sâmbătă, 28 mai 2011

Cum ajunsei io în capu listei...


         Mă, fraţilor, dacă nu aflarăţi până acu, vă zic io. Azi fu petrecere mare păntru rezervişti, de ziua lor. Fu petrecere mare, ce mai. Se deteră pişcoturi, şampanie, se deteră grade, medalii şi diplome aniversare. Da, câte nu se deteră, că doar nu ierea din buzunarele lu Oprea! De pişcoturi şi de şampanie nu prea mă atinsei. Şi nici fro medalie sau frun grad nu să atinsă de mine, că nu le meritai. Da pă o diplomă d-aia aniversară tot pusei mâna. Că mă sună şefu şi-mi zise că îmi lăsă o diplomă pă birou, la Asociaţie, ca s-o popularizez pă pagina noastră de Internet. Aşa că pă diplomă pusei mâna. Ce? Abia acu vă prinserăţi că nu fusei şi eu păntre invitaţii la petrece? Păi dacă ajungeam io p-acolo, nu făceam ş-o poză, două, nu numa aşa, de amintire, da şi ca să mă dau mare faţă de voi, care stăturăţi azi să vă bată soarele în cap lângă statuia „Leul”? Făceam. Da, dacă nu fusei...
         Da, ce zic io că stăturăţi să vă bată soarele în cap, de parcă nu stătui şi io. Stătui, mă, fraţilor, aşa ca la fro doauă ceasuri şi mai bine, da dupe aia plecai. Plecăi, că m-aştepta fomeia cu paporniţa de cumpărături. Că, uitai să vă zic, doar aşa putui să scap de gura ei şi să mă reped şi io până la „Leul”. Îi zisei că dau o fugă până la piaţă, să mai văz ce şi cum mai e cu preţurile astea de-o luară razna de tot. Acu, dacă văzui că întârzii, făcui, preventiv, o poză cu fro doi din leatu meu, să i-o arăt muierii la nevoie, să nu spuie care cumva, Doamne fereşte!, că fusei la una mică. Ce vă daţi coate, mă? Ce vă daţi? Zisei la una „mică”, nu la o... minoră. Oameni bătrâni şi fără minte. Iote la ce să gândesc ei, mă!
         Cum spusei, nu fusei la petrecere. Nu fusei păntru că... nu încăpui. Primaşi dată nu-mi încăpui în piele de bucurie, când îl auzii pă şefu că zice să mă trec şi io pă lista aia cu invitaţi. Mi-e ruşine să vă zic, da tot vă zic. De când aşteptam io vorbele alea ale lui! Mă, fraţilor, mă cam prinsă doru să mai ies şi io în lume, să mai văz oameni importanţi. Eheee!, altfel stăteau lucrurile în urmă cu ceva ani. Cu câţi şefi de stat nu ieşii io!? Cum ieşeau, ba pă la Poiana Braşov, ba pă la fro staţiune pă la mare, ăştia de veneau la noi în vizită, cum ieşeam şi eu... din birou, ca să le fiu păn preajmă. Nu de alta, da să nu li se întâmple dracu ceva, că ne făceam de râsu lumii. De-aia nu-mi mai încăpui în piele de bucurie. Că o să mai văz şi io lume bună. D-alde Oprea, d-alde Onţanu, d-alde Tălmăcean, d-alde ăştia, toţi unu şi unu. P-alde domnu Băsescu şi domnu Boc nu-i luai în calcul de la început. Cum de ce? Păi nu văzurăţi că, de când se luară de pensiile noastre şi le făcură "nesimţite", au oarece rezerve în privinţa rezerviştilor. Doar n-or avea amândoi obrazu atât de gros (da, mai ştii!?) să dea nas în nas cu reprezentanţii noştri, câţi or fi fost ei p-acolo, taman de ziua noastră.
         A doua oară, nu încăpui în... uniformă. Că zisă tot şefu că, dacă mergem acolo de ziua noastră, să fim îmbrăcaţi într-o ţinută decentă, să nu ne facem de râs în faţa lu alde Onţanu. Nu zisă el de Onţanu, da io aşa înţelesei. Când ajunsei io acasă şi scosei uniforma s-o probez, constatai că ea, săraca, rămasă tot decentă, numa burta mea ajunsă cam... indecentă în ăşti zece ani, de când pusei uniforma la naftalină. Câte nu făcui io ca să-mi strecor burta înapoia nasturilor? Mă proţăpii în faţa oglinzii şi-mi dădui singur comanda „Suge burta!”, da degeaba. Dacă văzui că nu merge nici aşa, încercai io să mut nasturii mai către stânga, cum mai făcui ş-altă dată. Îi tot mutai spre stânga, până ajunsei cu ei pă partea cealaltă a vestonului. Da nici aşa nu ţinu, că nu putui să mă „toaletez” dupe metoda „stânga păste dreapta şi cămaşa-n pantaloni”.
         A treia oară, nu încăpui pă listă, din cauză de... decenţă, că-i lăsai pă alţii înaintea mea, care aveau şi uniforma, da şi burta decentă. Da, ce zisă tot şefu, ia să facem noi şi o listă de rezervă! Să cunoaşte c-a fost comandant mare la viaţa lui şefu ăsta al meu. Mă, fraţilor, nimic nu-i scapă. Iote-aşa nu scăpai şi mă trezii şi io pă lista aia de rezervă. Ultimul, ce-i drept, da tot pă listă să cheamă că ieream. Acu fro lună mă sună şefu şi-mi zise că trebuie să umblăm puţin la listă. Mă conformai, ce mai. Când zise că trebuie să tai cinci de pă listă, îi tăiai, ce ierea să fac. Da, fu musai să tai şi cinci de pă lista de rezervă. Că nu ierea să rămâie ăştia mai mulţi decât principalii. Păste o săptămână, ţâr telefonu. Mai scoatem cinci! Cinci de colo şi cinci de colo. Scosei, că până la mine, care ieream ultimul pă lista de rezervă, mai aveam destui. După, fro trei zile, iar telefonu. Mă, fraţilor, mă cam luă grija. Dacă tot umblă şeful la listele astea, nu o să mai fiu nici în rezervă, îmi zisei io. Da, ieri mă liniştii. Mă liniştii, ce mai. Gata, zise şefu, mâine delegaţia noastră trebuie să fie la Cercul militar, la ora... Mai tăiai patru de pă liste, cum zise el, doi de colo şi doi de colo, şi răsuflai uşurat. Dacă merge toată delegaţia, e bine. E chiar foarte bine. Doar nu ierea să meargă şefu singur, că atunci nu mai ierea delegaţie. Mă uitai pă lista cu principalii şi văzui că mai rămăseseră doar doi netăiaţi. Şefu şi ăla de-i ţine locu la nevoie. Pă lista cealaltă, numa tăieturi, până la mine, care fusei ultimu. Iote aşa, mă, fraţilor, ajunsei io în capu listei.
        Da, mă luai cu vorba şi uitai de unde plecai. Aha! Cum vă zisei, pusei şi io mâna pă o diplomă d-aia aniversară. Frumoasă diplomă, ce mai. Şi cel mai mult îmi plăcu la ea că ierea semnată de doi oameni cu greutate. Preşedintele ANCMRR şi copreşedintele Comitetului Naţional de Iniţiativă Român. Cum cine-i ăla? Da, voi nici atâta lucru nu ştiţi? Păi cine altul putea să fie, mă, fraţilor, dacă nu domnu general maior (r.) dr. primar Neculai Onţanu? Aha! Acu vă amintirăţi! Da, da abia dupe ce vă zisei io. Iote că să făcu dreptate, gândii io, şi-l puseră ăştia măcar copreşedinte la comitetul ăsta, nu-i mai zic numele. Păi ştiţi voi câte pătimi omuşoru ăsta la viaţa lui şi cum îşi bătură joc de el ăia de fură înaintea lu Oprea la Armată? Nu ştiţi, că voi, în loc să puneţi mâna să citiţi, să vă mai deşteptaţi, vă luaţi după alde Dogaru şi vă pierdeţi timpu cu mitinguri şi alte alea. Oameni bătrâni şi degeaba! Vă zic io, dacă nu ştiţi. Mă, fraţilor, opresorii ăia de fură înaintea lu Oprea îl ţinură pă sireacu domnu Onţanu până acu, la bătrâneţe, cu gradu de caporal. Noroc cu domnu Oprea, care repară greşala, şi-i dete şi lui acolo niscai stele de general. Nu ştiu dacă nu îi dete cumva şi lu Tălmăcean, că şi ăsta merită. Nu ca domnu Onţanu, care e şi primar şi mai e şi din gaşca lu Oprea, da tot merită.
         Io zic s-aveţi răbdare până la anu, când s-o sărbători iar Ziua Rezervistului Militar, că poate vă transmiţ ceva de la faţa locului. Doar vă zisei că ajunsei în capu listei...

