miercuri, 25 mai 2011

Psalm

(după Tudor Arghezi)

Te drămuiesc adesea în tăcere
Și te pândesc o lună încheiată,
Să văd de vii, cum te știam odată,
Întreagă, sau sleită de putere.

Te strîng la piept cu grijă, cu tandrețe,
Pe cel ce mi te-aduce sunt gelos,
Ești visul meu de-o viață, cel frumos,
Cu care am rămas la bătrânețe.

Ca-n oglindirea unui ciob de sticlă,
Pari că ai fi și pari c-ai dispărut
Și nici nu știi ce tare m-a durut
Când un pitic ți-a pus azi o poriclă

Și te-a făcut în lume de poveste
Că, chipurile, ești o nesimțită.
O, pensia mea dragă și cinstită,
Vreau să te pipăi și să urlu: ”Este!”


Ilie Bâtcă  

6 comentarii:

  1. O, pensia ta "Este" de poveste.
    Vine acum piticu', si-o popreste!

    RăspundețiȘtergere
  2. De-ar mai fost și astăzi printre noi,
    Maestrul, năpăstuit de griji și de nevoi,
    Și-ar fi făcut dreptate, în felul lui, discret:
    Ar mai fi scris, cu pana-i sacră, un pamflet.

    RăspundețiȘtergere
  3. Salutare biliuta! Am vazut, ca m-ai vazut! Nu stiu daca mai stau mult!

    RăspundețiȘtergere
  4. Ică, chiar mi-ar părea rău dacă se va întâmpla așa ceva.
    S-auzim de bine!

    RăspundețiȘtergere
  5. @ INCERTITUDIN:

    Poetul, odihnind în lacră,
    Ne-a înzestrat cu pana-i sacră
    Pe care ar fi vrut s-o folosim
    Și frumuseți să izvodim
    Din bube, mucegaiuri și noroi,
    Aflate astăzi din belșug la noi.

    RăspundețiȘtergere
  6. El a iscat din toate câte-o floare,
    Și poezia lui nu moare.
    Și de-ar mai fi prin Hodivoaia,
    Ca-n 907 s-ar ridica văpaia!

    RăspundețiȘtergere