Doamna aia

(după "Vorba aia" de Ion Pribeagu)


Aveam doar zece anişori,
abia trecusem într-a patra,
dar am simţit primii fiori,
când am aflat de Cleopatra,
fostă regină în Egipt,
şi într-o zi, jucând brezaia,
un gând în creier mi s-a-nfipt:
S-ajung şi eu ca doamna aia!


Să fi trecut încă un an,
când am citit eu, într-o carte,
că-n Argentina, don Juan
s-a însurat cu Eva Darte.
Văzînd eu poza cu Evita,
nu-mi mai venea să întorc foaia,
precum, la poarta nouă, vita,
mă tot uitam la doamna aia.


Când unul, Gheorghe, un oier
ce se iubea cu o vecină,
mi-a arătat „doamna de fier”
în poză, lângă o regină,
era să cad într-un furcoi
cu care ridicasem claia
şi-am zis atunci că, din Pleşcoi,
doar eu voi fi ca doamna aia.


După momente de catharsis,
când am aflat (era prin toamnă)
că marele magnat Onassis
s-a însurat cu Prima Doamnă
şi, ca un domn curtenitor,
i-aduce, la desert, papaia,
visam şi eu un armator,
ca să mă simt ca doamna aia.


Madonna, fata lui Ciccone,
m-a fascinat de prima dată,
de-aia păstram eu în casone
bluziţa mea cea decoltată
pe care o probam în pripă,
când, descuiată, găseam baia,
simţind un vis cum se-nfiripă:
Să mă îmbrac ca doamna aia!


Regine ştiu vreo câteva,
dar o femeie preşedinte
s-o fi găsind pe undeva?
Niciuna nu îmi vine-n minte.
Dacă nu e, cu-atât mai bine,
deja simt în obraji văpaia,
când se va spune despre mine:
E preşedinte... doamna aia!

Ştiu, falsul e incriminat,

poţi înfunda chiar şi pârnaia,

cu riscul de-a fi condamnat,

semnez... EU, pentru doamna aia.

Ilie Bâtcă