

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu