luni, 9 mai 2011

Săraca, ţară bogată

(după Ion Pribeagu)
 
Pe când dormeam într-o noapte,
Nici pe burtă, nici pe spate,
Am avut un vis şi-atât,
Nici frumos şi nici urât:
Scriam la calculator,
Nici alene, nici cu zor,
Un text ce părea să fie
Nici proză, nici poezie,
Despre poporul român,
Nici prea bun, dar nici hapsân,
Ce-o duce, de azi pe mâine,
Nici prea rău, dar nici prea bine,
Şi are un preşedinte,
Nici obraznic, nici cuminte,
Pe care şi l-a ales,
Nici prea rar, dar nici prea des.
Acum, fostul marinar,

Nici statornic, nici hoinar,
Îi aruncă, în răspăr,
Nici minciuni, nici adevăr,
De la dânsul, din Palat,
Când nu-i treaz, dar nici nu-i beat,
Spunând că această criză,
Nici furtună nu-i, nici briză,
Dar, până o depăşim,
Nu trăim, nici nu murim.
Cu duduia ministresă,
Nici soţie, nici metresă,
Se poartă tare galant,
Nici ca soţ, nici ca amant,
Şi-i aşterne la picioare
Nici ţoluri, dar nici covoare,
Îi aşterne ţara toată,
Nici săracă, nici bogată,
Asaltată de turişti,
Nici prea veseli, nici prea trişti,
Prin noroaie pân' la gleznă,
Nici pe soare, nici prin beznă,

Pe drumurile desfundate,
Nici înguste, nici prea late,
Spre hoteluri de trei stele,
Nici prea bune, nici prea rele,
Sau, mai nou, spre „prima casă”,
Nici înaltă, nici prea joasă,
După cum au bani în pungă,
Nici prea mulţi, nici să le-ajungă.
Bravul nostru preşedinte,
Nici deştept, nici fără minte,
Uitând c-a fost mafiot,
Nici prea bun, nici rău de tot,
A făcut, dintr-un paharnic,
Nici prea leneş, nici prea harnic,
General cu patru stele,
Nici prea mari, nici mititele,
Şi l-a trimis la Armată,
Nici ca mamă, nici ca tată,
Ştiind că această slugă
Nici amnar nu-i, nici prislugă.
Domnişorele drăguţe,
Nici silfide, nici plinuţe,
Văd în Eba un model,
Nici prea prost, nici cel mai cel,
Şi-nzestrate cu poşete,
Nici prea scumpe, nici discrete,
Cu buzele ţuguiate,
Nici seci, nici siliconate,
N-au, prin cluburi, când petrec,
Nici succesuri, nici eşec,
Dar banii, strânşicu lopata,
Nici de mama, nici de tata
Nu-s munciţi, deci nu contează
Nici de-i pierd, nici de-i păstrează.
Politica dusă-n ţară,
Nici curată, nici murdară,
Îi atrage pe acei,
Nici dulăi şi nici căţei,

Care vor un os de ros,
Nici subţire, nici prea gros,
Parlamentari de doi bani,
Nici slăbuţi, nici dolofani,
Parcă-s daţi cu cloroform,
Nici nu-s treji, dar nici nu dorm,
Când trec pe la Parlament,
Nici prea rar, nici permanent,
Şi văd că un text de lege
Nici nu strică, nici nu drege.
Economia, cu Boc,
Nu merge, nici stă pe loc,
Căci piticul o agaţă,
Nici din spate, nici din faţă
Şi-i croieşte astăzi cale,
Nici la deal şi nici la vale,
Neştiind, biata de ea,
Nici de hăis şi nici de cea.
..........................................
Ţara, bătută de soartă,
Nu-i nici vie, nu-i nici moartă,
Iar poporu-nchis în cuşcă
Nici nu latră, nici nu muşcă.

Ilie Bâtcă  

8 comentarii:

  1. Salutare Ilie! Ma miram tare stiind ca mai trimisesem un comentariu, si nu mai aparea. Inteleg ca ai mai adaugat ceva. Dar tot asa ramane, exceptional! Posteaza-l si la Marcus daca vrei, in loc de comentariu.

    RăspundețiȘtergere
  2. Dureros de adevărat!
    ”Sireacă țară bogată” și al ei neam - mai mult mort , decât viu..

    RăspundețiȘtergere
  3. @ Ică:
    Aşa este, am mai adăugat ceva. Forma iniţială o scrisesem ca pe un comentariu la poezia "O aventură galantă" de Ion Pribeagu, postată de doamna Cornelia Filip pe grupul "Literatura şi umorul" din "Cititor de proză", grup din care fac şi eu parte. Mi s-a părut că, în ultimele zile, membrii grupului s-au cam lăsat pe tânjală, aşa că am intervenit, în stilul meu.
    Când ai timp, poţi să citeşti şi această poezie care mi-a folosit drept pretext. Să ştii că merită.
    În legătură cu sfatul de a posta şi la Marcus "Săraca, ţară bogată", o să mă mai gândesc. E cam lungă şi n-aş vrea să-i plictisesc vizitatorii.
    Lectură plăcută!