Fane Sucitu
Pentru conformitate,
Colonel (r.) Ilie Bâtcă

11 comentarii:

  1. Proba la ce? La uniformă? Păi, nu zisei că nu mă mai încape.
    Fane

    RăspundețiȘtergere
  2. Acu mă prinsei. Vrei proba că fusei ieri la "Leul", adicătelea poza... O am şi p-asta, da nu o scosei din aparat.
    Fane

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu esti oltean pur sange! un oltean pur zice"am fost ieri la Leul

    RăspundețiȘtergere
  4. Atunci, am fost ieri la "Leul". Da, fură cam puţini.

    RăspundețiȘtergere
  5. Da ,dar fura toti sefii,ceilalti nici ca mai conteaza!

    RăspundețiȘtergere
  6. Nea Marcus, trecuşi p-acilea, că parcă văzui un semn?
    De ce nu bătuşi la uşă, tocu chiar de nu-i din lemn?
    Io te-aş fi primit în casă, voiam să te omenesc,
    Mai schimbam şi noi o vorbă că, zău, mă cam plictisesc,
    Aveam zaibăr în bărdacă şi fro trei fire de praz
    Şi mai făceam, ca tot omu, de chiombilă niţel haz.
    Da, te cam grăbişi, bag samă, să ajungi pă la matale,
    Să-l faci singur pă chiombilă, cum văzui, de trei parale.

    Fane

    RăspundețiȘtergere
  7. @Nea Fanica zau c-as sta
    Ca mi-e drag de dumneata
    Dar la timpuri de rahat
    Cu chiombila imparat,
    Orice este aliment
    E considerat strident.
    De bon ton este la cur,
    Un paianjen cat de dur
    El arata lui chiombila
    Ca-l accepti fara de sila :)

    Sa fii iubit
    marcus

    RăspundețiȘtergere
  8. Aș zice că fură destui..cam prea mulți.

    p.s. o mai fi rămas ceva de ros și pentru odraslele lor ?că vorba aia „ ce (se) naște din pisică tot șoareci mănâncă„.

    RăspundețiȘtergere
  9. Vă mulţumesc pentru ideea cu... odraslele. Am folosit-o la însemnarea de astăzi.

    RăspundețiȘtergere