Aşteptarea României

(după ”Deşteptarea României”, de Vasile Alecsandri) 

Voi ce staţi în letargie, voi ce staţi în nepăsare,

N-auziţi, din studiouri, acel glas triumfător
Ce v-anunţă că e vremea să se facă o schimbare,
Să veniţi, cu mic, cu mare,
Să votaţi pentru popor?

Nu simţiţi cum, ascultându-l, cordul vi se înfioară,
Nu simţiţi cum decibelii lovesc zdravăn în timpan,
Când porniţi televizorul, dimineaţă, prânz şi seară,
Şi-l vedeţi (a câta oară?!),
Ţanţoş, pe micul ecran?

Iată! lumea se deşteaptă cu telecomanda-n mână,

Azi nimic nu mai contează, doar programele de ştiri,
Oricât de urgentă treaba, sine die se amână,
Că-i un ceas, o săptămână,
N-ai de ce să te mai miri.

PNL, în faţa lumii, l-a adus la-înaintare

Pe „Războinicul luminii”, în armură de arici,
Cu DD să se înfrunte, brav, pe câmpul de onoare
Şi să-l toace cu fervoare,
Precum toci carnea de mici.

Cum poţi tu, popor, rămâne condamnat întru orbire,

Cum de poţi să fii nevrednic de acest reformator,
Cum de nu-i arunci, în treacăt, un cuvânt de linguşire,
Lui ce, fără ostenire,
Luptă pentru viitor?

Până când să creadă lumea, o! săracă Românie,

Că nu ştii fiii-ţi destoinici să îi ocroteşti la sân,
Până când îi laşi pe unii să se ducă-n pribegie,
De folos putând să-ţi fie,
În Parlament de rămân?

Până când, sărmană ţară, nu dai către dânşii sfară,

Să-ţi strângi fiii de pe drumuri, să-i adăposteşti în cort,
Să te scuipe dinăuntru, nu ca alţii, de afară,
Făcându-te de ocară,
Fără prea mare efort?

Sculaţi, fraţi, din letargie, soarele vi se arată,

Nu se cade răsăritu-i peste ţară să rataţi,
Ahtiată de putere, într-o goană disperată,
Alianţa o erată
O să dea, dacă-l votaţi!

Hai, români, cu mic cu mare, fraţi ai mei întru simţire

Demnitatea cu Becali noi putem s-o dobândim,
Dovediţi-i lumii large c-aţi ieşit din amorţire
Şi primiţi-l cu iubire
Pe ”fratele” lui Vadim!

Microbul puterii

(după „Bacilul lui Koch”, de George Topârceanu)

Prea onorate doamne, distins auditor,

Subiectul odei mele pot spune că-i minor,

De nebăgat în seamă, e un subiect banal,

Deci nu ştiu câţi citi-vor ce scriu, pân` la final,

Chiar Muza, altădată prea darnică cu mine,

M-a părăsit de-o oră jumate şi mai bine,

A pretextat că are de rezolvat o treabă,

Şi-a pus pe umăr tolba şi a plecat în grabă.

Prin aburii cafelei privesc neputincios

Spre monitorul care nu-mi este de folos,

De mi-ar fi fost alături, să mă ajute, Muza,

După subiecte bune nu mi-ar mai arde buza,

Dar, de nu-mi vine Muza nici până dimineaţă,

Ce-aţi zice de subiectul ”Parlamentar... pe viaţă”?

O, nu vă fie teamă, nu eu l-am inventat,

E un subiect la modă, deci foarte discutat,

Subiectul despre care aş vrea să vă vorbesc

De multe ori include şi genul femeiesc.

Dacă, prin legea firii, egală-i cu bărbatul,

De ce n-ar fi femeia, la fel ca deputatul

Sau senatorul Y, pe viaţă-n Parlament

Iar locul să îl lase cuiva, prin testament?

Deci, firoscosul ăsta în Parlament ajuns,

Crezând că cinci mandate nu-i sunt îndeajuns,

Se-agaţă, ca-înecatul, de orişice chichiţă

Cum n-ar fi fost în stare nci neica Agamiţă,

Şi vrea alte mandate, cinci, şase, nu contează,

Că-n Parlament, se pare, nimic nu îl stresează.

Nu-i nimeni decât dânsul în ţară mai deştept,

Că nu degeaba este „parlamentar de drept”,

Pe scena mare-a vieţii e un actor teribil,

Când joacă rolul unui distins incoruptibil,

La orice oră poate, cu acte, să confirme

Că n-a avut şi n-are avere şi nici firme,

Că soacra, cam bătrână, dar încă sănătoasă,

E cea care aduce un ban muncit în casă,

Ca să îşi facă firmă, şi-a-nstrăinat, săraca,

Vreo cinci găini de ouă, o capră, dar şi vaca,

A arvunit, din vreme, şi puii din găoace,

Dar n-ar avea atâtea, de n-ar fi fost robace

Şi n-ar pune-n grădină un morcov, o verdeaţă,

Pe care să le vândă, pe mai nimic, la piaţă.

Noroc că el primeşte o diurnă de şedinţă

Cu care să-şi procure ce-i e de trebuinţă,

Cât timp, la datorie, se află-n Capitală,

Unde a sa prezenţă, desigur, e vitală.

De face sacrificii la orişicare pas,

Ca ţărişoara asta s-o scoată din impas,

Nu cere pentru sine decât un privilegiu:

Să-împartă el sarmale şi bere în colegiu,

Să stea cu-alegătorii, în sate, la taclale

Şi-alăturea de dânşii să-ncingă geamparale,

Dar, dacă e femeie, atuncea altu-i scopul,

Nu vrea decât să spele podelele cu mopul,

Într-un liceu, oricare, nu are importanţă,

Căci dânsa face treaba, oriunde, cu prestanţă.

Mai vreau, în încheiere, vreo două, trei cuvinte

Să spun despre subiectul ce mi-a venit în minte.

Parlamentarul ăsta ce „trage ca un rob”

A contactat, se pare, un oarece microb,

A cărui denumire i-au dat-o, de mult, alţii

Şi-am scris-o-n titlul astei pseudodisertaţii.

Supărarea lui nea Fane

Eram cu mâna pe clanţă, gata să ies din casă, când... Țârrrrrrrr telefonul. Nu mobilul, ci ăla fix, pe care îl mai păstrez doar aşa, de mobilă, că se asortează cu radioul cu pikup, pe care nu l-am mai deschis de pe vremea când ascultam la el „Europa liberă”. Chiar dacă aş vrea să îl deschid, degeaba, că nu mai zice nici mâr, nici câr, nici pâr. Nimic! Dar eu tot îl păstrez. La fel, păstrez telefonul fix. Ăsta, cel puţin, mai scoate, din când în când, câte un ţâr. Doar atunci când mă sună nea Fane Sucitu, că el n-are tilemobil. De data asta, tot el m-a sunat.

„Ziua bună, nea Fane!”, i-o iau eu înainte. „Ce bună, mă, fraţilor, ce bună, că mi-o stricară ăştia de la tilivizor, de cum mă sculai. Mi-o stricară, ce mai! Mă, fraţilor, bag samă că scăparăm de dracu şi deterăm păste tac-su. Asta făcurăm!”. „Da` ce s-a întâmplat, nea Fane?”, intervin eu, prinzând o pauză. Scurtă pauza, că nea Fane vorbeşte la fel de repede, fără să respire, ca şi Dan Diaconescu, în direct. „Păi, mata nu te uitaşi la tilivizor? Păntru ce, Doamne, iartă-mă!, îl mai ţii, dacă nu te uiţi la el? Doar aşa, de mobilă?” Am priceput aluzia la radioul meu, dar nu am avut timp să-i zic ceva, pentru că nea Fane făcuse deja prima pauză de respiraţie şi, până la următoarea, nu aveam cum să-l opresc. Aşa că m-am așezat comod în fotoliu, am depărtat receptorul, cât să-mi protejez ciocănelul şi nicovala din urechea interioară, şi am continuat să ascult.
”Iote, mă, fraţilor, ce păţii! Cum detei drumul la tilivizor, cum să dusă dracu` toată dispoziţia de mi-o făcui după ce înghiţii, pă nemestecate, fo două bărdace de zaibăr d-ăl vechi, că ăsta nou nu stătu din fiert şi te taie la burtă dacă-l bei. Mă, fraţilor, nici nu să lumină bine icranu, că io mă întunecai de tot când îl văzui iar pă Becali, ăla de scriseşi matale dăspre el că făcu avere din comerţu` cu iaurt, nu ca alte hahalere, din politică şi furt.  Mă, fraţilor, am şi io mâncărime la limbă, recunosc, da` ăsta mă-ntrecu. Mă-ntrecu, ce mai! Mă, şi îl bălăcărea pă ăla, pă Dan Diaconescu, de ziceai că să au la cuţite și alta nu. Că ăsta, Dan, şi-a cam bătut joc de popor, că în săculeţii ăia de-i tot flutura el păn faţa camerelor de vederi nu avea euroi ci rumeguş Mă, fraţilor, da` cel mai tare îmi plăcu când i-o trânti de la obraz că ăsta, caracaleanu` nostru, îşi făcu reclamă gratuită la tilivizor. Că auzi el, Becali adicătelea, că toată panarama asta prezentată la tilivizor l-ar fi costat pă Dănuţ, dacă scotea banii din buzunar, că la bancă nu are, fo douăşopt de milioane de euroi. Mult, mult al dracu`, zic io. Da` dacă tiliviziunile îşi făcură pomană cu el  şi ni-l băgară nouă pă gât la orişice oră din zi şi din noapte, treaba lor! Mă, fraţilor, una tot nu înţeleg io. Dacă tiliviziunile îi făcură reclamă pă degeaba lu` domnu` Dan,  ce fac ele acum, tiliviziunile, cu Becali, cum să mai cheamă?  Că acuma dispăru Dănuţ dupe icrane, da` nu de tot, şi ieşi iar ăsta,  ca păduchele, în faţă. La fel ca muierea aia... Cum îi zice, mă, fraţilor, că uitai? Nu Sfătoiu, că asta fuse o vreme păn ograda lu` domn` Băsescu. Asta-i! Tatoiu... De-asta zisei io că scăparăm de dracu şi deterăm păste tac-su.”
Profit de o pauză şi-i zic: ”Ştiu, nea Fane. Am văzut şi eu...” Atât mi-a trebuit. ”Cum, mă, neică, aflaşi şi mă lăsaşi să-mi răcesc gura de pomană?! Om bătrân şi... Să-ţi fie...” Chiar dacă a trântit receptorul şi nu a mai continuat, ştiu ce ar fi vrut să-mi zică nea Fane. Oricum îi trece repede. Cum o să apară un nou scandal mediatic, cum o să mă sune el...