Scrisoare lui Marin Neacşu, de ziua sa

(după George Coşbuc)

Marine dragă, cartea mea
Găsească-mi-te-n pace,
În Bucureşti e vremea rea,
Dar, asta-i, n-ai ce-i face,
Aşa că-n casă, stând la geam,
Îi duc naturii dorul
Şi altă bucurie n-am
Decât calculatorul.

Apoi, să ştii c-aş fi venit
Şi eu la Târgu Mureş,
Cum, mai demult, am convenit,
Aş fi venit în iureş,
Şi-acolo am fi chefuit,
Ne-am fi simţit toţi bine,
Căci astăzi, cum am auzit,
E ziua ta, Marine.

Aş fi venit, însă nu pot,
Căci trenul mă hurducă,
Şi, dacă bine eu socot,
Şi pensia-i pe ducă.
Cu dragă inimă, îţi spun,
Aş părăsi oraşul,
Însă, Marine, nu-s nebun
Să merg, pe tren, cu „naşul”.

Aş vrea, Marine, să îmi spui
Pe-acolo cum stă treaba,
Tu cum te simţi printre secui,
S-agită iar degeaba?
Curaj de nu vei fi având
Să-i vezi, lasă-le vorba
Să şază-n casele lor blând,
Că s-au mai fript cu ciorba.

Ne-or crede proşti, te pomeneşti,
Să-şi joace hopa-tropa
Pe-aceste plaiuri româneşti,
Cum cântă Tokes, popa?
Dar nu vreau să te amărăsc
De ziua-ţi, că nu-i bine
Şi-n încheiere îţi doresc
Ani cât mai mulţi, Marine!

P.S.
De ziua ta, ţi-aş fi urat
ceva mai acătării,
însă, bag seamă, m-ai luat
deja-n... cuiul cătării.

Drumurile noastre, poate...

La sfârşitul anului 1994 a fost deschis "Tunelul pe sub Canalul Mânecii", un tunel feroviar submarin, care leagă vestul Franţei cu sud-estul Angliei. Tunelul are o lungime de 50,450 km, din care 37,9 km sunt sub mare. Adâncimea medie este de 45,7 m sub planşeul oceanic, iar cea maximă este de 60 m.Este al doilea tunel feroviar din lume ca lungime, fiind depăşit doar de tunelul japonez Seikan. Traversarea maşinilor, autocarelor, motocicletelor şi camioanelor este asigurată de navete feroviare şi durează aproximativ 35 de minute de la peron la peron.
Galeriile britanică şi franceză, care fuseseră săpate cu ajutorul măsurătorilor cu laser, s-au întâlnit prima dată pe 30 octombrie 1990, printr-o mică gaură în galeria de serviciu. Diferenţa între centrul celor două tunele era de doar 358 mm orizontal şi 58 mm vertical...
Cu totul altfel stau lucrurile pe plaiurile noastre miortice. După finalizarea proiectului şi primirea fondurilor europene necesare pentru construirea unei şosele de legătură între judeţele Cluj şi Bihor, drumarii s-au apucat serios de treabă. Şi au lucrat ei zi de vară până-n seară, de prin 2008 şi până acum, când cele două echipe de constructori ar fi trebuit să se întâlnească la jumătatea drumului. Numai că, stupoare! Oricât munceau şi se străduiau, nu se întâlneau, pentru că diferenţa dintre cele două porţiuni de şosea nu era de... 358 mm pe orizontală. Nuuuuuu! Era aşa de mare, că nici măcar nu se vedea cu ochiul liber. Au descoperit-o constructorii doar după ce s-au uitat pe hartă şi i-au tras de limbă pe oamenii din zonă dacă nu au văzut cumva un capăt de drum care ducea... Dar unde, oare, ducea?
Vorba cântecului: Drumurile noastre, poate,/ se vor întâlni vreodată...”

Se duce ţara...

Se duce ţara bâldâbâc!

Voi face-un ultim chiloman

şi voi porni în hagealâc

spre cine ştie ce liman.

Dar m-am trezit şi eu taman

când nu mai am calabalâc.

Se duce ţara bâldâbâc,

condusă de un capsoman.

Sătul de-atâta hamalâc,

o viaţă-ntreagă scriptoman

în ţara (iarăşi?!) paşalâc,

m-aş vrea şi eu mai ortoman.

Se duce ţara bâldâbâc...