    O aventură galantă
    de Ion Pribeagu

    Într-o searã, pe la zece,
    N-a fost cald, dar nici prea rece,
    Am avut o aventurã,
    Nici cu Haike nici cu Surã,
    O coniţã delicioasã,
    Nici urâtã, nici frumoasã,
    Şi-am intrat cu ea în vorbã,
    Nici de Cosmos, nici de ciorbã.
    Avea ochii ca doi aştri,
    Nici cãprui, dar nici albaştri,
    Gura dulce, zîmbitoare,
    Nici prea micã, nici prea mare,
    Sânii, douã rîndunele,
    Nici prea mari, nici mititele,
    Şi vorbind cu ea în şoaptã
    Nici prostuţã, nici deşteaptã.
    Ne-am plimbat vreo cinci minute,
    Nici încet, dar nici prea iute,
    Discutînd ca la Geneva,
    Nici de-Adam şi nici de Eva.
    Şi-am ajuns la ea acasã
    Nici prea’naltã, nici prea joasã,
    Locuinţã minunatã,
    Nici murdarã, nici curatã.
    Mi-a dat o cafea uşoarã,
    Nici prea dulce, nici amarã,
    Ş-a început sã se dezbrace,
    Nici încolo, nici încoace,
    I-am sorbit formele toate,
    Nici din faţã, nici din spate,
    Pielea-i cu miros de nalbã,
    Nici prea neagrã, nici prea albã.
    Avea talia subţiricã,
    Nici prea mare, nici prea micã,
    Braţe albe, voluptoase,
    Nici subţiri, dar nici prea groase,
    Nişte-îmbrãţişãri divine,
    Nici prea multe, nici puţine,
    Ş-o sofa cu dungi banale,
    Nici prea tare, nici prea moale.
    Cum o sãrutam prin beznã,
    Nici pe nas şi nici pe gleznã,
    Bate cineva la uşe,
    Nu-i nici unchi, dar nici mãtuşe,
    Ci bãrbat-su, Şmil din piaţã,
    Nici cu cioc, nici cu mustaţã,
    Dar cu un baston de mire,
    Nici prea gros, dar nici subţire.
    Inimioara mea pustie,
    Nu-i nici moartã, nu-i nici vie
    Simt un fior care mã trece,
    Nici prea cald, dar nici prea rece,
    Şi cînd mã rugam – Prea Sfinte,
    N-am fost prost, dar nici cuminte,
    Doamne, scoate-mã din ladã,
    Nici în curte, nici în stradã,
    Deodatã uşa scapã,
    Nici se sparge, nici se crapã,
    Şi stã Şmil ca un sihastru,
    Vãd nici verde, nici albastru.
    - Ce cauţi aici? – Mã întreabã,
    Nici în pripã, nici în grabã,
    I-am spus, fãrã sã-mi dau seama:
    - Nici pe tata, nici pe mama!
    Ci aştept, în tot minutul,
    Nici maşina, nici şerutul…
    …Şi au curs bastoane în mine,
    Nici prea multe, nici puţine!
    Restul n-are importanţã,
    Nici spital, nici ambulanţã,
    Ştiu c-am stat trei luni jumate,
    Nici pe burtã, nici pe spate,
    De atunci mi-e viaţa rozã,
    Nici în versuri, nici în prozã,
    Şi aştept o aventurã,
    Ori cu Haike ori cu Surã.

    RăspundețiȘtergere
  4. @ INCERTITUDINI:
    Pentru că este dureros de adevărat, merită să încercăm să resuscităm acest popor mai mult mort, decât viu. Niciun sacrificiu nu e prea mare pentru aceasta!
    Cu deosebită stimă!

    RăspundețiȘtergere
  5. Voiam să spun cât de bine îmi este citind ce se scrie pe la dumneavoastră!//
    DAR

    propoziția”Niciun sacrificiu nu e prea mare pentru aceasta..” m-a pus pe gânduri,mai ales că spusele aparțin unui militar de carieră. Se vorbește enorm- la televizor/la radio/în presa scrisă/ pe bloguri, în timp ce lumea își târăște agale viața/sărăcia/necazurile.
    Vă întreb sincer- chiar credeți că lui X sau lui Y îi pasă că dincolo de fereastra lui cineva moare( cu zile)?

    RăspundețiȘtergere
  6. Aveţi dreptate! Nu sunt prea mulţi cei cărora le pasă, de aceea am să rectific: Niciun efort nu este prea mare pentru aceasta.
    O zi minunată!

    RăspundețiȘtergere
  7. Imi place si poezia asta ca si aceea cu sergentii sper sa nu va suparati daca o preiau si o pun pe facebook pe pagina mea. Multumesc anticipat ! :-)=

    RăspundețiȘtergere
  8. Intrat, văzut, citit şi plăcut la fel de mult ca şi cea în forma iniţială. Cum puteţi să spuneţi că datorită lungimii poate plictisi pe cineva? Pot spune cu certitudine: chiar dimpotrivă!
    Vă aştept cu noutăţi.
    Cu deosebită stimă
    Cornelia Filip

    RăspundețiȘtergere